Până când?

Exagerat-estimatul 48.

Obligat să fiu cuminte refuz prezența creației în afara foii de desen. O mie de idei se aștern prin pensulă pe albului incolor al foii. În aceleași forme mâzgâlite de culoare ce vor sa fie ca un laitmotiv o casă, gard, copac și soare. Schițe imaginate ale mării, poteci în munți și văi se sting în predestinatele forme de acasă. Dezamăgit de arta-mi săvârșită iau repetat același foarte bun, să sar din schemă iese scrum. În griul ce arată a mâzgâleală se stinge-un mult visat apus. Surprinsă că am la casă și alee iau tot F.B. semnat, subliniat, învățătoarea. Dar până când nu fac ce-i drept și până când durerea nu-i de plâns? Un fleac sunt ciuruit și zac în lacrimi false ce tânjesc a milă. Alții poate-s educați să vrea mai mult și iau chiar tot ce pot, chiar agresiv ce le-aparțin prin drept educativ. Dar eu vreau doar să venerez tercutul; am voie să-mi doresc un limitat, ce-n lume e lumesc, un zbor în vise fără de pretext. Iar mă cobor strivit de tot ce s-a sfârșit chiar multumit că nu-i prin vis ci pot ce pot și cred că e posibil.
Sunt lăudat a fi mai bun sau înbunătățit mă simt un fir de praf, un eu un pic mai mic. De multe scurte fragede scântei ce ard slipesc și fum nu scot mă sting. Sunt pregătit să fiu o pată deranjantă pe retină ce m-a uimit și s-a retras subit în cochilie. Sunt eu același eu ce a muncit puțin și spornic cât o mie.

P.S. Am terminat m-am plictisit.