Ca adormitul pe cărți

 În statistici stau pe locul 48 la tras chilul viteză, pe glob.

 Deocamdată nu sunt aici, poate mă găsesc în altă parte. În timp ce merg tiptil înapoi spre moarte descopăr că pentru a escalada munții din orizont este necesar antrenamentul fizic și intelectual. Spațiul filosofic în care m-am scăldat în ultimele perioade educațonanale mi-au dat de înțeles că ceea ce fac merită timpul ce valorifică munca. Un fel de somn în bibliotecă, adică acel sentiment când ești mulțumit că ești înconjurat de știință ca si cum ai fi asumat-o deja, și tragi un pui de somn strasnic pentru că aici nimeni nu îți răscolește gândurile pentru că datoria ta e să le cauți pe ale altora.
 Când eram mic poveștile de la gradiniță erau înteresante pentru că faceau timpul să treacă mai repede și mai aflai ce fac caprele pe la țară. Dar nu se comparau cu câte vrute și nevrute îmi putea debita mintea mai ales când eu eram personajul principal care întotdeauna învingea sau devenea bogat din senin. Asta e partea cunoscută a copilăriei, partea necunoscută se află în spatele unei întrebări: "De ce plângi?". Nu eu, care am refuzat plânsul de la o vârstă fragedă. Îl foloseam pentru a-mi dramatiza nevoile copilăriei, din respectul față de demnitatea umană care nu merită să se coboare la cerșitul milei cu lacrimi. Preferem onoarea din spatele uitării. Ce mi se părea mai nesănătos, era suferința exagerată cu lacrimi și strofocări pentru ceva ca: lipsa părintilor care au plecat la cumpărături. Mi se părea o boală cu un singur tratament: afectiunea unui părinte. Nu prea îmi păsa de atentie sau dialogul afectiv cu cineva, poate de aceea eram cuminte, dar apreciam sentimentul de a fi acolo cănd am nevoie. Precum Bursuc: un dulău mare și negru care nu vorbea dar venea când îl strigai, chiar dacă nu știai unde este. L-am văzut luptându-se o cu un câine din cartier, care se dădea prea mare. A fost o lută strașnică. Toți câinii erau adunați în jurul lor, iar ei, se băteau în două picioare, ca oamenii, era o gălăgie de la trat, asurzitoare, și nu mi-am dat seama că stau doar la câțiva metri de ei fără frică pentru că știam că va învinge cățelul meu. Nu am văzut sfărșitul luptei dar Bursuc a ieșit din luptă cu o nară ruptă cănd l-am vazut plimbandu-se în alte zile.

P.S. Prin amintiri ce sunt acum, mereu în mintea mea.

Amicul universului

În sfarșit un om în fața căruia fac 48 de metanii și cu mâna pe inimă rostesc: "Sfaturile tale îmi sunt de folos".

 Acesta este un elogiu fratelui duhovnicesc. Nu vreau să îți dai seama că scriu despre tine dar deja știi.
 Sincer, vorbesti mult. Dar cel mai important lucru e că de fiecare dată când cădeam pe gânduri sau mă împiedicam și îmi pierdeam concentrarea îmi părea rău că am pierdut cuvinte importante pentru viață ca aerul pentru plămâni. Eram într-un film de suspans, și suspansul era să descopăr în ce sertăraș păstrez cuvintele cu folos practic.
  Un interviu în direct, filmat într-o seară linistită pe aleile Iașului. Înca nu am descoperit care sunt originile intelecrualității romanului dar tu le-ai moștenit toată chintesența. Cred că acei caței se simțeau protejați de siguranța cu dare îti urmezi drumul, și spuneau în mintea lor: "Oau, un om, să îl urmărim ca pe un filosof atenian prin grădinile ideilor" de fapt asta spuneam eu ei poate vroiau o companie placută. Nu știu cum reziști în mintea ta, dar cred că te distrezi fain când știi că ai o treabă de făcut și tu o termii doar din reflexele caracterului. Puteam dezbate și un subiect ce mă privea personal în relația cu o fată, și știu sigur că ai să îmi dai sfaturi de folos. Dar eu sunt cam înprăstiat și fără cap când vine vorba, și pe subiectul ăsta încă mai am probleme de rezolvat cu Duhovnicul.
 În mare, dacă nu era frig eu stateam până la răsăritul soarelui, atunci chiar că era o mică plimbare vrednică de reprodus într-un roman.

P.S. Sper să ne vedem pe la sediu ca să îi luminezi pe voluntari să vadă partea bună a paharului.

Întrebare fără semn de punctuație

 Surprins de un cutremur de 4,8 pe scara raiului.

  În pași de dans imaginați în modelele din covor sunt pregatit prin abținere de la voință de ultimele cuvinte ce ne țin la distanță. Mă las prins în lațul idioritmic pentru a sta alături de momeala înveșnicită, eliberatoare. Indiscret pașesc barbar în contra timp nerăbdator de a-mi rasplati imaginația cu o realitate ce sparge granițele așteptărilor. Mai mult de cât perfect, planul, trece prin desăvârșire dar săvârșitndu-se mă aduce cu picioarele pe pământ din marele mic vis real. Uimit de univers în care mă scald ca un uriaș iar gândul îmi rămâne în prezent uitând trecutul, încetând să viseze viitorul conștient de valoarea transcendentă a prezentului. Aștept răspunsuri revelate prin șfinți la întrebări ce caută doar un afirmativ de o sinceritate rece. Caut să îmi reînvii sufletul blestemat de fantome cu singurătatea pașilor din nisipul deșertului însetat de simetria jumătăților. Deschid idei spre un dincolo ce se lasă definit de totul și nimic. Accept retrăiri ce caută lumina strigată în gura mare trecută prin șapte lumini de candele din baza curcubeului. În tandem involuntar uit ce vreau să spun și mă recunosc în orizontul ce mi se așterne în față înspre mine și dinspre mine aflându-mă ca un punct în afara vectorilor admir dorința de mântuire prin aproapele ca o veșnică rugă. Stau pe loc în prezent, mergand grăbit și împresurat spre viitorul static. Fulgerat din varful capului până în calcâi de lumina insuportabila ochiului, observ, că sufletul este prea inădușit de pacat să se aprindă doar cu o simplă scânteie.

P.S. Aștept nerăbdător nemurirea morții.

Hai să ne cunoaștem...

Decret de sinceritate în 48 de puncte.

-Speranțele te duc până dincolo de munți și văi. Când ai ajuns amintește-ți că drumul a fost ușur cu ajutorul speranțelor.
-Viața e ușoară, să o trăiești e mai greu.
-O veste o poți primii în multe feluri, cea mai binevenită este vestea primită adecvat, oricât de rea ar fi.
-Poți fi un exempu negativ în orice situație, important e să acepți că ești un exemplu.
-Dorește-ți multe, viața le va alege pe cele care îți trebuie.
-Fratele tău te ajută chiar și când munca ta îl rănește.
-Ești capabil să faci multe, tu trebuie să realizezi cât de simplu este să le faci pe cele care îți folosesc.
-Bucură-te de bucuria cu care dusmanul tău zâmbește la necazurile tale pentru că ai reușit să faci un om fericit.
-Amintește-ți de optimismul bucuriilor în momentele grele pentru a te pregăti să fii fericit.
-Gândește-te la supărările greutăților în cele mai fericite momente pentru a conștientiza cât de mare este bucuria.
-Acceptă blestemele vieții pentru că viața vine dinspre trecut și toate le binecuvintezi prin muncă.
-Tăcerea împacă oamenii înainte de a începe cearta.
-Învață să asculți pentru că nu ești singurul care gândește de pe pământ.
-Caută contravaloarea necazurilor în bucurii și vrednicia fericirilor în care te bucuri.
-Primește înjosirea apropiaților pentru că nimeni nu te face neom, neom devii crezând că ei sunt mai neoameni ca tine.
-Omul înșeală aparențele când nu își face cunoscute puterile.
-Acceptă doar laudele care descriu ceea ce ai facut nu cele pe care le vei face.
-Diferența bună dintre dușmanul prefăcut și dușmanul real este că unul îți vrea suferința și altul inexistența.
-E bine să ai un plan de rezerva care te ține pe drumul cel bun fără să scimbe rezultatul misiunii.
-Un prieten adevărat nu te obligă să te bucuri cu el dar te împovărează cu greutățile lui.
-Termenul limită este momentul cănd tu ești deja în planul de rezervă.
-Bucură-te că ai timp să trăiești și că traiești pentru a fi fericit peste timp.
-Ești protejat de încrederea cu care adversarul nu știe ca te poate învinge.
-Acceptă smerenia cu care primești milostivire refuză smerenia care o așteaptă.

P.S.  Contrazi-mă cu ceea ce crezi și vei dubla sfaturile care le pui în practică.

Rău inutil.

  O foaie A4 și un bidon de 1,8 litri.

  Prin hieroglife criptate de secrete las rândurile unei istorii paralele să curgă printre rânduri. Un om ar spune "ca de vis", nimic real, nimic adevărat. Dacă aș visa realitatea ce mi-o doresc ea poate deveni reală, visul ar părea un basm, um basm imaginat frumos cu mituri de sfinte suflete în așteptări, lângă izvoare, de zburători fictivi cu trup din fum tomnatic.
În vremuri ce au trecut mă dizolv în eul negativ ca să nu mai sufăr după cel ce sunt. Visez frumos cu ochii deschiși alături de cine e prea naiv să creadă realitatea pe care o car doar cu voința naivei imaginații. Implodez de bucurie la întâlnirea noilor motive de a-mi crea povești fără sfârșit. Din timp mă razgândesc să pun sfârsitul întâmplător. Responsabilitatea asumată o realizez prin prezența cu tupeu a lipsei de plan dusă până la capăt în tăcerea auto-eliberatoare.
 Ca un păgân ce se întoarce împotriva firii creez fantasme de care trebuie să fug pentru a mă îndepărta de alte suferințe mult mai mici, regula este să fug din ce în ce mai tare de coșmarurile din ce în ce mai reale.
 Sunt sincer în dialogul în care tac având puține de spus din punctul propriu de vedere. Bucuriile mele ce le pot oferi pe gratis vin și pleacă, și durează atăt de puțin încât efemerul este ca praful în vânt, ești vesel atât de puțin încât siguranța realității pare praf în ochi.

P.S. Dacă blesteamă cineva un personaj fictiv căruia îi declară dușmănia, mai are efect blestemul?

Mai simpu...

  Salut, sunt vali sau 48 de ore, mai pe scurt două zile nedormite.
  Cunosc o mulțime de oameni dintre care 48 sunt eu. Astăzi am salvat o fată de la un dialog nedorit, cu mine. Mă transform în ceea ce îmi doresc să devin și rămân cel ce sunt, cu cât sunt mai sigur pe mine cu atât devin mai insociabil. Cu cât îmi văd viitorul mai clar cu atât simt că privesc moartea în ochi apropiindu-se sfidător. Inconștiența cu care trăiesc clipa creează iluzia de atemporalitate temporară iar realitatea îmi oferă prezentul imaginat.
 Când mă plictisesc de peisajul înconjurator fug încet fară să vreau, haihui în liniștea călătoare. Am nevoie de tăcerea mea ca de o regulă sfântă pentru a oferi apropiaților sufletești libertatea mult meritată de a-i lăsa să îi cunosc, înâi tăcerea mea apoi cunoașterea și mai apoi dialogul în sinceritate desăvârșită.
 Să vorbim despre altceva...
 A fost o dată un copil foarte supărat pe sufletul lui întunecat de păcate și într-o zi s-a certat foarte tare cu apropiații săi încât ura părea fără leac. Cu mintea rătăcită s-a retras în grădină pe marginea unui deal înalt ce se ridica impunător deasupra unei văi întinse și frumoase dar măreția câmpiei îl înfuria și mai tare. Atunci s-a așezat în șezut și cu capul în pământ a început să privească o floare galbenă înaltă de câțiva centinetri nu mai mare de un vârf de deget mic; și s-a întrebat: "Dacă floarea asta atât de mică este așa de vesela de ce marele meu suflet, care nici măcar nu se vede este plin de ură de nevindecat". Atunci copilul și-a adus aminte de pământ, de soare, de anotimpuri și vremelnicia plantelor, de stele și lună și apoi s-a gândit la cine le-a creat pe toate și că acel Cineva varsă la fel de multă iubire în el cât varsă și în marile creații ce au un rol mult mai mare decât al lui în univers și atunci a înteles că sufletul lui nu este ură ci un vas prin care se tranferă iubire, aproapelui.

  P.S.Sunt mai bucuros astăzi decât de obicei.

Aleg dintre a fi sau a nu fi.

Sună telefonu!
Răspund vesel de exagerata bucurie cu care mi-a bombardat viața în ultimele zile.
-Bună alo...
În ultimul timp numerele necunoscute mă încăntă nu refuz niciodată o nouă prietenie.
-No alo!
Accentul m-a împietrit, era un baiat și asta întotdeauna sună rău.

   "Știi cum râde Dumnezeu de planurile oamenilor?" mă întreabă un coleg de facultate, fără să îi răspund îmi oferă și replica "Pe burtă". Cea mai seacă glumă auzită vreodată și tot o dată brutal de reală. Se aplică pe motoul meu în viață ca un lightmotiv. Când viața îți dă un coș plin de motive de a trăi fericit, trebuie să iei în considerare două variante și două soluții:
-ți se oferă tot ca să ai ce să ți se ceară înapoi cu dobăndă pentru că cineva se pregătește să ți-o tragă pe la spate.(iar eu ca un naiv iau tot ce mi se oferă)
-poți trăi fericit dar nimeni nu îti spune că o să fie ușor și trebuie să lupti cu tot arsenalul pentru ce îti dorești cu adevărat.
Iar soluțiile pe care, dacă ești inteligent le iei în considerare înainte de jocul de șah cu viața când tu începi doar cu un rege și un pion, sunt:
 (tu ești pionul)
-fugi pentru că e prea real să fie adevărat și cred că sunt sigur că visezi.
-toate bucuriile au o contra valoare care ridică autenticitatea trăirii la puterea cu care nu te dai bătut.
  Deciziile de durată temporară, cu efect necunoscut, m-au învățat să fac prostii, în viață, atât timp cât îmi pot asuma responsabilitatea singur.
   Azi mi s-a dovedit palpabil că rău cu rău nu iese bine ca în regulile fizicii. Ai dreptul să nu mă crezi când îti spun că nu sunt vesel din întâmplare ci de nevoia de aer din reflexia ce se întoarce înapoi.

P.S. Cum ieși din închisoare? Cu calm și rugăciune.

Un punct nevăzător de vedere.

Sunt un personaj fictiv în 48 se stări.

 Prin ignoranță modelez caracterul persoanelor ce le cunosc prin vocea fluctuațiilor din suflet neavând onoarea palpabilă de a pune chip fizic firii. Orcine mi se prezintă ca încarnare făra prezență rămâne să îmi ofere memorabila existență ce o rețin prin analogii ontologice adăugate fizicului. Prefer un text profund fără diacritice contra unor cuvinte frumoase cu mesaj inexistent. Melodios ascunzișurile gesturilor pun semne de punctuație ce scot la iveală părticele din spirit. Las acel strigăt să apună în căcerea din tăcere. Ofer spre revolta mulțimii lacome de sănge vinovat adevăr pur. Caut motivele sfinte în care egoist șoptesc strident înspre orizontul gol întunecat de neputință. Aflu ce nu sunt, descopăr ce sunt din priviri aprobatoare ce abandonează ceva prezent ce vrea să fie numit fără nume. Acel ce te știu din ceea ce vorbim fără să-ți știu chipul, te caut tiptil prin păpuși neaprobate de suflet.
  Cu imagini diafilmice descopăr povești fără sonor din care luminile tăcute îmi traduc sentimente neidentificate. Citesc o piesă de teatru dintr-un trup nelocuit de actorii ce teatral joacă regulile primei impresii vital atribuite. Regizoral învii în tine povești milenare dirijându-ți meticulos locul în raftul cunoștințelor apropiate. Ca un copil descarc din vârful zidului căramizile copilăriei ce suspină alungate din regresul speranțelor meritate. Ca un disperat alerg după chipul tău fictiv imaginat în care sper ca ai crescut.
  Imagini cu ceea ce învăț să știu, privesc nevredric clerical. Plec de la suflet spre chip, ca un precaut notoriu pășesc pe dos în ascensiunea cunoașterii. Aprob în contract nescris tragica amiciție ce cheamă spre dincolo de care am pășit prin piedicile din care sunt căzut. Prescriu post-scrise structuri de oamenin, nevăzute de lumina soarelui în care cel de prea sus providează libertatea de a alege binele. Privesc umbre pe dvera legii, aștept dincolo de chipul necunoscut aprobarea cunoașterii. Ca doi străini ne reâmprietenim întâlniți de demult pentru a ne vedea dincolo de umbra materiei.

P.S. Vesel trans-trecut, iartă-mi ignorața pe care te superi.

Ce-i cu mine!

 În starea de extaz vidic 48.

 O deșărtare a fumului lipit de hornul din suflet este cel mai bun tratament contra neliniștii. Acum, cel mai greu este să mă decid dacă lepăd cele infim mici care sunt nesemnificative când de fapt stau la temelia greului uragan întunecat din jurul sinelui singuratic, sau dacă le cern pe cele care îmi umbresc transprența sufletului cu negura întunecată ce îmi încălzeste putrezicunea rușinilor.
 Acum, după ce mi-am dezlegat nodurile conștiintei ce mă împiedicau să merg drept înainte calc tiptil pentru că nu sunt antrenat în cele ce-s ușoare. Îmi dau seama cu greu că unele obijnuințe și tradiții erau strigăte line din mocirla ce mă cuprindea până peste minte. Simplele scânteieri de lumină erau proaspete guri de aer ce mă sufocau și-mi puneau mintea într-o căutare alertă a ferestrei. Sminteala rămâne, cercetez necunoscutul pentu un început rezistent fluctuațiilor sentimentale.
 Revoltele fără origini mă baricadează în eul plin de nimic. Scopul trăirii îmi este să fiu cel ce comunică trans-uman folosind dialogul inter-uman. Cu nostalgie mă prezint ca cel ce vrea să fie originea liniștii din camera singuratică în care se îmbulzesc străini anonimi. Îmi doresc liniștea comunicată dar exprim egoismul comunicării prin egalitate. Aceste personalități se contrazic cu argumente primitive și mă trezesc în reallitatea în care îmi dorm visele ignorând trecerea timpului. Între a vrea ce văd și a ști ce vreau se află un gol de caracter ce pendulează între entități opuse. Indiferent de consecințele realității mă pitesc ghemuit în centrul indeciziilor. Sunt cu rezervorul gol de viață, până și stresul nu mai are resurse de a fi prezent. Sunt chill pe stand-by și îmi înșel aparențele conștient de lipsa lor.

 P.S. În stare de post-traumă după sesiune.

Armonie asimetrică.

Stavila fictivă, 48 reprovoacă involuntar mintea.

 Sporesc pripit în ceea ce fac din obijnuință dar dezamăgesc prin fantasme ce ripostează de sub preș. Când trec cu ignoranță peste piedicile periculoase din asfaltul neted urc spre terenul stâncos al îndoielilor. Aici grijulii se acund în față, arât de în față încât conștiința preaprobă experiența practicii transcrisă în teorie. O scurtătură mă trece la nivelul următor dar imaturitatea dobândită mă inchide în camera cu tavan sferic și stau pe podea în coltul în care mintea îmi sedimentează subânțelesurile capcanelor nedeșărtate de momeală. Prin decizii aleatorii mă supun unei organizări tiranice.
 Maturizarea mă forțează să scriu citeț peste gropile lăsate în foaie de radiera cu nisip. Involuntar greșesc cu o încăpațânarea ce nu răspunde la antidotul idioritmic. Cu ferocitate subtilă îmi jalonez voința cu sfaturi ce mă ghidează în sens opus. Paralel cu destinația mi se șoptește insistent că mă aflu pe reconfigurarea traseului. Aflându-mă pe drumul cel bun rup monotonia și virez brusc în necunoscut de dragul redescoperirii. Pașii sincopați îmi pierd ritmul vieții. Mă retrag împins în afara ringului de plantat vise inutile. Planurile de rezervă îmi sunt cărări luminate orbitor de golul din capăt. Strivesc vise călcând în gol pe scări ce mă pregătesc sa nu le mai alerg. Caut muze pe pereți zburători descopăr patimi nesfințite ce-mi intunecă scopul simplu.
Caut strivit în gol de dorinție scandalizate în infern fară dept de a trece prin poarta railui. Interzis sensului meu de mers înainte, la dreapta, doar scopul credinței mă scapă de golul de a nu avea ce face. Primesc alegeri de neales obijnuindu-mă cu ideea că sunt slab de influețat.

P.S. Cu tupeu mușamalizat regret pașii inapoi.

Sunt mai nebun ca tine!

Nu-i nimic eu sunt mic și mă cheamă polonic, prescurtat 48.

 Mă pun în gardă și pornesc ofensa smereniei. Cu demnitatea sub pământ aud cum mi se dezgroapă morții, un contra atac ar dovedi eficiența subjugării. Refuz ura conta urii pentru ca detest razboiul și dacă intri în razboi acesta iese plin de sânge ori se împarte frica morții. În lupta diplomatică se aruncă trei feluri de propuneri: o propunere goală ce dizolva tratativele eficient, un raspuns lingușitor acceptând situația jignitoare, și preferata mea: o contra-propunere ce dezintegrează josnicul motiv al dovedirii superiorității și transformă disputa degradantă propulsându-o la un nivel inacceptabil ce transcede normalitatea egalității dintre un învins și un învingător. Descumpănit adversarul nu știe dacă să se simtă jignit de nivelui cu care i s-a răspuns sau să se considere învingator datorită nivelului de la care i s-a răspuns. Și sfârșitul abia începe pentru ca el are dreptul la replică având mingea în terenul dialogului dar răspunsul ce se obligă a fi dat îl pune în postura de a juca pe teren minat, sigura decizie înteleaptă fiind un armisrițiu de reculegere.
  De fapt sunt un om super-pașnic și găsesc certurile o căutare disperată de armonie la care prefer să răspund pozitiv indiferent de preț. De obicei preântâmpin divergențele cu soluții ce armonizează deznodământul într-o amiciție desăvărșită. Dacă mă gândesc mai bine chiar dacă aproape de fiecare dată disputele pleacă din dreptul meu, cei mai buni prieteni de suflet îi am pentru că ne-am testat limitele sincerității până aproape de ură.

P.S. Cu cei care sar fripți din senin e mai greu, ce bine că știu să fierb.

"Puțintică rabdare" Vă rog!

 Un pic până la rai, 48.

  Ce tot stai la coada păcatelor pe scara raiului. Rupe rândurile patimilor și împinge-te cu forţă în față, nu vezi cum se îngrămadesc babele din titan la mântuire, bagă-te și tu pentru că ești "Încă tânăr Doamne, tânăr!".
Să îl lăsam pe Caragiale să se zvârcolească în mormânt liniștit și să ne ocupăm de problemele noastre.
   Eu la vârsta memorabilă ce mi-o impun: ba prea tânăr, ba prea bătrân, accept sfaturi ce-mi susţin nebuniile Cei ce îmi dau sfaturi de genul: "trebuie să te schimbi! Că mă faci de ruşine" sau "maturizează-te că viaţa e grea" ori "nu poţi lua decizii aşa pripite fii mai atent" aceste sfaturi prieteneşti le consider duşmănoase poate au un scop sincer, constructiv la suprafață sunt distructive oprindu-mi tiptila intro-evoluţie. Am decis în ultimele zile să îmi pun inima să bată simţind cu mai puţina ignoranţă, frică sau discreţie. Mi-am îmbibat mintea ce se află în constant război cu pufoşenia inimii şi am descoperit că raţiunea devine un difuz organizat în constantă evaporare ce dansează în paşi de tic-tac fără un scop concret de a participa în timp. Şi mi-am zis: "cred că esti destul de rezistent la frig să ai răbdarea să rezişti ruşinii de a fi mai mult decât normal". Şi sunt plecat să îmi asum acel onor cu mult tupeu lângă bun simţ să fiu acel ce-am fost acum, acel mai mult decât nebun în nici un caz un trecător.

P.S. Toţi cred că sfinxul e o pasăre, eu cred că e o fată.

Copil imatur.

Inevitabil ajungi mare, 48...

Ca un copil fricos mă refugiez în îmbrățișări călduroase. Caut victime cărora să le reamintesc bucuria de a fi copil. Riscul meseriei de a fi copil este să îți uți identitatea de om matur. Naivitatea patologică ce odinioară lumina ipocrizia maturității te transformă în om incomplet. Deși copii aduc rezolvări tuturor problemelor mature ei fac acest lucrul dintr-o juvenilă maturitate iar dacă un om în toată firea devine un matur juvenil seriozitatea lui va fi întâmpinată de lipsă de credibilitaate.
Când eram copil îmi doream sa fiu un om mare care se plimbă indiferent și fără griji pe strazi umbrite răcoros și verde. Acum cu așteptarea copilului săvârșită, plimbările le am la fiecare pas dar am omis un mic detaliu... Acel copil neîmblânzit de regulile maturilor, ce vroia să dovedească în timpul acestor plimbări? Această enigmă mă obligă să mă imaturizez pentru a redefini bucuria de a fi matur. Din altă perspectivă poate că sunt un laș ce nu are încredere de oferit cu seriozitate și mă ascunt sub simplitatea celor demni de drăgălășenie. Băi acuma vreau și io oleacă să gândesc două secunde serios ca un om în toată firea dar nici eu nu mă iau în serios și mă cobor ca be obicei cu capul în norii uimitoarei imaginații.
Continuare... (a doua zi)
Aș fi un sadic dacă pun alte pietre pe greutățile Pământului, de aceea prefer să fiu copilul din mijlocul oamenilor cu sufletul greoi. Voi continua să fiu acel cineva ce în numele Ologiei ca un copil nebun în loc de salut și la revedere refuzând strângerea de mână a noroc ofer o îmbrâțișare ca de la suflet la suflet. Voi fi acel mic ce dă marelui siguranța.

P.S. De unde capeți forța căldurii?

Oameni cu pustiul lângă ei.

În 48 de depărtări de casă.

 Oameni sfinți nu alta domnule te pui cu Dumnezeu? Copii de asceți, nepoți de monahi, cu mic cu mare toți studenții și elevii sunt în vârf de munte să petreacă mai aproape de înălțimile mântuirii. Cu ascultări de mic și mare la egal, petrecem cu oamenii pustiei în plina și minunata natură. Bătrânii ăștia milenari povestesc parcă dintr-o carte a vieții lor care se numeste unanim "Chemat de Dumnezeu" de Adam Cel Nou. File de pateric proaspăt transcrise se citesc pe mândrele fețe de oameni smeriți. Toți purtăm greaua tunică de piele din in brodat a strămoșilor pelerini prin aceste sfinte locuri muncite de truda rugăciunii din inimă. Un om putred pur nu se smintește, cu toate că poartă toate necurățiile de pe pământ în spinarea-i cocoșată, la vederea felului în care acești oameni de dinainte stau în jurul mesii în portul lor ce sună ca ecoul adâncilor prăpăstii din rai. Răspuns întrebărilor ce îți pun viața în cumpănă găsești în vorbele izvorâte din duh care îti bandajează sufletul cu sfaturi care îți pavează drumul plin de gropi. Păcatele cele păcătoase se evaporă ca tămâia înaintea mijlocitorului iscoditor de gânduri. Arborii genealogici se destramă în picături de roua ce cad bufnind a doină loviți brutal de primele raze albe de soare din scurta zi a iernii. Cântecul ce nu încape în plamâni rascolesc în suflet vibrații de trăire ce recrează tradiții vechi, apuse în copii. Aici de te sminteste ochiul tău cu puritate, ușile minții se deschid și cântă în cor cu îngerii de trei ori marire Celui din înălțimea spre care privești la orizont.

P.S. Amin.

Descopăr eul.

Liber și neliniștit, 48-ul.

Am multe de spus și puține de dat spre înțeles. Înspirația îmi este eclipsată de tupeul cu care vreau să spun constant... nimic. Ca un detector de gânduri îmi descopăr înțelesul zvâcnirilor dintre neuroni punându-le într-o lumină invizibilă. Mă delectez cu traducerile unor gesturi subtile ajungând la îndepărtata concluzie că sunt demne de ignor. În dialoguri prezint probleme standard ce se sfârșesc în Do major plictisitor. Pun întrebări surprinzător de ne la locul lor care ridică mult mai multe întrebari ce vor răspunsul care dovedește ipocrizia discursului.  Sunt într-o continuă căutare a gândului pierdut. Vreau să știu de unde am plecat și dacă ajung să mai rămân. Când mi se oferă o a doua șansă trișez barbar pentru a promova conform așteptărilor, având experiența primei șanse și fiind dinainte în gardă cu atenția distributivă activată pentru o eventuală a doua rundă. Îmi plac numerele să le văd simetric sau consecutive pentru că cineva mă iubeste o dată sau la dublu ori am noroc. Dar nu îmi place să le calculez, cercetez, socotesc sau alte chestii ce se fac din numere. Sunt foarte superstițios și reactionez involuntar cânt văd ceva care îmi aduce ghinion, de exemplu: pisica, numărul 13 și galeata goală. Când detectez o superstiție caut imediat contra-superstiția ce îmi activează imediat norocul. La numărul 13 caut un alt numar 13 pentru că negativ plus negativ se transformă în pozitiv. Când văd o pisică o fugăresc până se razgândește să îmi taie calea ori dacă e prea tarziu sau e prea departe sa o întorc din drum ea fiind încapățânată ignorând strigătele mele disperate îmi verific memoria și buzunarele sparte că poate am uitat ceva important și trebuie să mă întorc din drum. Sau pur și simplu nu am chef de ceea ce vreau să fac și pisica mă aprobă. Când văd o găleată goală de apă știu sigur că voi avea probleme cu drumul sau drumul nu e bun sau e plin de gropi. Contra superstitia este o galeată plină care dezactivează ultima atenționare.

P.S. Enumăr cuvinte pentru a nu-mi ieși din mână.