Viitorul are multe căi: cele pe care te antrenezi să umbli ca și cum ai ara pământul vieții tale, cele pe care le urmezi pentru că sunt bătătorite de altul și cele pe care le poți urma datorită calităților tale. Ultima parte aș alege-o și eu pentru că toate vin de la sine și munca depusă este o bucurie dobândită din exercițiu. Profit de simplitatea muncii și aștept sfărșitul ca să treacă ca să îmi ofere timpul rămas ce va veni. Privesc eșecul ca pe o pronie divină peste cele ce vor să se succeadă logic. Las ignorant porți deschise spre trecut ce mă amână din viitorul apropiat, mult așteptat. Calc prin promisiuni false de viață ce se vor păstrate temporar prin caracterul greu indefinit. Ca să vrei ceea ce poți si să decizi ceea ce știi că nu știi încă din cele ce vrei să faci îți trebuie o mare lipsă de caracter, sau de voință, sau sunt doar indecis. Între a face ceea ce pot ceea ce vreau și ceea ce îmi doresc se află un spațiu de timp în care aștept. Decid să mă rostogolesc în realitate. Sunt în momentul în care munca pentru viață începe. Mai ramâne un pentru ce, pentru cine și cât timp. Acum cel de sus cu mila, cel de sus cu scopul și cu timpul. Sau poate cer prea mult? Poate nu cer destul, aștept să iau doar tot ce pot. Tot ce-mi trebuie este linistea zilei și putin post în stomac, restul poate să vină de la sine.
P.S. Trag după mine viața ca un sac gol plin de griji.
Munca ne ajuta la dezvoltarea propriei personalitati.Eu sunt de parere ca doar munca care ne reprezinta e constructiva.Desi uneori si lucrurile nemaifacute si foarte stresante,mancatoare de energie si liniste ne ajuta in progresul personal,doar sa fie foarte rare si cu anturajul potrivit ca sa le privim ca pe niste experiente ce trebuia sa le traim la un moment dat in existenta noastra.P.S. Ceea ce nu te omoara,te face mai puternic
RăspundețiȘtergereSigur, când am scris articolul aveam încâ ocazia să aștept, acum m-a trosnit viitorul, și chiartrebuie să muncesc pentru ce e bine și vreau cu adevărat, fără lovituri teatrale.
RăspundețiȘtergere