O zi normală, calmă, din ultimul stresant semestru al educației verticale. Ziua post-sabatică începe în fașa dimineților leneșe. Aștept să fiu ultimul ce se trezeste din patul ce devine respingător la auzul ecourilor stridente de psaltică. Era prea devreme pentru a-mi anunța întârzierea deși vioicuinea stranei suna prea înaintată în tipicul zilei. Relaxarea matinală a minții nu își amintea scimbarea orei. Ordonat comform dimineții mă îndrept agale ștergându-mi apa dimineții de pe față, cu mâneca, pășind spre liniștitorul scaun din care îmi isonez ascultarea slujbei. Deschizând cu subtilă încordare ușa metalică jovial sunt întâmpinat de multimea prezentă ce părea ne la locul ei îngrămadită până în ușa intrării. Nemultumit de baia de mulțime prin care sunt obligat sa mă strecor elegant în pași de dans, calm, încet, idioritmic, GPS-ul îmi vede doar destinația ce trebuie ocupată ierarhic, conform întârzierii, printre cei ce cântă. Pândesc bătrânele ce dirijează circulația aglomerată cu ascuțimea urechii pentru a respecta liniștea. Ajuns în strană primesc un cui de scorțișoară cu atenționarea să nu îl arunc, din partea chipului ce întotdeauna nu îmi e jenă să îmi iasă în cale. Înainte de începutul predicii, doua locuri parcabile în strană se eliberează, pe care le ocup sincron printr-o parcare laterală cu spatele alături de ontologicul om bun. Cateheza slujbei mi-a propus o recapitulare a evenimentelor ce tocmai au trecut cu săptămâna; am primit-o cu neobijnuită atenție integrală. După terminarea slujbei mergând pe obijnuita cărare ce ne ducea la o aruncatură de băț, spre locul odihnei, de după biserică ne întâmpină întâi stătătorul locului de la care cerem în semn de bună purtare oficiala binecuvântare. La gustare ofer întâietate celor ce se ostenesc prezentându-se la slujdele ce își au bine stabilit locul în săptămână. La amiază, ziua si-a cerut ofranda somnului, ce părea suspect de nepotrivită cu armonia biologică ce și-a luat tributul printr-un coșmar, la locul lui, destrămat mai apoi în chip și fel prin perspestive și locuri paralele cu realitarea.
Venise momentul zilei în care indiferent de ora schimbată, sau nu, se făcea simțită nevoia de retragerea în locul din care gândurile prind viață. Librăria părea aceiași. Printre rafturi și carți ce le ignor cu lipsă de bun simț mă îndrept spre o singură carte. Fără să ofer atentie mediului o scot, mă pun pe scaun, îmi caut semnul și continui lecturarea interesantului samurai scriitor. După câteva pagini savurate, ca printre rânduri dintr-un colț al librăriei apare fantomatic un chimono purtat de un personaj al cărții lecturate. Se dovedea a nu fi un vis, în acel loc urma sa aibă loc o ceremonie a ceaiului. După cateva momente farmecul festivității a prins viață, eleganța, respecrul și arta par a fi povestite din rândurile Șogunului. Aproape de sfârșitul demonstrației o mângăiere parcă din distanțe infantile se făcea simțită cald pe umăr, era mai mult decât mă așteptam, acest moment desăvârșea prezența simbolică a ceremoniei.
P.S. Premierele acestei zile s-au terminat cu descoperirea pe viu a tainelor din semintele bumbacului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu