duminică, 19 noiembrie 2023

e de lectura XXXV

 48 de împreuna lucrări

Separe ca unui om i a rodit țarina acest om a primit un dar nu știm ce vârsta avea dar dacă sfârșitul sau urma sa vina in mod natural se pare ca avea o vârsta înaintată dacă era tânăr ne punem întrebarea de ce acest om era singur pentru ca el avea de gând si vorbea singur făcând planul sa mărească hambarele monologul este la singular cu sine si nu exista o alta persoana  apoi vedem obiectivul si liniștea lui in viața spunând sufletului sau sa se liniștească pentru ca traiul pe aceasta lume ii eate asigurat deci sa se veseleasca si sa se desfete 

Urmează răspunsul la acest monolog cum îți vei mai desfăta sufletul când acesta urmează sa fie dezrădăcinat din aceasta lume in care in sfârșit si a găsit liniștea unde își va mai găsi liniștea când pe lumea cealaltă urmează sa primească rasplata bogatului lui primului lazar vedem apoi pilda lui Andrei care s a dat drept arhitect al împărăției dar nu lumeasca ci împărătească 

Știm ca in biblie atunci cad un belsug apărea acesta venea pentru prevestire a unei foamete si necesitatea strângerii acestuia in scopul hrănirii săracilor aici vedem ordinea divina a belsugului lumesc si scopul bogatului pe lume de a avea grija de săraci fără a renunța de statut de bogat lumesc in funcție de care împărăției vrea sa o mosteneasca el decide câta bogăție lasă acestei lumi si câta își agonisește in cer 

Mai apoi vedem ca vine cineva care cere sufletul din aceasta lume acel cineva parca vine in ciubanin urma deciziei de a priva lumea de belșugul sau ca o contra greutate a sărăciei celeilalte lumi in schimbul Risipirii egoiste a bogăției lumești in comparație cu scopul bogăției lumești acela de a regla inegalitatea dintre oameni si dintre anii secetoși si îmbelșugată de aceea administratorul bogăției este doar un mijlocitor al belsugului lumii între cei ce au si cei ce nu au

Vedem aici o consecință aperceptivă suportata in viața de apoi a unui om care s a împotmolit in neștiința altor valor si nevoi sufletești din cauza belsugului grija lui fiind pentru sine in nestire ca aceasta ii este nefolositoare sufletului care are nevoie de alta îmbelșugată in viața de apoi alții stăpânesc pe cei care strâng in aceasta lume si străin este judecătorul de soarta lui când grija lui in aceasta lume a fost doar pentru sine când belșugul l a înconjurat in aceasta lume vedem aici o binecuvântare o bogăție pe care o îngroapă in propriile hambare le îngroapă in viatierii care au scopul veseliei sufletului problema e ca grija acestei lui pentru suflet este agoniseala in aceasta lume si nu adevarata vistierie a veseliei si liniștirii sufletului sau odihnirii acestuia  vedem ca hrana sufletului este alta primind in lumea reala împlinirea grijilor lumești împărțirea binecuvântării transfera ca o moneda de schimb valuta acestei lumi in valuta cereasca

P.s. Clopotele bat si sufletul tresare la chemarea lor știind ca sunetul acestuia in cheamă pe Dumnezeu sa asculte rugăciunile oamenilor iar oamenii vin la auzul acestora la la o chemare la viața de apoi la ziua odihnei in aceasta si întâlnirea celui ce vine la întâlnirea cu cei ce au plecat si întâlnirea intr o singura rugăciune soborniceasca cu cei din aceasta lume si cei din cealaltă care primesc putina odihna prin pomenirea si chemarea lor la rugăciunea in comun cu Dumnezeu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu