Pentru că spun prea multe, poate că nu le spun pe toate dar știu că ceea ce rămâne în tăcere creează motivul din liniștea uitării anonime. Îmi propun să vorbesc despre tine, tu, pe care cu dragoste eternizată te șoptește lângă acel râu un basm al munțior moștificați. În continuarea prezentului, motivul trecutului personalizat ne desparte viitorul mărturisit. Sunt eu, cel ce ți-am promis că nu mai sunt pentru că sunt același cel ce s-a oprit să nu mai fie: distant, prezent îngândurat, absent. Multe tăceri șoptite din, și spre o inimă ce își strigă un resentiment își caută o singurătate aparentă orbitor, în lumina ce refură raționala însingurare. Bariera dialogală îmi oferă șansa ultimată de a-mi înnota prin valuri line melodioasa libertate. Acum, atunci un mugure de trandafir, o plantă redimensionată în neant, un zâmbet trist, neputincios sonor indiferent lăsat în adierea însingurată, unde? Detest poetizarea aparentă și întrebările fără răspuns dar iată o soluție fară problemă, răspuns poetizat pentru detest, știi cine ești, și nu mai sunt găsit în armonii, strident ascuns, descoperite.
Mulți spun că n-au știut, eu spun cinstit că pot descoperi răspunsul fals la toate. Eliberat, nimicnicit în liniștea că eu știu tot despre nimic, mă relaxez prin tot ce am de spus liniștitor, crezând în totul și nimic. Refuz prezența simplului real în tot ce spun ideologic, pentru a nu se regăsi înapoi în real ceea ce nu s-a spus prin gânduri. Din sfaturi peste sfaturi reclădesc ceea ce știu că-i reclădit în lut.
P.S. Dacă te regăsești în ceea ce citești permite-ți luxul de a scrie ce vrei să mai fie spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu