Ce necesită cea mai mare forță? Să ai puterea să o iei de la început, când ai ajuns la capăt de drum, sau să ai puterea să deschizi noi granițe pe drumul pe care te afli? Totul începe atunci când îți pregătești primul pas și pornești la drum în momentul oportun. Natura își urmează drumul ei simplu și luminos iar omul face același lucru în venirea vieții. Apropo, viața nu trece, ea vine, pentru că atunci când a trecut, ai murit, iar când ea vine, abia atunci trăiești. Atitudinea negativă este doar o piedică iluzorie, așa că fericirea omului este o atitudine naturală oferită gratis și constant, primeste-o așa cum vine, pură și frumoasă. Apropo de pur și frumos, dacă viața înseamnă ceva ce nu e mort, toate cele vii au același drept de a trăi și nimeni nu are dreptul de a le opri viața. Prin urmare, logic, Dumnezeu vine cu sufletul în copilul, format deja din cele două celule vii, din momentul în care se contopesc, asta nu pentru că gaina nu e ou, dar vine întrebarea: viața din om, când începe și când încetează a fi viață de om. Un copil e atât de fragil încât se poate dezvolta doar în trupul unei mame și dacă nu are dreptul de a avea un suflet pentru că nu are capacitați umane deplin dezvoltate sau că este neajutorat, atunci legile și mentalitatea femeilor de azi sunt naziste după ele și batrânii neajutorați trebuie avortați pentru că stau în calea succesului în viață, omoară pentru a trăi?
Dacă tot am ajuns la concluzia că un om are sprijin divin încă de la divizarea celulelor (concepție) prin participarea lângă viața sa a unei forme spirituale supraumane, atunci, cea mai exactă formă a lipsei sufletului și a vieții în om, este în momentul în care trupul intră în degradare naturală, astfel sprijinul divin liber și inconștient trece la o altfel de relaționale.
P.S. Simte-te liber să fii tare și mișto!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu