Primele mele cuvinte au fost românești și de atunci vorbesc parafrazând cuvinte și înjurând în stăineză.
Sunt murdar de praf românesc pe tălpi pentru că de câte ori calc pământul îmi elogiez țara băgându-mi picioru' în țărâna sub care au putrezit strămoșii.
Îmi vor ierta sensibilitatea pentru că morții sunt de gașcă, nu pot lovi înapoi.
România știe să descopere nimicniciile pământului pentru că românul e puternic, adică îndură ca deșteptu din naștere.
Sunt conștient că sunt român și ce responsabilitate reprezinta acest lucru, de aia învăț toți străinii să 'sugă acadele' în românește.
Dacă aș înjura toti strâinii în limba maternă se vor întreba de ce le vorbes in versuri rimate ritmat.
Când ies din țară privesc străinii din sus spre jos pentru ca am curajul să fiu un pic ortodox.
PS. Acesta e un elogiu patrioLogic pentru că nu am dubii când mă întreb dacă: "A fi sau a nu fi român" este o simplă onoare enigmatică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu