luni, 18 februarie 2013

Mai simpu...

  Salut, sunt vali sau 48 de ore, mai pe scurt două zile nedormite.
  Cunosc o mulțime de oameni dintre care 48 sunt eu. Astăzi am salvat o fată de la un dialog nedorit, cu mine. Mă transform în ceea ce îmi doresc să devin și rămân cel ce sunt, cu cât sunt mai sigur pe mine cu atât devin mai insociabil. Cu cât îmi văd viitorul mai clar cu atât simt că privesc moartea în ochi apropiindu-se sfidător. Inconștiența cu care trăiesc clipa creează iluzia de atemporalitate temporară iar realitatea îmi oferă prezentul imaginat.
 Când mă plictisesc de peisajul înconjurator fug încet fară să vreau, haihui în liniștea călătoare. Am nevoie de tăcerea mea ca de o regulă sfântă pentru a oferi apropiaților sufletești libertatea mult meritată de a-i lăsa să îi cunosc, înâi tăcerea mea apoi cunoașterea și mai apoi dialogul în sinceritate desăvârșită.
 Să vorbim despre altceva...
 A fost o dată un copil foarte supărat pe sufletul lui întunecat de păcate și într-o zi s-a certat foarte tare cu apropiații săi încât ura părea fără leac. Cu mintea rătăcită s-a retras în grădină pe marginea unui deal înalt ce se ridica impunător deasupra unei văi întinse și frumoase dar măreția câmpiei îl înfuria și mai tare. Atunci s-a așezat în șezut și cu capul în pământ a început să privească o floare galbenă înaltă de câțiva centinetri nu mai mare de un vârf de deget mic; și s-a întrebat: "Dacă floarea asta atât de mică este așa de vesela de ce marele meu suflet, care nici măcar nu se vede este plin de ură de nevindecat". Atunci copilul și-a adus aminte de pământ, de soare, de anotimpuri și vremelnicia plantelor, de stele și lună și apoi s-a gândit la cine le-a creat pe toate și că acel Cineva varsă la fel de multă iubire în el cât varsă și în marile creații ce au un rol mult mai mare decât al lui în univers și atunci a înteles că sufletul lui nu este ură ci un vas prin care se tranferă iubire, aproapelui.

  P.S.Sunt mai bucuros astăzi decât de obicei.



4 comentarii:

  1. de ce mai bucuros azi decât de obicei? ce a fost mai special decât de obicei?

    RăspundețiȘtergere
  2. Așa mai verific câte o dată cât de vesel sunt, și câte o dată motivulde a mă bucura e mai mare.

    RăspundețiȘtergere
  3. ai fost bucuros ca ai salvat o fata de la un dialog cu tine,de ce ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Povestea e cam invers, pentru ca am intrat in dialog in trenul dinspre roman ca sa nu mar aiurea ca eram ingramadi si si m-am asezat langa ea pe scari.

    RăspundețiȘtergere