Simți căldura aia seacă* din cavitatea toracică (plămâni) atunci cânt suferi? Ăla e păcatul care roade ca un vierme nesătul puritatea. Când omul prin dreptatea autooferită se mișeleste ca un criminal neîmpăcat, atunci devii neomul din tine. E ca păcatul*: egoismul ala pur ce implodează spasmatic în puritatea abisală din epicentrul patimii ce îți invadează sufletul cu un fum negru stufos. Asta e suferința pură, microscopică ce emană duhoare de putregai ca a cărbunelui nears. Îti colcăe trupul cu dorința ultimă de lumină intangibilă.
Cine te eliberează?
Umilința!
Felul ăla în care expui camera vieții plină de haine ce miros a iarnă*. Ăla ești în realitate! Dar mai ai o mică antecameră întunecată cu trei scări de cororât în care îți arde candela mântuirii. Aici, nimicnicia are valoare eliberatoare.
Încetez să îți expun orizontul* din decență pentru că în gunoiul din tine cineva își plantează viața veșnică ce crește prielnic udată în sufletului tău de vorba euharistică.
(*modificat)
Ps: Negru neantic de nepătruns cu lumina ochiului. De acolo se aud cele mai veșnice rugăciuni.
Interesantă abordare despre păcat ,dar la partea opusă a păcatului există sigur Cineva care așteapta să te eliberezi de păcat cerîndu-i ajutorul și punându-ți voința spre cele bune să nu lenevească. Omul din tinerețile sale e înclinat spre păcat,dar tot din tinerețile sale poate să-l ocolească neacceptând ispitele ce vin cu gust așa de dulce lăsând în urmă un gust așa de amar. De fapt viața e chiar o combinație dulce-amăruie.Dacă ar fi prea dulce am fi toți niște diabetici cu insulina la purtător.Mai punem puțină cacao că e amăruie, ardei iute sau piper, fiecare după preferință sau cât poate duce...
RăspundețiȘtergereLa incepun am vrut sa ma inspir din filmul ostrov dar am abordat o singura imagine cea cu camera.
RăspundețiȘtergere