Sunt deacord cu filosoful ce nu spune nimic în mijlocul unei arene plină de curioși, pentru că nu este întrebat nimic și nimeni nu merită răspunsuri. Nimeni nu vrea să știe mai mult, toți vor să îl vadă ce a ajuns din ce a devenit ca să reevolueze prin ei, răspunsul lui.
Am ajuns un copil ce primește răspunsurile ce îl transformă în adult doar că timpul nu este transformarea semnului de întrebare în doua puncte. Timpul este privitul în gol și lipsa întrebării. Copilul privește la ideea de adult dar nu și la planul de matur. De aceea copilul este cel mai desăvârșit matur și adultul este cel mai iresponsabil copil. Doar bătrânul poate face diferența dintre ce a fost bine și rău.
Strâmtorat de vârsta la care totul se oferă pentru a mi se dovedi ce dovedesc dau pagina pun stop și reprimesc anul de gradiniță ce mi l-am dorit, doar că nu înconjurat de copiii între care sunt cel ce mă conștientizez ci stând pe scaunul de pe care sunt considerat mare pentru că scaunul este mic și rămas mic stând pe el ca un adult planificat sau nu, stau lipsit de ideea de a fi mare.
Idealul omului omului este de a avea ce își dorește dar ajunge să aibă tot și își dă seama că și-a oferit replica idealurilor lui, autenticitatea nereflectându-se în el. Contradicția adevărului cu adevăr creează false diferențe și devin adevăruri când al treilea adevăr confirmă adevărurile. Dar contradicțiile rămân până când scopul este desținația adevărului și nu adevărul în sine.
P.S. O ceartă adevărată are ca scop împăcarea. O ceartă fără scop este o bătaie de supremație.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu