O să fiu scurt pentru că nu am timp.
-A fost o dată ca nici o dată, că de nu ar fi eu nu v-aș povestii...
O enigma, o întrebare cu acel raspuns făra de sfârșit: ce ar fi dacă?
Am călcat pe suferinți ascunse de vederea orbului. Lăcomia utimului canon de speranță, lasă în urmă nunți promise între copii. În acel mic răstimp un cuvânt din depărtări prezic: acuș voi fi aici. Știu că mint și de aceea las eternitatea să îsi păstreze tributul suferinței. Sunt personajul rău în propria-mi poveste. Realizez că exist pășind pe căramizi arse de lacrimi nestinse. Veacul și timpul se evaporă rece din castronul cu doua linguri. Vesnic cu tupeu de chip angelic pașești tiptil pe arături proaspăt negre. Mișelia se revoltă spre sfințenia neantului ascetic.
Timpul și-a luat sfârșitul aperceptiv. Amin.
Ps: Pun punct și de la capăt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu