O acasă

 48 de frământări cozonacii 

Se face  ca primul vis trecea pe un traseu subteran de peșteri care în loc să aibă pe pereti stalagnite avea geamurifalse joase calde cu forme regulat vitraliate pereti frumos formați cu motive florale ordonate simetric în forme geometrice care emană căldură și calm prin culorile care te fac să te simți intr un mediu familiar plutind din tr o camera în alta prin  viu si crăciunic ambientate ne acostam de prag si pășim pe podele de lemn acoperite cu covoare festiv colorate tot înaintand  te simti împins  spre o mai accentuată  eleganță prebelica răsăriteană 

Următorul vis era mult departe de originalul conceput drept conac los angelenian cu biblioteca sala cinema observator stelar piscină săli de biliard baschet fotbal pe iarba artificiala tenis livada pe un deal cu priveliște spre răsărit si apus e mult  mau simpu un fel de mini hotel in forma u pe două  nivele camere simple  tematice cu iesire pe terasa spre interiorul gradinii unde se află o mini pădure amazoniana cu pomi fructiferi și un lac mic ascuns printre cărările întortocheate pe sub crengi patru camere pe latura unui u si pe centru o sală inalta cu piscină și cascada ce cade pe mijlocul camerei din tavan printre copacii înalți cat camera centrală din sticla

 iar al treilea cu un pas pe loc mai aproape de tangibil e o casă simplă în patru camere un beci si mansarda din bușteni temelia înalta de un metru o prispa transformata în terasă închisă de geamuri de jur împrejurul casei acoperis intr o apa de tigla sufrageria cravată cu linii ondulate paralele în peretele de piatră gros de 50 cm si ferestrele din tavan până în podeaua de lemn de mare acostat masa si scaunele la fel lista atarnand de un tavan ca un semi glob disco în formă de soare pe un perete intre draperii cate un mozaic inalt cat peretele din cioburi de gresie abstract cate o icoană în două personaje ilie md  si ion lângă scaun const si ele muntele schimbarii si cam atat o camera suplă și sobră cu cat un pat o sobă și o plita pentru un viitor bătrân si pentru musafir o camera din bambus cu motive orientale

 P.s. Pe cat de departe pe atât de aproape

Deapre limitele si temporalitatea firii umane

 48 de idei semidocumentate

Firea umană este limitată fizic prin vârste care tranziteaza si transfigureaza sinele fără reluări  in aceste perioade firea este limitată de sănătate de alimentație  se mediu și de timp. Cel mai mare dar și mai mic în același timp mod de măsurare a limitării umane este timpul deși omul poate planifica mișcări în viața sa premeditată ca pe o tabla de sah teoretic cu extensie si control în timp pe toată durata vieții omul este limitat de noapte și  de zi știm că ziua incepe cu un răsărit și se termină  cu un apus asa cum omul termină ziua cu somnul si o incepe cu trezitul din somn . somnul este dezactivarea rațiunii pentru o perioadă de timp pentru a o relua după trezire. Aceste limite consecutive în care omul intră  în perioada de regenerare rationala pot fi considerate o limitare a puterii de concentrare co tinui a omului deci omul isi poate defini activitatile constructive autoconstient limitat de noapte si de zi. Iluzia ca putem controla fără întrerupere propria viață este doar o senzatie cu care ne împovărat existenta.

Intenția acestei prelegeri este de a dezrobi firea umană proprie de definițiile cu care ne controlăm viața și societatea actuală pe care o numim modernă sau mai exact care a evoluat în acest model de modern.

Motivul pentru care dezbatem această idee prin care orbirea firii umane prin utilizarea unei forme predestinate de manifestare umană duce la o restructurare tragică a acestei societăți pe care o numim modernă din cauza singurului motiv simplu,  că  firea umană este organizată simplu prin faptul că în firea ei libertatea este o parte din intregul firii umane iar utilizarea acestei libertăți are reguli predefinite în mod natural dar modernizarea societății în care firea umană este deasemenea construită ca socială modifică aceste reguli naturale de manifestare a firii umane în funcție de nevoile societății de modernizare sau mai exact de garantare a continuității existenței proprii. Astfel ajungem la subiectul acestui text:  cum si in ce fel societatea modifică firea umană pentru a-și garanta continuitatea existenței îngrădit liberă existența a firii umane.

Câteva puncte pe care le vom dezbate este limita puterii firii umane prin care vom intelege ca omul poate crea o armată de oameni dar singur nu poate avea puterea unei forțe de muncă exercitată de o armată de oameni. Astfel clarificăm ideea că socializarea umană creează o armată dar socializarea unei armate controlată de un om încalcă și modifică legea manifestării libere a omului social. Astfel concludem  că în o societate de dragul societății contrazice legea fitlrii care spune ca omul are drag de socializare doar cand își  manifesta liber socializarea. 

Un alt punct pe care îl aducem la lumina este regula de manifestare liberă în societate, libertatea de manifestare liberă și liberalizarea manifestărilor libere în societate. Astfel înțelegem că firea umană are anumite manifestări care în anumite împrejurări pot fi considerate libere în funcție de vârstă mediu timp si persoane implicate în care aceste libertăți se manifesta natural si nu alterează  manifestarea naturală a firii umane. 

înainte de dezbaterea subiectelor aducem în atentie limitele firii umane și  integrarea acestor limite sănătoase intr-o societate care generalizeaza forța umană și manifestările acesteia. Prin aceasta concluzie intenționând să aducem în vedere formele prin care societăți antice care s au modernizat trecând peste granițele generalizării limitelor umane ajung la un declin aproape greu de inteles cand în general societatea avea reguli bile stabilite în legătură cu liberă manifestare a firii umane. Prin aceasta prelegere dorind să înțelegem de ce calea pe care societatea actuală a intrat deja pe această cale de modernizare care dezinteresează libertatea de manifestare a firii umane de libera manifestare a firii ajungând la tragicul sfârșit exemplificat în societățile antice astfel socializarea nu mai este sustenabila liberei manifestări a firii umane. 

p.s. platon aristotel socrate alexandru el mare grecia roma constantinopol europa coloniala incluziunea globala poli teisti mono atei economo indatorați toti au devenit unele si uniic prin eilalti renuntand si devenind alt ceva intrebarea este noi declinistii in ce ne nastem, oameni?

cuvinte spațiu timp si dimensiuni

 48 de recreeri ale timpului actualizat 

un om a fost o data lut și îl lipea în forma unei case popi ridica în podul unde ursoaica torcea când zilele tremurau de vifor ca grâul sub așternutul alb în care se liturghisește în nămeți și  așteaptă nemurirea și slujește la vale și la deal ogrăzii iar cloșca pe cuibar așteaptă puii pe gura beciului din care anul trecut brumăriu așteaptă toamna care tot una i se par ca celelalte înveșnicite în răcoarea din care s-a întors cu mintea în pământ îngenunchiat revarsă dorul de a trăi mintea înțelege ce visul întrevede și ușile se deschid spre unde chemării ceasului îi va veni vremea când călătoria continuă uitând ale trupului hățuri bifurcate de ambele părți ale abisului țurih hăis ori ța la deal turma acestor vremuri tulburate nu asculă de străini și se lasă dusă cu tot cu păstorul minții dincolo de jurnale îngrămădite cu deznădejdi prăpăstioase în care umplem goluri dintre noi cu legături înjugate cu anevoie la soarta înăsprită de vremea cu zâmbet mic pe cer și dinți la stresini când aburul își oprește călătoria pe florile de indigo luminos când gerul sărută fereastra prin care gerul coboară trepte spre întunericul sufletului în care colcăie voia lumii uitând de camera a cărei îmbracăminti luminează calea spre dincolo de verticalizatul orizont al acestei anevoioase călătorii.

mai direct vorbind discret așa cum lumea te împinge în neantul în care vrea să se arunce ca paznicul din secara la care stă cu spatele spre propriul neant la care spatele ne îndreptăm ca din gol neantul te absoarbe din interior căzând spre liniștea adiată a lanului în care rostesti lapte cu un spic în gură și îți înghiți propriile cuvinte cu care te sufoci si te simți trădat de propria inocență care te vatămă și alegi să renunți la monolog când cheia acestor destăinuiri o ai si spre o lumina în care orbecăi poți calauzi pe cel ce privirea spre neantul unde oameni deificăm ca ziduri pentru a cădea în mlaștinile lor din ale noastre ca într-un lan de secară ce te absoarbe sub linia orizonturilor în care lumina nu mai tresare și frigul te împresoară iar propriile nepuținți implodează în lacrimi și speranțe deșarte care șiroiesc pentru cei pe care i-ai tras după tine ca pentru cei care te-au tras după ei de dincolo cu drag din brațele celor care te au adus pe lume

trecând peste acest pod spre lumina de la capătul fântânii aripi te lovesc peste chip pentru a nu vedea taina ce nu mai ai voie să o vezi legat în obezile ce liber ți le-ai așternut tiptil le târăști după tine ca tremurul încleștat pe calea unde ți-ai împrăștiat soarta și pe tine cum te vei elibera când celorlalte lanțuri pe care le porți eliberator când vei putea găsi putere sa spui nu celor care te înrobesc de care cu jurământ înhumat te-ai legat în ale duhului mai ai oare voie să intri prin ușile împărătești după ce creștem și ne înmulțim ca grâul dar nu pentru a moșteni pământul.

p.s. dînd sfârșit poliloghiei începute cu bine o noua zi întâmpinăm 

O dimineața cu dulceața cât o viața

 48 de momente perfecte

Se face ca e dimineața eram la iasi in campusul universitar unde am fost strămutat ca un copil ce doarme in ultima stație al acestui drum inițiatic aici încă persista starea de bine a libertății studențești chiar și la sfârșitul verii iar primul lucru pe care îl observ este ca urmează sa ma trezesc datorită unor raze de soare abundente și pline de energie pozitivă ce se revarsă pe fereastra spațioasă din fata căreia patul odihnitor ma aduce la viața dintr-un somn revigorant pentru prima oară in aceasta camera care își așteaptă o noua generație de discipoli iar eu un pan uitat in timp persistând in aceste clipe de libertatea neîngrădită in definiții deschid ochii si ma uit spre  dreapta văd imaginea totemica privind cu încredere din graffiti un colt de perete omis intenționat de renovare pentru a nu distruge corola de minuni a acestei lumi care îmi spune ca asta este deja o perfecta zi desi devreme dar destul de târziu pentru a rămâne leneș din poziția soarelui răsărind spre sfârșit de vara zâmbind mulțumit de sezonul pe care l a încălzit cu bucurie și libertate de vacanța radiind si împărțind fiecăruia o stare de bucurie abundentă mulțumind liberului arbitru de o naturală urmare a firescului după cumpanirea speranțelor desarte cărora realitatea le a refuzat intrarea scenică dar ma rostogolesc in continuarea Gândului din ziua anterioară spre parfumul de nectarine ce încă îmi persista in nări întind mâna pe sub pat si scot dintr o sacoșa plină cu borcane înalte un alt compot in care inert plutesc ușor roșii spre portocaliu bucatele feliate din nectarine Furișate dintr o livada italiana dar cu note subtile de vacanța elenă la malul marii ce încă radiază caldură in dimineți ce adie a odihna si liniște răcoros de pașnica îmbibate in nectar umplut de soarele verii plăcute care încă păstrează prospețimea unei poame gata de cules prins din căderea ce păstrează in sinea lui un pic din parfumul livezii scăldate abundent in roua cristalina sub un soare viguros din copaci adânc înfipti și înviați din pământ cu gust vulcanic din acest peisaj colorat blând și încrezător Gocu tapetat in carioci ce au luminat examene promovate cum laude îmi aproba gestul  si clichetul capacului sigilat răsuna in camera spărgând liniștea leneșă eu și sucul si lumina inspiram calmul dimineții e atât de bun și revigorant dupa somnul de sub patul rece unde s a transces in acest moment unic și veșnic care sunt singurul viu treptat revigorat îmi simt bateriile încărcate la maxim si lumina neobturata de pleoapele neputincioase ma imbratiseaza ca pe un fruct gata copt si recopt pentru a imparti stare de bine prin mireasma sucului pasteurizat ce încă nu a primit întreaga dulceața a nectarinei o infuzie îndulcită ușor de abundenta aroma a fructului ajuns la un echilibru fin pe care îl găsești  doar intr un compot neprihănit abia ieșit din clocotul purificator iar după câteva zile de răcoare reprimita in sucul rabdator trecerii timpului  inspirația  preintampina acest moment hidratant urmează fructul divin nimic nu poate egala liniștea bunei camere in care parca ma învârt in gol ca intr o busola fără poli lipsită de întuneric unde lumina scălda aroma gustului care își întâlnește geneza după multe zile de vara ale creației  pe care o respir simțurile ajung la un echilibru armonios fără exces de stimul ce ar semnala ascunsa o prăpastie infima peste care Pășesc tiptil orbit de soare soarta care imi surâde in  minunata dimineața revărsată prin geamul puțin prăfuit de atâta liniște ce îl străbate la nesfârșit fiind ales de raza ce memorează imaginea a unui oraș leneș care se pregătește sa se aștearnă obosit sub zi  nu știu ce zi este dar pare a fi o zi mare de sărbătoare iar sufletul imi este curat si ușor ca după doua spovedanii una de iertare una de împăcare ba chiar si a treia de primire in lumina momentului fără un indiciu ca vine din aceasta lume  cu senzația ca am rămas blocat între răsăritul care s a terminat si ziua care nu dorește sa înceapă înveșnicind momentul sub un soare ce se întinde ca marea si se reflecta in mii de sclipiri ce ma cuprind ca un prieten uitat in timp pacea liniștea si aproapiata cădere in nestirea lumii imi împinge sufletul in micimea lui eliberandul in lumina ce se izvoraste abundent prin ochii strâns închiși aproape deranjant captiv in lumina nu știu dacă ma apropii sau ma îndepărteaz din acest moment dar simt ca am ajuns unde trebuie sa fiu iar țărmul orașului întins cu multe etaje sub mine se îndepărtează fiind singurul care atinge norii spulberați de seninătatea începutului de zi este devreme încă si ma retrag in răcoarea camerei de recreere pentru ritualul matinal cu răbdare trec peste revigorarea Lumeasca pentru o noua intrevedere cu Neantul pozitiv care ma așteaptă radiind prin perete cu energia nefireasca a luminii ce inca așteaptă in camera alăturată pe care nefiresc o inunda lipsita de draperiile ce ar obtura alegerea de a ma lipsi de seninătatea soarelui omniprezent in aceasta camera Albă de o puritate neefemera revenit in caldura echilibrata  a Aerului lumina ce îmi oferă o stare de bine prin respirația intretaiata care ma hrănește cu o alt fel de mana divina pe care o inspir adânc la nesfârșit  ivesnicind momentul desi probabil afara ma așteaptă un sfârșit al lumii dar nu ma poate dezlipi de veșnicia acestei camere totusi soarta nu își mai cere dobanda existenței lumii si la o aruncătură de bat sta jobul perfect in nucleul aglomerat al orașului acolo ma așteaptă cuminte librăria ce asculta linistita și calma un jazz veșnic leneș cu melodii senine si colorate iar eu librarul însetat de cunoașterea purități noului si înțelepciunii unor antichități readuse la viața din ruine transcrise in cărți cu parfum de nou  cobor prea devreme neîntârziat pentru prima oară dar la momentul potrivit când toți librarii eu si muzele ne întâlnim in fata cufarului întins pe rafturi ca pe un altar găsit in călătoriile noastre de  aventurieri nepricepuți ai cunoașterii si totuși sunt aici pentru a revarsa lumina asupra rafturilor doldora de cărți multicolore premeditând nelimitatele cunoștințe îngrămădite între litere pline cu sclipiri de gânduri memorate in pagini inanimate dar care prind viața scaparand noile idei gândite de autori ce urmează ca prin chibrite unite in săruturi de viața dătătoare sa transmită lumina intr un alt univers de idei și așa pana mai departe când seara ma așteaptă si plec de la munca ce a înnobilat ziua in pași moi de oboseala dar doi studenți ce par a fi mesageri din raiul dimineții ce încă o simt transced noaptea ce pare a fi zi și ma sfătuiesc le iau sacoșa ispititoare de rafie plină cu băuturi fine si dulci in sticle de metal sau transparente acești buni samariteni ma vindeca de realitatea in care inca nu am coborât și pentru prima oară dețin o colecție de elixiruri ce vor fi ascunse sub pat in întunericul neștiinței rememorand ca cei doi și au dorit sa le iau povara pentru ca vocația sacosii era mult prea ademenitoare pentru doua suflete slabe ce s au înfruptat prea mult din nectarul acestei vieți ce ca o învățătoare severa i a educat prea din pruncie cu înbatator de minunate sperante deșarte revin de la gândul cu vorbele celor doi tineri ce de nicăieri  au apărut care acum își văd de drum mulțumind ca unui străin prietenos bun și vrednic de experiențe viitoare ca pot sa ii scap de o asemenea comoara fiind destul de matur dar destul de naiv pentru a lua in brațe firavul dar al vieții de student din care eram proaspat născut dar parca încă prunc ma dezmeticesc privind nebanuitor la inovația evenimentului și îmi dau seama ca băuturile erau diverse bere cu lămâie alcool dulce in sticle pretențioase  cu nume deprofesoara dar una era deschisă si știam din experiențe dual anterioare ce gust are nu m a supărat ca băieții ce au încercat sa dovedească acest preaplin si nu au reușit totuși coșul a primit sticla înjumătățită bucuros de predecesorii acestei prade pe care încercând au încercat un pic din toate nedesăvârșit misiunea de a lua un pic din fiecare trecând peste lipsuri neștiind forma inițială a pachetului ce părea a fi primit de pe un meleag străin îl accept ca pe o pomana neștirbita si o ascund sub același obroc pentru ca alcoolul poate avea revelații nedorite de aceea am decis sa le păstrez pentru a racori surplusul zilei cu gândul ca voi degusta responsabil aceasta ofranda a locuitorilor nopții apreciind gestul nobil ce pune deznodământ miraculos perfectei zile răsărită de nicăieri dar parca din fiecare colțișor al lumii cunoscute pentru un amărât și smerit cu speranța si sufletul de acest dar la care nemeritat am fost martor 

P.s momentele acestei zile încă luminează rareori răsărituri si clipe presărate aleatoriu

perfectu-i totul

 din 48  și până unde libertate, răzbunarea libertății șau îngrădirea libertinajelor

iată ca am ajuns la capătul puterilor sustenabile și o luăm la vale scăldați în plăcinte printre piețe și depozite în care ne ascundem agoniselile acestei efemere lumi, cu cât scoatem capul la iveală cu atât ne dăm seama că fuga după bani e de pripon o fugă în cerc înspre ziua remunerației și dinspre aceasta, ne ține în loc, în jurul căreia paștem dar tarlaua seacă și remunerațiile nu mai au valoare dar cum să scapi din acest cerc vicios manevrat cu două noduri cel al eliberării din robie și robia în scopul eliberării. timpul trece pietrele rămân cuvintele seacă de înțeles și mintea se pierde în neștire. unde am ajuns și de unde am plecat când am dat perele pe semințe de nisip încă mai sper la mai bine dar cu ce preț când nici imaginația nu mai caută speranțe să te înbogățească în loc de primăvară iarna ține cu dinții de natură și în loc de desăvârșire acest castel din povești e doar o rece lespede în care îți primești înveșnicit ultima clipă.

valorile umbrelor de care fugeai tangibile fiind te îmbrățișează în noapte cu pumni ca pietrele și șoapte reci iată hăul inimaginabil în care te scufunzi neantic în disperarea unei dezlegări din acest ritualic labirint  ermetic pe care îl plătești preliminar în copul detașării finale așa ai ajuns? tu zmeule pe care culmi te înălțai ca vântul împietrit de printre nori umbrind apusuri răsărinde din care nici lumina nu străbate nici ziua nu mai vine doar un soare nerăsare apunând din o noaptea care nu mai vine.

oare acesta este barajul minții în care persuasiuni sclipesc precum vitralii în care presupusa economie inhibă civilizația cu cât unul pare să răsară parcă în jurului uscăciunea este din radical proporțională dar profitul este o victorie împotriva celor ce plătesc scump dublul inițiatic în această spiralantă fără fund plasă de vise și totuși disprețul este o dobândă a acestei încrederi în aparențe înșelător convingătoare de inutilitatea folositoare.

parcă totul se rezumă la o risipă scump și frumos ambalată cu decorațiuni ce nici nu mai imită practicul ci doat intuitiv inducția aperceptivă a unei senzații aparențe bine decantate in acest cortex homo erectus disperatus civilizanto propagandi prin nimicirea zdrobitoare a bunului simț comun valoric. am ajuns la fundul sacului plin cu nimicuri scumpe la chip 

p.s. 

efortul își cere revigorarea iar răsplata plătește parazitic dorința de odihnă