Când gândești neintenționat expui un grăunte de penibil ce ți-l asumi ca al tău pentru că tu ești cel care gândește. Toți suntem câte un pic complexați de viața care uneori preia controlul și ne trăiește fără voia noastră. Ne trăim viața legati de ancora aruncată în viitor. Când îți pui vointa spre viitor în neantul luminii ținta ta este viața asta aruncată în gunoiul smereniei veșnice, în decadența divinului înomenit. Prezent în momentul în care îmi aleg colțul minții în care îmi voi trăinici viața privesc ascunse oportunități de a deschide orizonturi noi nemărginite de concret. Întors în originea gândirii simple sunt obligat să îmi asum realitatea trecând prin aparențe stagnante în efemerul morții. Prin sine cu fericirea de a fi eu mă privesc prin ochii larg desciși de curiozitatea redescoperirii prin iluminarea colțurilor ascunse din largile profunzini lăturalnice. Amprentele cu care mă las purtat prin istoria mediată de echilibrul vieții trăite sau vii devin vizibile sub lumina rațiunii. Împart cutii identice tuturor unicilor ceși unplu cutia cu unicitatea fiecăruia. Prin multe gânduri întrupate în vorbe descarc idei de se agață de acel cuvant pe care se sprijină originea logicii. Totul asimilat într-un întuneric ce pare a fi nimic devine esența din perpectiva ce luminează volumul transcedentar.
Evaporate, ideile se ascund în depărtarea punctului numit boltă cerească. Mă îndepărtez în ceea ce știu crezănd că ajung departe când de fapt eu am plecat la să ajung un eu mai conștient real.
P.S. Prin triada celor ce scriu ce gândesc vezi peste ideile din spatele cuvântului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu