Pag 1

 48 de litere si definiții 

Deosebirea dintre bine si rău se poate înțelege  rațional si cu desăvârșire doar  intr un suflet dezpatimit  care recunoaste originea desăvârșirii binelui in chipul si asemănarea cu Dumnezeu. (Filocalia). Natura răului se afla in contradicție  cu firea desăvârșita a lui Dumnezeu fără a lasa loc de dubii, lacune  sau neînțelegeri.  in separarea binelui de rău orice amestecare sau interpretare greșita a binelui duce la  o rătăcire in detrimentul acestuia, de aceea in sfanta Scriptura diferența se  prezintă ca o prăpastie intre bine si rău. Aceasta separare s a făcut pentru a înțelege ca raul a intrat in firea omului prin liberul arbitru si l a despărțit de Dumnezeu iesid de sub ascultarea lui Dumnezeu si intrând sub robia râului  pana in momentul răscumpărării. Fapta buna este o  ascultare de Dumnezeu  in scopul Mântuirii, alte comportamente considerate bune pe baza unor convenții sociale, nu pot fi considerate virtuți religioase fără un discernământ religios. orice alegere voita sau involuntară a raului, urmărind foloase necuvenite, duce la suportarea consecințelor, uneori chiar  la incapacitatea de a mai înțelege si alege binele fără o dezrobire de păcate. conștiința ajunge jubjugata de rău si de circumstanțele acestuia, urmând ca omul sa nu mai poata lucra  binele in scopul Mântuirii.  Dacă omul decide sa  lucreze binele placut lui Dumnezeu ii este incompatibila  lucrarea in același timp a râului. După fiecare  cădere omul are nevoie de o deplina curatire pentru a avea  siguranța ca se afla in slujba binelui fără a fi sub o robie necunoscuta sau o lucrare ascunsa si amăgitoare a râului. Fiecare cădere in păcat făcută cu gândul ca va avea timp sa se pocăiască si sa fie iertat, desi lasă șansa omului de a se întoarce, in același timp lasă deschisă lupta conștiinței cu acel păcat pana la judecată de apoi. In acest fel omul lasă ispititorului o cale prin care ii ataca prin mustrări de constiinta atunci când dorește sa se dedice unei dezvoltări duhovnicesti mai serioase.

Definiția rațiunii ... definiția binelui si a râului laic si ortodox legiferarea binelui si a râului legislativ răul 

Răul ales si săvârșit in societate are o consecință legală prin privare de libertate. consecința religioasă a alegerii râului este privarea spirituală de libertate si neputința de conlucrare desăvârșita cu Dumnezeu si de a binele. reintrarea in lucrarea duhovniceasca deplina, se face in urma curățirii prin taina spovedaniei. In  biserica, din aceasta viața, nu exista un spațiu fizic  destinat pentru ispășirea pedepsei pentru păcat, starea permanenta a Izgonirii din proximitatea lui Dumnezeu devenind o consecință reala după trecerea din aceasta viața si prezentarea la judecata, moment in care starea in care l a găsit trecerea la cele veșnice poate deveni permanenta. Consecinta pacatului este o stare sufleteasca personală trăită prin suferința lipsei lui Dumnezeu pentru ca asemănarea si chipul lui Dumnezeu nu mai este lucrătoare si simțim o lipsa si o alienare de la propria identitate si libera voința.  pedeapsa pentru alegerea păcatului este de fapt o circumstanța a despărțiri de Dumnezeu, diferită de canonul de îndreptare si vindecare a patimilor oferite de preot in scopul curățirii si întăririi in lupta cu patimile.   lupta cu păcatul este una personală, dar unita cu  taine in conlucrarea bisericii, omul primește ajutorul lui Dumnezeu pentru a învinge răul așa cum spune si Psalmului 117  m am împresurat dar i am învins pe ei datorită ajutorului primit de la Dumnezeu.

Lupta cu simțurile si cu trăirile personale, care ne atrag spre medii pe care le recunoaștem ca nesănătoase pentru trup si suflet, arata  unde a atacat raul si cum a lucrat păcatul in firea omuluisi, si ce simțiri a răpus  când acesta a săvârșit păcatul.  omul primește  ajutor sa identifice care lucrări ale sufletului au fost rănite pentru a le oferi vindecarea prin iubirea si bunătea lui Dumnezeu căruia i am greșit personal can am luat chipul lui din noi si l am folosit in scopuri egoiste. 

pentru a se vindeca, omul, trebuie sa își readucă simțurile in slujba binelui, sa le ofere, prin mărturisire , lui Dumnezeu pentru a le vindeca si readuce la starea de asemănare cu el.  atunci când trăirile opun rezistența in a se supune lui Dumnezeu pentru a săvârși binele firesc, si când omul simte in sinea lui ca nu  dorește cu desăvârșire  sa iasă de sub robia păcatului, atunci, cerând ajutor, lupta sa este susținuta si întărită de Dumnezeu, colaborând cu el, prin  persistenta in  rugăciune si post. Dumnezeu întărește  credința si convingerea noastră ca suntem capabili sa savarsim binele in mod natural când ne întoarcem si renunțam la păcat înțelegând ca suferinta noastră nu e de la dumnezeu ci e o stare a despărțire de el.  dumnezeu vindeca slăbiciunile si neputințele noastre dacă ne adresam lui dumnezeu, prin preoți,  cu smerenie si pocăință, dorind încetarea  săvârșirii râului când observam acțiunea distructiva din noi si asupra mediul in care trăim.

 Puterea de a birui păcatele, încrederea si curajul sunt întărite de harul tainelor lui Dumnezeu si sunt de la dumnezeu. Dacă omul va uita ca virtuțile sale sunt de la dumnezeu va cădea iarăși in păcat si acestea vor lucra încă o data împotriva lui urmând apoi si consecințele despărțiri de Dumnezeu.

 orice vătămare a sufletului adusă prin spovedanie la Dumnezeu spre vindecare deschide sufletului o cale spre trăiri vindecătoare, de aceea, si Dumnezeu, când săvârșea minuni, rostește cuvintele: credința ta Te a mântuit, pentru ca prin credința fiecăruia, Dumnezeu, face ca harul sau, sa devină lucrător, pentru întregirea simțurilor trupești si sufletești. 

Prin spovedanie Omul revine la starea de chip si asemănare cu Dumnezeu, de aceea, orice îndreptare a atenției către Dumnezeu, îl  expune pe om la o trăire si o experiența a vieții mai apropiată de Dumnezeu.  Aceste trairi pot fi exprimate si redate rațional așa cum gasim in sf Scriptura in cuvintele de slava aduse lui Dumnezeu: sfat sfat sfat. Prin urmare, omul, poate vedea măreția lui dumnezeu si poate evolua in dezvoltarea personală a trairilor duhovnicesti  datorită chipului si asemănării, dar, nu are putința sa își exprime uimirea si simțirea cu privire la întâlnirea lui Dumnezeu , descrierea lui dumnezeu, rămânând o taina rațională greu de explicat, desi perceptibilă trairilor duhovnicesti.  

doar un  om mpregatit si smerit poate intra in colaborarea directa cu Dumnezeu, curățind toate simțurile pentru  a îndrepta atenția  la Dumnezeu . Prin Renunțarea la cele lumești, prin curățirea si dezrobire a simtirulur, omul, se pregătește pentru  întâlnirea cu Dumnezeu. dedicând toată atenția trairilor duhovnicesti, fără a fi distras de vre o simțire lumeasca, ieșită din rânduiala lăsată in creație de dumnezeu, omul intra in propria ascultare de dumnezeu, lăsată in firea lui prin Protopărinți. Dacă nu își concentrează firea in acest scop omul  cade din unirea fireasca a  conlucrării cu Dumnezeu.

Dedicând toată firea sufleteasca si trupească lui Dumnezeu ajungem la reîntregirea chipului si asemănării cu Dumnezeu dar orice păcat sau patima neștiute ascunse sau nedescoperite se simt ca o piedica greutate sau chiar durere in suflet, de aceea, orice piedica in a ne apropia de Dumnezeu, trebuie expusă si  invinsa, cu ajutorul lui dumnezeu, prin taina spovedaniei.

 pentru a  deschide si  începe  urcusul spre desavarsire trebuie sa trecem prin prin  despatimire, pentru ca logica lumeasca își caută interesul sustenabil prin orice metode, dar scopul omului pe acest pământ este de a folosi resursele vieții in scopul Mântuirii. Patima, trebuie  smulsa din suflet si învinsă, pentru ca o voința care dorește sa se dedice unui folos lumesc, in schimbul celui duhovnicesc, duce spre înrobirea in lucrurile trecătoare, lipsindu ne de cele veșnice. orice tentație lumeasca trebuie  smulsa din suflet pentru a ne dedica lui Dumnezeu. Patima reprezintă  ruperea si despărțirea de ascultarea  de Dumnezeu, dar, dăruind lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu, adică chipul si asemănarea pe care le am primit in scopul lucrarii binelui in lume, se poate pune început bun urcusul duhovnicesc sănătos si firesc doar prin ascultare. 

frica de a nu pierde vreun beneficiu lumesc trecător si risipit de timp, in schimbul supunerii ascultării simțurilor pentru lucrarea binelui lui Dumnezeu, este nefondata, pentru ca la Dumnezeu se găsesc  calea, adevarul si viața, iar lumea aceasta, supusa trecerii timpului, este doar o cale de a dobândi bogatii duhovnicesti, in folosul Mântuirii. Despartirea de toate bunurile lumești, oferite, in numele lui dumnezeu, aproapelui, care nu are acces la facilitățile traiului de pe o zi, pe alta cale in afara de cea a medierii aproapelui, aduce in spațiul duhovnicesc  o lucrare specifica lui Dumnezeu, astfel asemanandu ne in lucrare cu Dumnezeu devenim slujitori ai lucrării lui Dumnezeu in lume.

 Cel care își îndreaptă firea către asemănarea cu dumnezeu prin despărțirea de bunurile lumești, care sunt facilitate prin continua circulare a bunurilor din ordinea lumeasca, are câștig netrecator prin aprecierea de către Dumnezeu, stapanul si creatorul celor trecătoare, după cum vedem si in lucrarea slugilor care au lucrat cu talanții, Astfel, dobândim o mostenire veșnica, care nu se va lua de la noi.

 Făcând fapta buna pana la sfârșitul vieții trecatoare, in momentul in care suntem aduși  inaintea Dumnezeu, pentru a se judeca felul in care am folosit chipul, asemănarea, libertatea si conștiința, in aceasta lume vremelnică, vom fi considerați sluga buna pentru săvârșirea faptelor cu care eram datori si vom primi rasplata sau bucuria in funcție de binele săvârșit in aceasta lume in deplina libertate si responsabilitate, 

bucuria de pe urma săvârșirii binelui este o pregustare a  rasplatei primite in viața de apoi, de aceea dacă in urma savarsirii unei fapte bune simțim o povara si un regret pentru efortul si bunurile investite, faptele săvârșite au valoare formala. Prin urmare, întreaga responsabilitate a asemănării cu dumnezeu in trupul din lutul acestei lumi trebuie sa se  ridice la trăirea in comuniune cu Dumnezeu si cu semenii, uniți in rugăciune si in practicarea virtuților creștine. prin conlucrare, participând in comun la tainele bisericii,  scopul omului pe pământ devine medierea iubirii lui dumnezeu in  lume, aceasta responsabilitate fiind lăsată ca porunca protopărinților.

  in lumea aceasta primim dulceața trairilor lumești si duhovnicesti, dar ajungem la concluzia ca bunurile lumești sunt finite si trecătoare iar abundenta sau lipsa acestora duc la aceeași stare de nemulțumire. Omul se poate satura de acestea dar nevoia satisfacerii plăcerii poate persista, de aceea, căutând  si identificând dorinta nesanatoasa a plăcerilor el se  pote opri din îmbolnăvirea prin exagerare.  Omul poate uita ca sentimentele sunt si trairi sufletești si ajunge la extrema îmbolnăvirii trupești si psihice. când bunurile lumești își pierd din sentimentul dulceții omul simte aceasta plăcere îl duce spre moarte de aceea  are nevoie sa caute  o dezintoxicare de adicția de acestea care îl țin înrobit in nevoia de a satisface aceste plăceri. Atunci cand  trupul dezvolta imunitate senzorială  la plăcerile lumești nu este cu nimic diferit de un om întemnițat care tânjește după aceleași plăceri lumesti dar nu are acces la plăcerile dobândite de pe urma lor.

  omul robit cu simțurile  in lucruri trecătoare poate cădea in depresie  ajungând sa creadă ca nimic bun nu se mai găsește in lume.   bunurile lumești au  un rost cand sunt folosite  pentru strictul necesar si pot deveni bucurie duhovniceasca când își găsesc un rost in viața celor care isi pun speranța in bunătatea lui Dumnezeu.  valorile lumești devin unelte de înrobire a omului si de despărțire de Dumnezeu si de ordinea fireasca a lucrurilor in lume.  bucuriile si fericirile netrecatoare ale omului au un echivalent in lucrarea liberă si sănătoasă  a unei virtuți săvârșite cu deplina înțelegere a prezentei lui dumnezeu in lume.   orice conlucrare cu Dumnezeu aduce bucurii si nu pot fi comparate cu cele dobândite din activități trecatoare, de aceea, mai mare bucurie avem când facem bine cuiva decât atunci când lucram pentru binele propriu. 

P s necesita reveniri la logica integrarii ideii in text si integrări de trimiteri la surse