Dacă s-a întrebat cineva, care este leăatura dintre începutul, sfârşitul iubirii, iertare, libertatea binelui, diferenţa dintre libertate şi rău şi rostul acestora, a aflat câte puţin din toate, separat sau grupate.
Vom începe cu libertatea. Ea e ceva, (o idee) a carei finalitate, dacă nu este tot în libertate deplină nu este libertatea care se vrea a rezista în timp. Calitătile ei, sunt diferitele forme ale binelui şi scopul ei, este tot binele, deci daca alegi răul, alegi o libertate temporară, alterată, a carei finalitate nu e binele, ci constrângerea cu efectele secundare ale răului, deci nu esti liber să faci rău ci alegi să fii constrâns de rău. Dar ştim că libertatea nu are constrângeri, ci e supremă, de aceea poti sa alegi să renunţi la ea şi sa alegi răul.
Fericirea şi binele sunt efecte secundare ale libertăţii, înseamnă că libertatea este desăvârşită şi se pare că pe aceasta o căutam, deşi ne dorim şi libertatea de a face si raul (fără a intui sau cunoaşte efentele secundare ale lui, negându-le, sau ignorându-le, sau fiind orbiti de ascensiunea şi temporalitatea palpabilă a binelui din rau (acela nu e bine substantial, ci un efect fals de bine) sau chiar nu vedem orbiţi fiind de bine, trişând ajungerea la el).
Libertatea prin orice mijloace... da le vom explica pe toate, armonios, pentru că toate se leagă, se completează, sau se exclud reciproc.
Cine vrea să aibă libertatea să facă rău, să fie robit de libertatea pe care şi-o doreşte. Asta pentru că, eu, dacă îţi ofer libertate, îţi şi limitez libertatea, pentru a mă proteja de tine, asta înseamnă că te îngradesc şi nu îţi ofer libertate, ci îngrădiri şi câteva drepturi la unele libertăti. Libertatea deplină, nu e nici măcar a sinelui asupra sinelui. De ce? Pentru că, s inele tău biologic, incomştient, vrea să traiască, şi dacă limitezi această dorinţă, îngrădeşti viaţa şi impulsul care te ţine în viatţă.
Vrei libertatea de a fi fericit? Iubeşte şi vei avea fericire şi tu şi pe cine vei iubi. Dar fii atent, dacă libertatea ta e să iubeşti şi după cum am spus, aceasta nu are finalitate, nu ai treptul să renunţi la iubire (pentru că ai încălcat spatiul privat al unei persoane iar înstrăinându-te, te afli în poziţia de a fi încălcat proprietatea privată a unei persoane fiind culpabil cu toate ravagiile lăsate în urmă, cu sau fără consimţământ, pentru că îţi doresti titulatura de străin), astfel încalci si libertatea ta de a iubi şi a iubirii ce are caracter nemărginit deplin neîmpărţit şi neschimbat, temporal şi sentimental (pentru că nimeni nu a creat limitele şi formele iubirii). Daca cineva îţi încalcă libertatea de a fi iubi, aceasta fiind de fapt libertatea ce ţi se oferă, ei bine, ai dreptul să îţi încalci, sau să ţi se încalce, libertate de a iubi? Nu... pentru că, tu vrei libertatea perfectă, supremă şi fără sfârsit. Dar dacă se întâmplă, cea mai exactă rezolvare este iertarea (cea mai genială invenţie a cui a inventat-o), răul îl calci cu iertare, dar îl perpetuezi tot cu răul sau cu pedeapsa...(neluând în considerare caracterul penitenţial al pedepsei).
Iertarea e o stare de penitenta pentru că simţi că renunţi la ceva şi ierţi în tine greşeala cu care ti se greşeşte, aşa că trebuie să te pocăieşti pentru a ierta ca şi cum tu ai greşit. Logic nu?
Ce faci dacâ renunţi la libertate şi alegi răul, pentru că am plecat de la premiza că răul limitează caracterul bun, fericit şi armonios al libertătii? Aştepti o regenerare a libertătii sau o schimbare a caracterului ei? Nu prea poti, penrtu că libertatea va avea acelaşi caracter temporar, pentru că foloseşti aceleaşi motive de a folosi libertatea în scopuri individuale şi am dedus că libertatea e o legatură şi un drept între doua sau mai multe persoane...
P.S.(în zece minute am scris postarea şi în doua ore am corectat-o)
..Fetelor acoperiţi-vă cu ceva! Se vete cum vi se scurg toate maruntaiele dintre piciare (scuzaţi-mă). O fustiţa lejeră, e mult mai drăguta, atrăgătoare, tainică şi sensibilă.
