Timpul le rezolvă pe toate.

 Privesc înalta boltă a cerului brodat cu 48 de lespezi negre.

 Evit întunericul revoltelor subconștiente ce-și vor eliberarea vindecătoare prin dovedirea conștiinței completate în timp. Insuficienta concluzie conștientizată a iertării își cere detașarea de trecutul dezmoștenit. Depărtat de prezent și spațiu dovedesc indirect schimbarea minții prin absență. Manifest logica regretelor pentru a mă asigura de lipsa eventualelor post-consecințe inconștiente. Pun deznodământ și aștept uitarea evaporată în maturitatea cauterizantă. Aștept vindecări de la sine mediate de dincolo cu regrete ce vidate de realitatea opacă își fac efectul sperat prin ascetizare. Iluzoria suferință reală a umbrelor se pitește în dezamăgiri temporare.
 Uitat în timp, îmi petrec singurătatea în beciuri darâmate pline de pământ și pietre în care îmi descopăr subteranele bune maniere. Prezent în viață, privindu-mi doar viitorul ce vine din prezent îmi caut limitele pentru a-mi descoperi dovada că sunt mulțumit de prezent.
 Din lucruri ce îmi aparțin temporar las oameni ce pot fi responsabili cu valorificarea obiectelor valorificate, iar când le găsești fără valoare descoperi bucuria de a fi al tău.
 Mă pregătesc de azi pe mâne cu bucurii ce îmi oferă pacea ca exemplu primit răspuns în liniștea din așteptarea bucuroasă a fericirii. Surprins că starea ce mi-o impun ca liniștitor are efect peste așteptările imaginate, rămân depășit de armonia cu care liniștea în care mă oblig să comunic, oferă apropiaților libertatea de a se simți pașnici în ambianța dialogului fără acccente de autoritate impusă inconștient. Când lași în timp munca înveșnicirii la dospit ca pâinea, ea va crește întreit în bucuria viselor sperate devenite realitate.

 P.S. Vreau să dau noroc cu tine! Dacă se poate... și surprinzător Moroșanu a dat noroc cu mine.