Când toate drumurile se opresc în locul în care timpul se oprește și te privește în ochi, iar fix înainte să îți spună: ”Mai stai”, îți dă un brânci și strigă: ”Ia loc, și începe de unde ai plecat”.
Contează, în ce scop faci primul pas pentru că târguiala vieții veșnice nu se face pe loc cu un viitor ce nu îți aparține ci, cu trecutul ce îl porți ca pe un rucsac de școală spre prezentul cu care doar un legamânt te mai ține liber în ziduri de îngeri transparenti de voia omului.
Sper, spre a fi, un opus al titirezului ce pleacă furios spre o spirală a căderii. Mai degrabăă un bou ce se învârte în jurul unui par călcând grâul afară din paie, un organizat ce își sapă groapa ridicând praful ce il calcă în loc, un obraznic ce fuge spre a fi certat cu dragoste părinteaccă, un rătăcit ce caută alte drumurii necunoscute spre a fi descoperite, un singuratic ce își caută autodescoperirea spre a fi înțeles mai clar, un tăcut ce uită să vorbească unui tablou ce îi răspunde ”bună!” , un străin expus cunoașterii orbitoare ce lasă umbrele unor culori să completeaze inexistențe.
Privesc în îndepărtare spre un loc de la care să nu îmi fugă privirea de care mă apropii încolăcindu-mi în jur drumul până acolo, mumificându-mă cu privirea în sus spre libertățile cerului.
Timpul se măsoară diferit de la om la om, pentru unii timpul se măsoară în viață iar pentru alții în moarte. Bucuria de a trăi este aceeați: copii bucurându-se alături de bătrânețile bătrânilor iar bunicii de tinerețile copiilor.
P.S. ... Moartea este cămașa albă, din noapte, a vieții.
De-aș putea, ți-aș da 48 de like-uri :). Îmi place tare mult cum scrii!
RăspundețiȘtergereMulțumesc mut, rar prind un moment bun, și eu apreciez în ceea ce scrii că pui, natural, frânturi de rugăciune.
ȘtergereE doar monologul unui suflet ud...
RăspundețiȘtergereDa, trecutul e intradevar un ruxac de scoala si din pacate ramanem mereu repetenti la scoala vietii pentru ca amanam sa ne facem lectiile si uneori nu invatam nimic din lectiile pe care ni le preda Dumnezeu care ne e cel mai bun profesor ce nu ne cere decat sa retinem niste invataturi atat de simple si de trebuinta ca daca le-am pune in practica nu ne-ar mai trebui nimic. Dar omul cum vrea sa-si complice viata, iese totul pe dos si tot El ca un profesor bun,o ia in fiecare zi de la capat cu fiecare elev pana se prinde ceva de el. Foarte putini oameni trec examenul final spre viata vesnica.
RăspundețiȘtergerePs. Dumnezeu-profesorul nu e rasplatit niciodata pentru efortul pe care-L depune cu elevii Lui si mai ales pentru indelunga rabdare pe care e dispus sa o aiba cu fiecare in parte.
Aviz anonimilor.
ȘtergereDumnezeu este răsplătit dar nu rămâne niciodată dator!
De vrei mai multe explicații la această afirmație, cerei-le lui 48, știe ce să-ți răspundă. Trust me.