Ori nu au murit destui, ori au murit degeaba.

Salut aici 48 această postare este decicată celor curioși/oase.

Într-o revoluție toți oamenii se omoară pentru a ajunge la un consens de idei neconcepute încă de finalul genocidului curățător.
Cel ce luptă își pune viața la dispoziția ideii precum un martir. Gândul la schimbarea din focul revoluției este un început de partiraj în jertfelnic. Dacă nu esti pregătit să mori și lupți în revoluție ești cel ce trebuie omorât în numele revoluției. Dacă trăiești revoluției luptate, vei trăi în regret pentru că nu s-a schimbat nimic; sângele tău nu a botezat ideea revoluției. Lupta prin sacrificiu personal întărește ideea, o face auzită celor dornici de scimbare.
Martirul devine martir după ce moare, dacă nu, este un ratat norocos care a luptat degeaba, el nu a adăugat o caramidă la altarul ideii.
Martirul este acel corp cu care s-a susținut o idee într-o cumunitate indiferent de motivul cu care a fost sacrificat.
Esti semimartir când esti contrazis cu atâta forță încât după luptă sufletul îți atârnă de corp precum o carne putredă. Dacă cineva îți oprește ultimul răcnet de libertate care părăsește corpul o dată cu sufletul, atunci nu au murit destui, sacrificiul tău total nu e complet.
DAR dacă inamicul te salvează, din umanitate, cu o falsă idee de libertate, TU te-ai născut ai trăit ăi vei muri inutil vieții care atârna de o singura idee, aceea care a murit când ai fost salvat de la ororile curățătoare ale revoluției.

"Eroismul înseamnă să mă apăr de dușman, dar onestitatea înseamnă să îmi apăr dușmanul de mine însumi" (Patriarhul Pavel-Serbia).

Ps. Eroii revoluției sunt cei morți, cei vii sunt dovada că revoluția nu s-a terminat.