Vin momente unice care mă destramă până la ultimul ochi din cheptarul cu grija împletit în simpa lume.
Energia caldă a bucuriei cu care mă încarc din simple îmbrătișări îmi protejează sufletul de impozia imprevizibilă a vidului.
Simple clipe de singurătate mă propulseaza în acel abis în care lacrimile sunt simpli fulgi de nea inexistenți ce-și spiralează caderea în gol.
Aleg colțuri imaginare, iluminate mediocru spre a-mi face plinul cu tristețe.
Am devenit alegerile mele, extremele-mi sunt degradate involuntar. Restul de patru le smulg așezându-le onorabil în întunericul sertarului. Este inutil să fiu cu mine mai mare decât sunt și de aceea mă dezvelesc de căldura eului. Un alt eu, acelaș eu mă voi prinde de mine ca de un scai greoi și atunci umbra-mi va zâmbi că-i bine...
Ps: Nimic mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu