Una e să stăpânești voința ce o ai ca un întreg ce se ghidează dinspre întregul auto desăvârșit din interior și alta e să ai o valoare exterioară ce îți arată o valoare obiectivă valabilă doar subiectivizată. Totul în om vine din exterior, hrana, aerul, atașamentul din interior vine doar sufletul ar veni și persoana dar ea este doar o circumstanță a istoriei ce se ghidează după un suflet sărac.
De ce ignor supreama înțelepciune a originilor, de ce refuz marea înțelepciune a oamenilor și de ce accept ca ceva alterabil, propria-mi voință, presându-o în ceva inexistent în fața instabilității. Suprema, poate pentru că trebuie muncă și supunere indiferent de locație, spațiu, conjunctură și aliați. A oamenilor pentru că în spatele fiecărei înțelepciuni umane se află o dorință egoistă, și a mea pentru că e mai ușor să cedez decât să îmi susțin voința nepriponită în aria vreunei valori.
Ușor, pierzând rațiunile stăpânitoare a propriei voinți, caut o stăpânire a unui bun exterior. O stăpânire umană fără o largă marjă de opinii crează o tiranie manipulatoare. O voință cedată supremului fără o echipă care își poartă răniții cu ascultare și jertfelnicie este doar un strigăt din pustiul interior răsunat în cel exterior spre o pustiită prezență.
Degeaba cunoști rânduielile extra umane dacă umbra voinței tale nu se reflectă pe acele cărări. Degeaba marile minuni se văd doar sub o atenție sporită a simțurilor, când voința ta vrea o altă ordine a simțurilor ce satisfac ordini interioare ce nu le cedezi pentru nimic unei ordini naturale.
Cât de jos și cât de sus poți ajunge contează doar de locul în care îți așezi așternutul odihnei de peste noapte. Cui lași cele inconștiente, ăluia i te supui. Cum poți rămâne optimist în bune și în rele contează doar de cât de vie îți este moartea, moartea ce învie sau omoară.
Ce rost are suprema jertfită ascultare de atovoință când voința interioară nu cedează. Mă dau bătut, dar nu cedez nici răului, nici binelui, cedez răului voind binele și doresc binele îgnorândul, lăsându-mi cucerită voia, răului. Încercând să cedez din răsputeri binelui, cu totul, cedez totului, ce bine că mai sunt îngăduite pe pământ unele valuri sufocante de prezență a sfințeniei.
P.S. Încerc să fiu optimist și vesel trebuie să mai și rămân renunțând la umbre, jertfindu-le luminii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu