Sunt mai nebun ca tine!

Nu-i nimic eu sunt mic și mă cheamă polonic, prescurtat 48.

 Mă pun în gardă și pornesc ofensa smereniei. Cu demnitatea sub pământ aud cum mi se dezgroapă morții, un contra atac ar dovedi eficiența subjugării. Refuz ura conta urii pentru ca detest razboiul și dacă intri în razboi acesta iese plin de sânge ori se împarte frica morții. În lupta diplomatică se aruncă trei feluri de propuneri: o propunere goală ce dizolva tratativele eficient, un raspuns lingușitor acceptând situația jignitoare, și preferata mea: o contra-propunere ce dezintegrează josnicul motiv al dovedirii superiorității și transformă disputa degradantă propulsându-o la un nivel inacceptabil ce transcede normalitatea egalității dintre un învins și un învingător. Descumpănit adversarul nu știe dacă să se simtă jignit de nivelui cu care i s-a răspuns sau să se considere învingator datorită nivelului de la care i s-a răspuns. Și sfârșitul abia începe pentru ca el are dreptul la replică având mingea în terenul dialogului dar răspunsul ce se obligă a fi dat îl pune în postura de a juca pe teren minat, sigura decizie înteleaptă fiind un armisrițiu de reculegere.
  De fapt sunt un om super-pașnic și găsesc certurile o căutare disperată de armonie la care prefer să răspund pozitiv indiferent de preț. De obicei preântâmpin divergențele cu soluții ce armonizează deznodământul într-o amiciție desăvărșită. Dacă mă gândesc mai bine chiar dacă aproape de fiecare dată disputele pleacă din dreptul meu, cei mai buni prieteni de suflet îi am pentru că ne-am testat limitele sincerității până aproape de ură.

P.S. Cu cei care sar fripți din senin e mai greu, ce bine că știu să fierb.