Înstrăinat.

 Îngrămădit, înconjurat distant de necunoscuții ce-mi vor frica singurătății indiferente, anonim numarul48.

 Puține se lasă spuse în ochii celor ce îmi văd speranțele destrămate prin tăceri în falsa voință a unui eroizat. Revendic moștenirile celor ce își amintesc frânturi din cel ale caror fapte s-au facut nevăzute povestitorului, dar fantomatica sa prezență împune lipsa unui rang prezent în respectul subiectivizat. Gândesc prea mult să fiu ca el, elogiindu-mi fiecare pas enigmatic conștiinței. Preventiv îmi închid ușile socializării pentru a nu-mi expune suferința unui zâmbet inutil ce îmi depersonalizează mica fortăreața a gândului din spatele plăcutei priviri impersonale. Îmi cer iertarea imaginii ce lasă urmele prezenței ne-voitei implicări ce îmi luminează reflecția ca cel ce și-a cerut iertare pentru tot nimicul ce și-l poartă responsabil. Personific fiecare om cu o lipsă de caracter de la prima vedere pentru a-mi înșela așteptările.
 Am dus cândva trăiri dincolo de ființă, și nici acum nu îmi dau seama dacă în direcția potrivită, poate eram în singurul loc potrivit, sau poate de fiecare dată mă aflu în locul potrivit indiferent dacă știu unde sunt rătăcit. Problema părea a fi limita rațiunii conștiente când irațional îmi târam sufletul după mine dincolo de marginea hărții. Explic lucruri personale până la limita confesiei, de acolo pun un străin indiferent la persoana a doua în pielea mea pentru a nu părea că eu sunt cel ce povestesc despre mine, ci unul pe care l-am auzit și eu din ceea ce cred alții ca mine, despre mine.

 P.S. Privind prin caracterul genealogic comun, prin unicitatea fiecărei persoane în parte.