Voi fi un om mărit sau mare?
Ai ghicit m-am întors la postările în care îmi mărturisesc micimea.
Mesul nu îmi merge deci... Sunt închis în cruda realitate.
Mi-am propus să scriu despre o minciună fără subânțeles.
Sau mai bine despre o locuțiune atemporală. Dar ideile îmi srtrigă la cer nemulțumire și mă opresc înainte de inevitabil.
Darrr...
Nu mi se pare corect să scoată morții, conform tradiției, dupa șapte ani din pământul ce ți se infiltrează printre oase pe post de carne, să te spele pe față ca să arăți bine, să te expună rudelor în extrema ta goliciune și să te arunce dinou în veșnica uitare.(nici despre asta nu vorbeam).
Off...
DA! Cred că a sosit momentul în care îți voi povestii tot adevărul ce l-am tot ocolit.
-Sunt un vesel din naștere cu fruntea descrețită la maxim. E inutil să dau vina pe împrejurările care nu îmi satisfac pove-visele. E' la mijloc ceva acolo, da... nu îti zic acum, poate mai în colo'.
Da... sigur mai încolo cu siguranța tupeului care îmi vine după uitarea motivului de a scrie.
Adevarul este ca o voie bună incinerată pâna la zero nu are un gust amar, are gust a nimic.
P.S.Folosesc exagerat de mult cuvântul "îmi".
Oare ce ar fi dacă aș spune în loc de îmi: 'să-mi cadă para din copac mestecată, cu posmagi cu tot, la umbra prunului bătrân'.
jalnica postare dar camufleaza bine abisul suferintei traite in momentul scrierii.
RăspundețiȘtergere