Bucurii amintite.

 Gândesc puțin și vorbesc fără să raționalizez simplu, 48.
 
 Lăsând gluma la o parte, propun spre autodescoperire gândul frumos și pozitivul ascuns în îndemnul amicilor.
 Doar un tranfir uitat pe marginea unei armonii din jurul unui sunet ocolit, stins în tăcerea ce oferă starea sufletului încarnat în dependența opusului, ofer în schimb. Ca unui ceas defect, timpul îmi stă în același loc, îngândurat de suferința ce îmi stă la colțul inferiorității, reactualizând bucurii conservate în amintirile unui copil, uimit de micul prezent imemorabil.
 Ca un dac ce a încetat să contrafalsifice onoare, refuz să îmi aștept sfârșitul individual. Îmi caut pereții albi luminați stridect de soarele dimneții senin deranjantă. Reprim sentimente de personaj negativ din drumul reușitei, sfârșite în golul egoului. Dezintegrat prin propriile-mi structuri filosofice numicul îmi calmează starea de desăvârșire cu trânteli sufocante în noroiul oglinzii limpezi. Cu tristețe orfană îmi privesc pașii ce trec pe langă mine ocolindu-mă distant. Ca un pui de animăluț, istovit de jaca agresivă a unui copil, îmi las duhul să moară în neștirea nepăsării cu ochii larg deschiși, înlăcrimați, privind în gol spre singurătăți calmante las viața să mă trăiască.
 Sper cu toată voința în cuvintele ce mi le gândesc ca bune să mă lase purtate spre adevăruri intangibile prin întrebări. Bivalent privesc cu fața luminandu-mi umbrele colțuroase, iluzorii ce se vor deslușite în conștiință, pentr a deznoda misterele ce mi se prezintă ca imposibil de decriptat. În fața unei alte alegeri îmi privesc cu distanță viitorul ce mă pune la locul meu cu forța care mă propulsează spre alte capacități muncibile. Din lumină îmi închipui întunericul.
 
P.S. Nu-mi scuzați dezordinea de idei.