Importanța preventiv variabilă

În 40 și opt de cadențe împărțite infinitului în zig zag sobru.

    Încântat de perfecțiunea lucrurilor simple și de zgomotul malefic de metal al copiilor vecinilor ce-mi au tavanul drept podea redau cuvintelor mari cu semnificație mică marea importanță. Din camera obscură pripesc distant farmecul ploii ce-și varsă luminile printre picături de primăvară și judec nedreptatea ce se scaldă în natura sufocantă a bălților revigorante.
   Onoarea discernământului distins din falsele, mândre prejudecăți filtrează raze de fulger peste norii ce-și varsă greoi povara ascunsă sub pătura de întuneric. Privind pământul rece descriu limite refuzabile rațiunii, vidului irațional. Insolubilului gând ce își păstrează limita privirii acordată în gama firescului tremur morbid testamentez cu nebăgare de seamă ultimatul nemuririi.
    Personific numere lipsindu-le de titlul de par și impar probabilizând orice imposibilitate matematică doar cu gândul de a provoca limitele naturii în desfășurare. Distanța insesizabilă de gravitatea problemelor lasă o vagă lipsă de responsabilitate asupra evidentului discretizat și astept ca timpul să se acopere cu trecut. Regula jocului își va păstra natura lipsei unui plan pănă când hazardul va fi dsăvârșit de conjunctura probabilitații răului trecător supus voinței binelui.
    Care este valoarea adevarului supus consencințelor unei acțiuni formale depline în fața contradictoriului? Viitorul fiind contradictoriu valorifică prezentrul cu o falsă veridicitate supusă presupunerii forțate de adevăr improbabil. Predispus greșelii datorată lipsei unui plan, acord șansă tăcerii pentru a presupune posibilul. Onorabilul declin al castelului de nisip își poate găsi linistitoarea măreție doar sub forța elegantă din apă, dar totuși cine este ctitorul acestei deziluzii camuflate în care omul vede doar frumusețe în natura umbrită orbește de un soare distant și unanim. Și totuși libertatea omului nu poate fi îngrădita nici măcar de sine dar ajunge la desăvârșire doar prin supremul regret de comparare fară echilaterare cu tinderea spre suprem.
Nu cunosc să fiu altcineva decat cel ce arăt că sunt.

P.S. Prin sfaturi ignorate și pași înpiedicati îmi adorm viitorul în importanța prezentului.

Voința, voia și impulsul

Prin varii forme de adevăr sub 48 de lumini.

Încă un moment de răbdare sub semnul fricii și al întunericul ar fi dezgropat un răsărit din pământ.
 Din spatele revoltii seci și rele un mic impuls de bunăvoință ar fi adus timpul la un normal dezrobit de demonul tăcerii.
O speranță lăsată în zbor pierdută de sine și-ar fi găsit bucuria de a pluti liberă spre casă.
Un prezent ajuns în locul stabilit fără să scurteze bunăvoia timpului de a ocoli necazurile ar fi binevenit în deja prezentul sub alte circumstanțe.
Un om înțelegător ar fi primit pe cel sărman în adăpostul veșnicilor musafiri cu atitudinea sperândă de mai bine.
O regulă nedreaptă doar celor ajunși drepți va face bine dar celor ce speră să încalce nedreptatea regula nu le va permite.
Ce drept va face dreptate tuturor cu excepția unuia care nu o merită?
Cine va conduce cu mână de fier dar va pierde pe drum oamenii de care are grijă?
Cel ce ascultă dar nu își pune capul pe buturuga spre exilul liniștii de sine nu se supune.
Încă o nedreptate din spatele rațiunii inconcrete își cere răspicat autoritatea de întrajutorare neputincioasă.
Apanține cineva întreg cuiva când cu o mână i se dă și cu cealaltă i se încătușează libertatea darului?
Cui îi va fi frică de singurătate și o va dori alături de cineva pe care îl rupe din mulțime pentru a-l însingura?
Cine va pleca departe cu speranța de a nu se mai întoarce, cu destinația acasă, nu va ajunge departe și se va întoarce pentru odihna altei plecări.
Mai stai o zi!
Poate că o zi e deajuns; locul meu nu a fost acolo. Poate că locul meu trebuie să fie undeva, doar că nu l-am găsit. Poate că locul meu e aici, dar nu e, aș simți ca acasă, dar nu e.

P.S. Tăcerea postului fără cuvântul rugii pustiește mintea de gândul la bine. Poate nu vom păși alături dar sper să mai vorbim.

Eu sunt, cel ce devin și cel ce am fost

   48 de întrebări răspunse.

   Proptit în dreptul ușii opresc dreptul celor ce își cer umilința, umil fiind. Un revoltat tăcut peste care trece timpul oprit în loc luând locul celor ce își merită partea, țin partea celor ce mi le-o ofer ca răspuns tăcerii și răbdării inutile. Foi și reguli de urmat adaug celor ce strigă război pașnicilor, cu frică aștept ce urmează după veșnic punându-mi veșnicia în sac peste revoltă, ură și plictiseală în ilogicul vieții.
   Planul fără sens și viitor oferă șanse vieții de mai mult în nimic. Am văzut totul atent la ce îmi trebuie și am ales să mă aleg cu nimic așteptând răsplata binemeritată. Văd logic dincolo de o tentativa de ură fără sens în  adevărul ce se află în timpul care înveselește omul trecător acoperind orbește golul nevăzul al păcatelor uitate. Deznădejdi îmi dezgrop peste un suflet ce răcește vântul spulberat peste văzduhul cald. Amorțit de dureri îmaginare de un inexistent inert îmi trag micile schițe ale adevărului ca o plapumă peste corpul ce emană frig în frigul de afară ce dispare. Acolo am aflat adevărul și l-am îngropat în nisipul realului inexistent, privesc în gol îndepărtări ce nu-s acolo, în timp ce trecutul nu mă trage spre viitor.
   Știu că devine inumană realitatea când mă smulg din ura ce se înecă în disprețul vesel dar înțeleg și plec. Ferit din calea prin care calc pe rate pentru un viitor mai bun aștept să treacă cine merită că va veni și rândul lui deși când voi ajunge la limitele fără sens ușile-porți se vor închide și vor spune să aștept că nu eu vreau ce îmi doresc pentru că ei oferă ce nu vor.

P.S. Prin umbre veștejite de uitări adaug prisos de cuvinte grele lăsate uitării. Când o bucurie îți oferă veselie, zâmbește și vei fi fericit, și vei observa cum omul își reflectă bunătate naturală.