Mi-am dat seama că oamenii mari nu devin mari prin inovație ci doar faimoși; cei care rămân în istorie sunt cei care au descoperit o imagine mai clară a realității și au reușit să o descrie cu un înțeles universal înțeles, într-un mesaj nu neapărat criptat prin elevație.
Dar care este diferența dintre cei care reușesc și cei care nu, ei bine cei care reușesc sunt cei care duc treaba la capăt cu un efort ce scade din calitatea finala a muncii depuse în obiectul reușitei, iar cei ce nu reușesc, ori depun prea putin efort, ori depun un efort calitativ slab gestionat și inconsecvent sau incoerent.
Dar adevăratul subiect al acestei a 48-a postări este: de ce nu merge?
Ei bine, dintr-un exemplu negativ, incipient, care a dat impresia falsă; că pentru a ajunge la reușită trebuie sa treci printr-un proces greu; ei bine ca să treci printr-un proces greu înseamnă că munca depusă în pregătire este doar o monstra din ce urmează să fie: și dacă dai tot în pregătire, vei ceda în gustarea roadelor. Așa... să trecem la exemplele părinților mei, nu s-au înțeles și au depus muncă titanică să rămână împreună, iar eu am rămas la concluzia: că pentru ceva mai bun trebuie sa depun același sistem de efort pentru reușita idilică, dar poate că rezultatul e doar o proiecție eronată a exemplului greșit, când de fapt tot efortul de pregătire și de convingere, era doar o lipsa de severitate în procesul de alegere potrivită conform unor standarde ne preconcepute de exemplul negativ; se pare ca am căzut în aceeași plasă, din cauza acelorași preconcepții prestabilite. Poate că adevărul se afla în greșelile ce s-au petrecut și nu trebuiau să se petreacă precum o reminiscență cu o traiectorie directă pentru predispoziție.
În primul rând severitatea în alegere nu trebuia aplicată, pentru că severitatea lor s-a dovedit o consecință a non severității incipiente, ăsta e primul pas greșit către o alegere nepotrivita după o alegere potrivita, compromisă de compromisul la care severitatea s-au ridicat cu predispoziție.
A doua greșeală a fost cea a non compromisului post compromis adică, atunci când compromiți primul compromis și nu dai de o alegere potrivită ci de eșecul post primului compromis cu care predispoziția s-a confruntat învingând. sau devenind o consecința agresiva a neputinței de a rezista perpetuului compromis.
A treia greșeală e sa te arunci în plasa efemera și fictiva a imaginii preconcepției greșite sperând că aceasta este o decizie de durată ba chiar fiind o regretată evadare din realitatea ne compromisă.
Și ultima este cea a infanteristului care declara război avant gardei post ofensive, acesta este momentul când întorci armele împotriva propriei conștiințe și toate actele devin iraționale nu sub forma de compromis ci sub forma de realitate reculata agresiv prin tine adică tu nu mai ești subiectul celor ce se petrec ci obiectul declanșator al preconcepțiilor dezumanizante care te-au împins la faptele iraționale pe care le-ai făcut.
În concluzie ai fost predispus la ceea ce faci celor pe care ii predispui la ce ai fost predispus:
când se oprește acest cerc vicios? probabil aici sau probabil în privirea nevinovata a celei ce iubește urăște și respinge apropiindu-se cu frică și iubire auto subconștient distructiva
P. S.( mesaj către cele.. cea care ar fi fost sa fie.
ps ps. faza e ca nu ne potrivim, nu cedează nimeni. Dacă cedez eu asa rămâne pe veci și se considera orice cedare din oficiu perpetuă, dacă cedează ea, nu va mai avea ce face în afara de ceea ce fac și eu. Și totuși timpul trece în cârca celui ce își cară propriile pietre indiferent dacă timpul este de acord sau nu cu ceea ce face, datoria lui este sa fie ce este, iar a noastră este să ne asumăm ce nu trebuia sa fim conștienți de obiectul și subiectul muncii noastre important e sa nu lăsăm moștenire, aceleași sau mai mari pedepse ce ni le aplicam fără înțelepciune, de aceea să lăsăm moștenire nu înțelepciunea ci roadele răbdării înțelepciunii des săvârșite cu desăvarșire.
