Ne ocupăm timpul
progresând spre liniste. Acest progres îsi caută linia de plutire. Când omul
descoperă o linie de plutire variată, timpul lui liber fluctuează între a exista și a fi inexistent ocupat fiind de nevoia linistii din progres. Locul numit acasă este spațiul în care acest progres se
acumulează. Când casa devine neîncăpătoare înseamnă ca aceasta nu și-a facut
misiunea de loc ”pentru liniste” ci a devenit loc în care se acumulează linistea nefiind
timp pentru aceasta.
Dacă teoria amicului meu este adevărată că ”prezentul este
o întrepătrundere a trecutului cu viitorul”, neimlicând o mediană
echilibrată între trecut si viitor numită ”prezent” ci o stare de ceața
blurată opac anarhic de idei trecute și planuri, limitată ne amintirile uitate
constant și viitorul ce poate fi văzut prin întrepătrunderea privirii dar
indescifrabilă clar. Atunci timpul liber este starea de decantare a planurilor
de viitor, și ideile misiunilor digerate lăsate spre păstrare spre a fi
consumate de planuri dar nu în acel moment de liniste în care prezentul este o
stare de relaxare și nici un termen limită rămânând ca o înghesuială în spațiul de relaxare.
Deviind de la subiect, când, timpul tău, devine al tău? Când îți prelungești timpul de ședere pentru a ajunge la epuizarea soluțiilor de existență a timpului, sau când pregătirea timpului pentru planurile tale îți face posibilă realizarea perspectivelor. Oricum ar fi timpul rămâne trecător dar nu epuizator de aceea insistența actualizează și crează șansa viitorului predefinit. Te afli înaintea viitorului. Îl alegi? Sau te lași constrâns de realitate ân trecut?
P.S. De citești, bucură-te de idee și dezvoltă-o mai grozav de nu ești mulțumit. De te simți plagiat, trimite plângerea prin poștă :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu