Cu foamea nu se rezolvă, te strici degeaba. Să stai degeaba trebuie să fii sclavul cuiva vândut pe gratiz. Doar în doi, mai iese bine cu împărțeala la un întreg, mai poți rezolva ceva, îți rămâne ca pentru unul și vă descurcați, împreună, cu rândul, niciodată în zadar, doar pentru acel aproape, de lângă tine. Pe cocoașa părinților, e degenerant să stai, ei te-au născut și îți sunt investitori în viitor, nu sclavii existenței tale. În armată, îți trăiești viața valorificată, dar exiști doar ca o entitate utilă doar prin sacrificiul individual, ce umple un procentaj de protecție al majoritații valabil și viu și mort, mai valoros mort. Să te rupi de ciclicitatea economiei, devii dat afară din societate, un inutil societății un surplus ce trăieste din monedele inutile, ignorate, căzute sau pierdute pe jos, asta pentru că azi nu se mai practică mila, ci acel ceva, care îți permiți să îl oferi unui străin ca o datorie nerambursabilă. Poți fi și tu acel, străin dar asta înseamnă să devii semipasazit simbiozat inutil ciclului economico-social.
Să devii om nondivin, sau cel ce renunța la viața umană, dedicându-o semi transparenței Divine, trebuie să le suferi deplin pe cele umane fără ajutor divin, pentru că, nici un om nu e semizeu, sau om prin adopție, divinizat, sau divino uman, nici un om nu e dumnezeu, sa fim serioși până și Dumnezeu a trebuit sa se coboare în realitatea umană, deci nu ne divinizăm ci ne umanizăm, ne completăm deplinătatea umană. Și asta e cam greu, trebuie să șimți nefolosința unei consoarte umane, înainte de acest pas, să trăiești în afara intervalorificarilor materiale, inter umane, adică, ce faci, e din al tău, și cum pământul e deținut de uameni, trebuie să trăiesti hranindu-te, și bând când ți-e sete, pustiu, ca ăla nu aduce foloase nimănui. Și, ca să crezi în divin, trebuie să fii pe jumatate chior, să bâjbâi prin întuneric găurile rănilor, ce sau transparentizat în povești umanizate prin ascunzișuri de suflete găsite greu, otrăvite ușor poate chiat de prezența ta.
M-am băgat și eu în acest ciclu economico social, unde trebuie să investești pentru a trăi, și o dată integrat, când inveștiția în actul muncii este aproape egal cu plus sau minus cu răsplata muncii, devii celula economică în socio-organismul valoric concretizat prin numerele monedelor ce îți susțin pozitia în acest ansamblu de oameni cu capetele aplecate, gheboșiți de spate și de sănătatea șubrezită de utilitatea timpunui normatizat pe cap de muncitor, privind spre un portofel rupt din încheieturi, căutând restul cu mainile adânci în buzunare, vârâte în prin rupturi până la genunchi, încălzite de frigul individualității printre chitanțele imprimate cu numere arse. Cu căt va sfărâna acele bucățele de hărtine, ele se vor înnegri,vor rămâne facturi ce și-au făcut rostul de a prezenta expirarea banilor, numere imprimate cu negru pe alb, o efemeră căldură a banilor ce lasă o bucurie ca un sughiț pe viața ta de foaie indigo albă, cu căt imprimi mai mult cu atât valorile nu ce mai imprimă, devii imun la circulația banilor îngrădit în celula ta socială, creată de banc-note ce vin și pleacă din muncă, în nevoile tale. Apropo de consoartă cum să mă desclăvizez din propria celulă socio-economică ce îmi suprimă eliberarea prezenței în extra spațiu individual (motiv aiurea), io mi-s genul de om care nu știe să lege prietenii noi, dar când un prieten apare, levelul normalității trece de autentic și intră în familiaritate atemporală.
P.S. Dacă îți place ceea ce faci, trăiește prin ceea ce faci, nu din ceea ce faci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu