Încă un moment de răbdare sub semnul fricii și al întunericul ar fi dezgropat un răsărit din pământ.
Din spatele revoltii seci și rele un mic impuls de bunăvoință ar fi adus timpul la un normal dezrobit de demonul tăcerii.
O speranță lăsată în zbor pierdută de sine și-ar fi găsit bucuria de a pluti liberă spre casă.
Un prezent ajuns în locul stabilit fără să scurteze bunăvoia timpului de a ocoli necazurile ar fi binevenit în deja prezentul sub alte circumstanțe.
Un om înțelegător ar fi primit pe cel sărman în adăpostul veșnicilor musafiri cu atitudinea sperândă de mai bine.
O regulă nedreaptă doar celor ajunși drepți va face bine dar celor ce speră să încalce nedreptatea regula nu le va permite.
Ce drept va face dreptate tuturor cu excepția unuia care nu o merită?
Cine va conduce cu mână de fier dar va pierde pe drum oamenii de care are grijă?
Cel ce ascultă dar nu își pune capul pe buturuga spre exilul liniștii de sine nu se supune.
Încă o nedreptate din spatele rațiunii inconcrete își cere răspicat autoritatea de întrajutorare neputincioasă.
Apanține cineva întreg cuiva când cu o mână i se dă și cu cealaltă i se încătușează libertatea darului?
Cui îi va fi frică de singurătate și o va dori alături de cineva pe care îl rupe din mulțime pentru a-l însingura?
Cine va pleca departe cu speranța de a nu se mai întoarce, cu destinația acasă, nu va ajunge departe și se va întoarce pentru odihna altei plecări.
Mai stai o zi!
Poate că o zi e deajuns; locul meu nu a fost acolo. Poate că locul meu trebuie să fie undeva, doar că nu l-am găsit. Poate că locul meu e aici, dar nu e, aș simți ca acasă, dar nu e.
P.S. Tăcerea postului fără cuvântul rugii pustiește mintea de gândul la bine. Poate nu vom păși alături dar sper să mai vorbim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu