marți, 21 martie 2017

unde ajungi când încă nu ai plecat dar nu mai ești aici

48 de sentințe fondate inuman

 când începi să descoperi binele în lipsă afli că ești mult prea departe de adevăr și ești rătăcit pe un drum fără de cunoașterea locului unde ajungi.
 Ai ocazia sa dai control total delete și să ai  mai mult nimic. bă da crecă dacă vorbesc despre nimic o să fie mai ok dar se pare că m=am băgat într-un căcat mai mare decât mine și am muncit și m-am scremul la imencul ăsta de mult ce e de cănd am început sa am așteptări la așa ceva deci ba nu știu în ce m-am băgat dar de putut nu pute ci e o stare de nimic total in care viața a inceput și nu se mai termină până la sfârșit și atunc va fi mult prea târziu să văd când unde și cât am greșit și de ce dar se pare că eu tot înainte merg și se pare că tot în același loc am rămas în același loc în care nimic nu se întâmplă dar se pare că abia a început să se întâmple dar nu pe cale în locul și timpull care trebuie dar bine că sunt aici și am ajuns să le fac pe toate cu excepția celor care le semnifică pe toate dar se pare că nu vom ști ce se va întâmpla sau când gluma va începe să fie comică.
   bă dar unde am ajuns și ce fac dacă sunt în locul potrivit la momentul potrivit dar unde sunt și de ce se pare că nu am pierdut doar noțiunea timpului a spațiului a locului și a scopului ci am pierdut noțiunea de eu de sine de mine și nu mai am ocazoa să ma regăsesc în cine este lângă mine pentru că sunt cel mai mare numeni îngrijit pentru a fi cel mai mare pentru a nu  fi sunt cea mai mare creatură dresată sa fie mare pentru a se simți cel mai m\re nimeni din cine aș fi putut sau am fost vre-o dată.
    dar nu știm ce va fi deși ma recunosc in cel ce am ocazia să fiu dar necreat pentru a fi cel ce devin ci ce am fost.
 p.s mai mult de nimic să vedem unde ajungem.