În desăvârșirea auto-evaluării rămân ultimul, fiind primul care a avut răbdare să nu plece înainte de a fi prea devreme. Distant de implicare, fiind prezent intermitent, sar pagini pe care cartea și le lasă necitite pentru a crea un adevăr acuns prin post-descoperire. Sunt cel ce nu mai sunt, am devenit, instinctual întruchiparea celui ce aleg inconștient să fiu ascuns în pașii siguranței amicale. Privit în timp ca cel ce în prezent își face treaba și n-are nici o treabă cu normalul realității organizate. Dorind să redevin real scap de sub control iluzia, și-mi fac o cușcă din iluzii strigând de după gratii: „Gândiți-vă la ce veți face!” Inconștient de ce nu am de gând să fac nimic. Cu siguranță, dependent de vârstă și de timp, împing în vânt apropiați să-mi iau exemplul lor, săi văd de vor putea să zboare. Dar critic iar, și nu introvertit, încercând să ridic scări, din copacii pe care îi tai pentru a ajunge în vârful lor, nu știu ce vreau, dar încă vreau ce pot.
Evit să-mi auto-impun până și propriile mele exagerate gânduri, valoarea în timp am deplasat-o în deciziile de moment, luate cu o autoritate atemporală. Nu ajung, încă, la acele momente de extra-comunicare în intro-existentă dar siguranța cu care mă îndrept spre locul în care vântul îmi va purta zborul căderii din prăpastie rămâne să mă ducă spre non-instinctualul inconștientului comunicat prin virtuți ale caracterului cicatrizat.
P.S. Tu de acolo, participi la clădirea ta din plămada celor ce-ți rezistă schimbările cu amicitatea pentru care le mulțumești.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu