sâmbătă, 18 aprilie 2026

The one that never had the chance to be the one

 Peste 48 de unghiuri prin care lumina nu s a vazut cand  trece patruns lasand carari acanci de care ma impiedicam ca un betiv de vise care nu vad calea

Osana celor de sus patruns de liniste transfigurat de aparente iluzorii jertfite in fumul linistii   strain de rasaritul ramas fara pamantul vremii de a mai creste intors in timp   incredintat a corecta greseli  a incerca a 9 data   calatorii de regasire  descoperit ca nu sunt cel pe care il caut  in umbra care ca o candela nestinsa astepta plinirea vremii  orbit de sensurile  vietii   luminate nici atunci ascuns in timp  senin sau mai apoi cand vad dar timpul a apus.

Cucurigu boieri mari dati punguta cu doi bani se pare ca o revolta tacita a taranului impotriva boierimii si o emancipare intelectualal rationala prin independenta si acces la cocoseii batuti din trezoreria nationala pentru a prospera prin munca pare a fi doar o poveste naiva dar de fapt este mai mult decat o poveste e un mezaj subliminal care apeleaza la consriinta si educatia copilului si formarea lui ca parte din societate


Daca unii idealizeaza potentialulnpersonal alaturi de persoane langa care nu au avut sansa sa se dezvolte si ju au epuizat potentialul constructiv alaturi de cineva ce ar fi sa intuim potentialul lyi dumnezeu de colaborare sa ne entuziasmam de potenrialulnpersonal de colaborare si sa incepem o impreuna dezvoltare activa


Omul nu poate trai vesnic pentru ca nu poate indura sa ii fie ranita inima si sa cada cum oamenii nu pot fi alayuri fara sa se distanteze usor pana dispar iar altii noi langa care sa te simti famuliar si desavarsit in acelasi gand nu vor mai aparea neavand experiente de viata similare


Daca esti pregatit sa iti distrugi castelele de nisip ca sa traiesti in fantezia ei fantezia ta va stinge luminanin lumea ei imaginara cand se va trezibla realitate langa un om orbit de o stralucire inexistenta deci fii lampa care tine vie o lumina care se aprunde langa tine fii nu lampa e focul si nici focul nu e rugaciunea ci lumina amandurora creeaza atmosfera intimitatii nu sistruge lumi si fantezii pentru a crea lumi inexistente fii cel in lumea caruia fanteziile prin viata


Poterea ta nu vine din lucrurile care te fac puternic ci din lucrurile pe care le faci puternic daca nu aibtrecut peste problemele copilariei pe care le aveai cu adultui explicale unui copil si intelege diferenta dintre lucrurile pe care un adult le face si ar trebui sa nu le faca nici ca adult si lucruri pe care ar tre ui sa le inteleaga un copil pe care un adult nu i ar fi rusine sa le faca


Daca prietenului tau i s ar potrivi o fata dar el stie ca de fapt aceasta lipeala e neputinta imaginatiei tale de a te personifica incluzin in calitayile potentialul si stabilitatea emotionala neobiectiva si iti doresti acea relatie obiectiv desi subiectiv nu te poti lasa dus de val din neincrederr in sine


Femeia e ca un fluture si pasare domestica intr o gradina cu flori pom frucriferi gradina ocroritoare de miscarile imprevizibile ale lumii si o gradina de legume si fructe in care se simte implinita si gaseste liniste grija si hrana care cu iubire o ofera celui in care a gasit aceasta gradina si care o astepta


Lymea teologiei e uimitoare lumea ta e uimitoare esti o persoana uimiroare. Invita pe cineva in lumea ta si fa i un loc sa se simta acasa nu o folosi ca pe un sclav al datoruulor fizice conjugale sau sociale fii un musafir in viata ta fa ti viata o gradina a raiului si fii o gazda buna apropuatilor tai si fale viata mai frumoasa si fii un sprijin si un om admirat prin linistea pe care o imparti in juryl tau si prin care oferi loc si sprijin celor ce se alipesc vietii tale si nu profita de ei ca rasplata ci ceea ce ofera prumeste ca o rasplata si dar de la dumnezeu


Nu e desyul sa te feresti de pacat daca vrei sa ai o viata productiva trebuie sa iti creeze oportunitati contrare pacatului si sa duci o viata virtuoasa si sa nu esuezi in famile ca prima data ci poate sa rrusestu cu a reusit a doua oara tatal lui adrian craciun desi amandoi am dat kics mai devreme si mai tarziu ramane sa avem gtija de copii si sa mergem inainte asa cum a facut si tatal lui asa si el asa si eu dam inainte dar mai virtuosi mai plini de sanatate sufleteasca trupeasca si psihica


In princupiu astia noua anu de cand o cunosc nu au fost cine stie ce prumele sase lyni am stat la golia pana a ramas insarvinata dypa diua luni in chirie in tot acest timp masina e cam de o seama cu ea apoi un an la etaj cu eli mic inca un an la parter pana la doi ani cu eli aproape un an la librarium pentru ca noiembrie a fost la practicar si din decembrie pana in septembrie august cand am inceput scoala dr maistri doi ani pana in august doua mii doua zeci cand insarcinata septembrie ne mutam pe faleza de acolo stam dou ani de la eli patru cinci ani si pana ĺa eva doi ani apoi am stat trei ani la camin dupa care s au epuizat anii copilariei in acesti ani inca de prin vara impotriva sfaturilor mamei ei se pare ca nu aveam masina prin mai am avut prima intrunire fireasca pana cand a inceput iar scoala si am reconevtat legatura la chiria ei de la etajul sapte pe sxari in acel apartament in noiembrie a ramas insarcinata si pe scari nu putea umbla gravida deci prin decembrie ianuarie ne am mutat la trei camere pustii de la marginea pustie a orasuluipodu de piatra . Fizic se pare ca abuzam dar nu faceam nimic deosebit dor vointa si neputinta si nedorinta ei si insatisfactia si amarul lucrului dea sila si nedus la capat asa si weekendurile de la scoala de maistri si pana la scoala nzoptile de alergat ca nebunu iarna din silnicia de a trai cu ea inca la sfarsit era mai blanda dar pe ascuns se cocea o durere mai mare sinicia ei de a ridica un standard fara valori ontologice parea nenatural dar singur acele standardw par facile si autentice si personalizate fara silnicie educatke fortata si aparalenye goale mai bine mai rau ultimi trei ani desi cu spor ea ea petrebut dormind pe jumatate de canapea se vedea ca nu avea de gand bici o data sa aceepte sa nu se apldapteze ci fiecare odihna parea ca e intr o casa de tranzitie apou si standardele mele erau inferioarr asteptarilor mamei ei care astepta un barbat print bogat de a gata poate rugaciukile ei vor fi ascuktate cine stie si poate si ale mele in final a vost o degradar cabinnfamilia lui varu lu tata desi potential avea si el si ea si copii dar nevoile necazurile si imprevibilitatea si rautatea mea su din jur a destramat acea familie dar se pare ca nici familia generatiilor bunicilor nu a fost la fel de unita dupa ce au aparut copii ci s au pastrat legaturi de respect apreciere si apartenenta cu tatiana stefan vasile andrei didina neculae si nasa mare si nasa mica si nanu si toti cei ce mai fac parte din rudele noastre


Inteligenta de azi a fost pusa la plug profitabil inainte sa devina folositoare agreabila si util constructiv


Nu esti vrednic de comportament confor unui statut daca nu te comporti conform restrictiilor si regulilor statutului


Asa xum un negustor crede ca se va imbogati dintr un lucru arucnat pe drum asa si eu credeam ca sunt cineva cand ceream sa merg si eu in unele locuri considerate mai bune


Fiind in cor twneinte idwnrifici si dublezi aproape impersonal vocea conducatoare pentru a crea unisonul si armomia. Dac chiar si in memente de criza cand devii singura voce care canta toti vor urma vocea ta dar dirijorul poate desparti individualitatea si pune pe fiecare sa isi caute propria voce si sa o adauge armoniei. Acum este posibil ca atunci cand te insotesti cu cineva sa nu iti doreati unisonul ci o disonanta inconstienta cu anumite trazaturi de carecyer pe care le renegi dar pentru care te compromiti de dragul socializarii traind in libertatea celuilalta de a si cauta armonia in fata refuzului si dulisonantei create de tine astfel si celalalt poate ataca dorinta ta de confitmare si armonizare si lipsa de identitate personala ca lider individual si demn de urmat in urma totalei asumari ale eului deplin socializat calificat si exprimat in deplina dezvoltarr ale eului autentic format individual spre socializare. Inca de mic instinctual ai fos supus unei incordari persobale in a disonantiza conflictual cu persoane ermetizate din cauza unor anumite complexe personale de superiorutate sau autenticitate sau aspiratii sau false asumaru de statuturi imagistice neautentificate comportamenta prin trairea si aducerea la viata a statutului asumat


Vineri intra banii sa imi spui cat sa iti dau pe cauciucuri


Am inxalcat juramantulnteologiei juramantul familiei ce mainurmeaza sanincalcbal armelor si al calugariei


Astazi si eu tradat si parasit ca ucenicii care nu mai aveau alt rost decat sa plece la pescuit si sa astepte harul ca sa se faca biserica cea crefincioasa. Eu ce mai astept cand nici ucenic nici har nu astept


Imparatul acelei vremi era ca lideri acestor vremi nimic nu era mai important ca respectarea regulamentului care ii imputernicea sa conduca si legea era apararea lor


O femeie e lusta de barbat precum hristos a lust poporul israel unii au crezut altii l su rastignit uneleasculta de barbat altele il rastignesc cu faptele lor


Petru ca un mucenic inca nu marturisea pana la moarte pe cel ce era.judecat la moarte


Fiind noapte peteu zicea ca nu e al lui dumnezeu desi ioan l a lasat la judecata apoi chiar si cand pus in fata faptei cu sabia dar nici macar in fata acestui gest devcare s a dezis ca aparator a lui dumnezeu cabucenic si ca aparator cand toti erau martiri ai judecatii atunu pentru ce mai statea in curte si ce mai astepta in fata tuturor?


Fiind noapte peteu zicea ca nu e al lui dumnezeu desi ioan l a lasat la judecata apoi chiar si cand pus in fata faptei


Un nas intareste cu o lupta si speijin prevazator niste tineri care se avanta tinereste si fara experienta in


Despina polixenia valeria cineva a botezat aceste femei cu nume exxlusiviste ori poate si oameii aveai o constiinta wxclusivista


Dumnezeu a spalat sfintele lor picioare dupa euharistie adica impartasirea cu sfintele taine i a sfinrit iar picuoarele le a spalat ca si ei sa cance pe moarte cu moarte calcand moartea din sfanta euharistie si invierea puterea cu care va calca deci spalarea e impartasirea cu invierea dar cel ce s a nascut nu spre unire s a unit cu gandul sau potrivnic si cu potrivnicul care l a posedat si nu a asteptat ca dumnezeu sa moara si sa.invieze cu a intins mana sa koara fara dumnezeu apoile a spus ca se vor lepada dar nu credeau neputintei lor ca erau in duh unitatea si impartasire euharistica si indreptare si putere de la dumnezeu dar can noaptea toti lucrau cele din intuneric si din moarte si noaptea ca hotii cautau ca in inimile lor sa implineasca faptele rusinoase si criminale in tim ce dumnezeu privegrea in gradina ghetsimani dupa cina cea de taina apostoli erau rapusi de oboseala desi avertizati pe fata de cele ce urmau sa se intample si vazand unde si de ce a plecat iuda parcabnu vedeau nu aveau trezvie si nu intelegeau ce urmeaza sa se intample iar la zorii zilei dupa ce si pavel s a impartasit de lepadare ca toti care il judecau si cautau sa il omoare de dimineata cand lumea s a trezit l au dat dregatorilor romani ca prin legea lor si cu alte maini si motive sa il omoare ca imparat ca frica ca dymnezeu sa nu mai stapaneasca aceasta lume cu bunatatea iubirea si indurarile lui cu sa ramana a acestei lumi care profita cu nedreptate de sclavu robie nedreptate crime neindurare si neiubire a celor ce stapanesc si au puterr lumeasca sa stapaneasca fara dumnezeu


Unii se expun unor interactiuni doar de dragul experientei fara a corecta ce a esuat initial dar experianta dobandita elimina uneori esecuri nedorite


*** iubirea nu este doar un sentiment profund si extra cuprinzator care implica viu si o persoana alarorata intr o traire comuna ci este si o abikitate sociala prin care aproapele este coprins de spatiul impreuna armoniArii in sentimente comune unanim simtita impartite nederuorate de xarente un conportamente sivergente

Poate ca nevoia ta de prezenta emotionala nu e verbala sau faprica si e nonverbala si neacyiva deci cauta pe cineva care nu are nevoie de mai mult dar e fidela rotala si autentica


Cand ai impresia ca faci ce brei cu viata ta sibcu creatia lui dumnezeu si te folosesti creativ si cumnitibplace de ea asta nu inseamna ca ai gasit rostul autentic al vietii si ca esti pe calea ce dreapta cu un obiectiv invesnicit si mantuitor


Omeori o taierura mica varsa mult sange si ii dam importanta mare si punem un bandaj mare pe tot degetul pana la incheietura si punem si mana in ghips si toti ne simt durerra ca si cum ar fi a lor pentru ca si ei au degete si poate si erau obijnuiti sa le fim o mana de ajutor sau macar o prezenta sau unnumar pe care sa se sprijine in caz de ceva astfel e si cu oamenii care ne ranesc rana nu e a lor si nu e vina lor ca nu constientizeaza si nubinteleg cat de mare rana fac cand tradeaza sau levesc cu vorbe si cu fapte pentru ca nu simt si nu au valorile necesare sa simta si sa inteleaga rana e mare pentru ca noi le am oferit o mare importanta si i am valorificat peste masura lor de intelegere sibputere si valoare si calitate si personalitate si cand ne tradeaza simtim ca ne zdruncina intraga fiinta dar sub acel bandaj e o mica buba care s a vindecat de mult pentru ca tot ce aveai nevoie era deja in jurul tau inainte sa apara acea persoana sa personifine nevoile tale de empatie si implinirra unui sablon dar greseala e de amandoua paryile ca tu nu cauti cu adevarat ce ai nevoie ce iti doresti nu e folositor si e impotriva nevoilor si ce gasesti e total alta realitate de dorinta si nevoie ci e o existenta nu in care te adaptezi ci una in care apartii si nu e nevoie sa faci eforturi ca sa te integrezi. De aceea tu poate cautai un refugiu si o vindecarr de neapartenenta la ceva ce nu aveai nevoie dar era un petec la o faina noua care nu se potrivea dar locul in care rrveneai ca sa iti rebii isi certifica existenta la auyenticitatea de care aveai nevoie dar cand ti ai dat bandajul jos locul tau de vindecare se simte parasit iar sprijinul care te a salvat de la inexistenta ramane autentic exisyentei si realitatii. Dar doar cu cine intelege acel nivel al realitatii integrate ca apartenenta nu instrainare


Din acelasi motiv pentru care pe iuda nu l a oprit cand inima lui umbla sa il vanda iar pe ceilalti apostoli i a trimis sa caute loc pentru cina cea de taina. Din acelasi motiv domnul nu opreste pofta inimii celor care cauta sa umble dupa pacat sinintumeca dorul dupa dumnexeu si chiar se impotriveste lui pana cand in intunericul implinirii pacayuluk sa il caute pe dumnezeu si sa vada unde l a dus cale pofyeininimii luk si calea celor ce umblau dupa dumnezeu


De ce te superi pe dumnezeu ca ti a day doar opt ani de bucurie cand nici pe astia nu ii meritai multumeste i pentru ce ti a day si ce ti a mai ramas si fii vrednic daca nu ai fost ca sa nu mainpierzi ce ai pierdut


Nu vom fi judecayi doarbpentru pacate ci pentru ca nu ne am pocait pentru ele pentru ca nu am simtit repulsia si indepartarea de dumnezeu prin paca ca nu l am ales pe dumnezeu si ca nu l am gasit mai valoros si mai trainic si mai satisfacator pe dumnezeu ca nu am simtit cabil tradam pe dumnezeu ca tradam iubirea lui si ca nubil iubim asa incat sa nu facem raul impotriva lui si ca prin faptele noastre strapungem increderea si umilim juramantul lui dumnezeu pentru curatia noastra si il rastignim si jignim in fata diavolului care rade in fata lui dumnezeu cand omul cade din neputinta nestiinta neincredere sau uitare in plasele voite sau nevoite intinse de potrivnic. Apoi si patintele mi a batut obrazul ca am mintit ca nu a mancay ca nu s a spovedit si mai am pretemtia sa il impartasesc cum sa cer ceva lui dumnezeu daca nunma pregatesc ca dumnezeu sa gaseasca calea cea dreapta prin care sa imi dea ce cer si apoi sa astept rabdarea lui dumnezeu ca sa gaseasca oportunitatea de a ma gasi vrednic de ce cer si sa fiu unde imparte dumnezeu ce cer adica la biserica apoi sa nunimi pierd rabdarea sinincrederea ca dumnezeu a uitat a ignorat sau m a gasit nevrednic si sa cad si din nadejdea de a primk ce cer si din vrednicia de a peimi ce cer si sa ma intorc la pacatenin deznadejde ca la dumnezeu nu am gasit adevar crefinta iubire si bunatate dar nici nu am stat cu ochii deschisi ca sa il.preintampin pe cale asteptand sa ma astepte sa imi ofere cele spre mantuire si lumesti si ceresti


Daca sistemul tau de rractie defensiv si reactiv este umpulsiv si agresiv atunci idealul de colaborare personalitate si finalitatea majoritatii conflictelor se vir finaliza in esec si inrautatirea a situatiei si declansare a unei reactii in lant daca intr o reactie sau raspuns in sir undeva se intrerupe iubirea si pacea si rabdarea acolo e o carenta de intentie a imbunatatirii situatiei si intentia finala era destramarea situatiei subjugarea partenerului sau acuzorea lui de ceva iremediabil in loc sa reparam cobflictul sau problema cand o persoana evita paseaza sa impune ca o problema e a celui care o proviaca chiar daca el este originea problemei faprul ca o paseaza si acuza in stanga si in dreapta nu repara problema si nunil face lider

 Apoi daca cineva te tradeaza apropiat sufleteste si ai ocazia sa il ierti sau sa scapi de el ca de un lucru nedorit urandul toata viata ce vei face vei jertfi iubie nesfarsita si vei fi veanic fericit sau veibtaia craca mantuirii ce rasare din inima ta


Un obiectiv indepartat nu inseamna ca iese din afara existentei chiar daca uiti de el nu uita rutina in scopul lui si la timul potrivit iti vei aduce aminte ca a sosit momentul desavarsirii dar calculeaza cand va fi acel moment.


Atumci cand sistemul nervos se relaxeaza innlipsa primejdiilor si nevoii adaptarii. Corpul revine la o stare initiala de relaxare instinctuala negand socialului norme de decenta comporramentala. Dar cand scopul depaseste relaxarea ci constientizarea unui statut superior cele de socializare conventionala standardele se ridica la urmatoarele nivele de integrare sociala deci in sociatate e nevoie sa te dedau unei constante adaptari sociale relaxate in un nivel superuor de standardizare


Daca stai pe loc soarele va avea timp sa te incalzeasca daca staibpe loc o fata va avea timp sa te observe si sa te bagei in seama daca o privesti dincolo de prezenta ci in existenta si rost


Nu iti fie frica sa vorbesti cu o fata curata.


P.s. liber de xontract social de remuscari si consecinte chiar daca cei carr s au dezis de mine si m au decartat ca un gunoi mai au pretentia ca ma tetin acel vapor a plecat de mult iat eu abia trec puntea si vama sprea alta lume

duminică, 5 aprilie 2026

Sfarsit si lui dumnezeu lauda

 48 de umpliniri ale voii implinitoare de rost


In pilda si realitatea smochinului se afla taina lucrarii in hristos daca te dai crestin dar nu ai roade si ispitesti doar cu frunze aspre atunci dumnezeu porunceste sa nu mai fii ispita neroditoare care atrage pasari si oameni cu dor de sfat si hrana nici dumnezeu nu mai da harul vietii sa traiesti fara rost si fara rod ca un gard vopsit care ascunde doar spini si minciuni si tradari in suflet de aceea si templu s a uscat pentru ca nici in hristos nu traia nici roade vrednice si folositoare nu aducea


Iuda a intins mana in blid cu mantuirorul cum a intins adam mana ca un tradator si vanzator mana dupa fructul datator de cunostinta a vietii si a morrii de parca denla dumnezeu nu avea toata intelepciunea


Din coasta lui adam i a dat viata evei si din coasta sa a cemat la viata vesnica omenirea


Exclusivitatea emotionala in cuplu nu trebuie neaparat sa aiba inyensitate exyrema pana la deconectatea de realitate ci relaxarra emotionala poate fi exclusivista participand constructiv in comunitatea sociala


In ziua de azi atributiile sinobligatiile si facilitatile sociale ale fwmeii sunt atat de complexe incat nu mai ai loc de ele ocupa si sufoca spatiul de posibilitatea de oiniste relaxare empatie si individualizare nevomplexaat de poveri sociale


Dacavdumnezeunstiabcabiuda ilntrada in timpnce stateabcubelnla massnde ce nu a incercat ss il cosnvinga sanii schimbeninima ba mainmult l a incuraja5 sa 8si ducs la cspat gandul ducerea in sipita a celuibraunispititor oare l a tradat pe iudavrenuntandbla elnlasand ul d7paninima lui sinpe petru i a zis ca o sa il tradeze nici lui nuni a shimbat inima cibdoar o a expus ce avea sa faca fara sa isl opreasca apoibl a intrebay cum cay si de ce il iubeste si daca il iubeste nunii cerr sa il iubessca ci il intreaba nu ca celor vindecati care ii intrebabde credinta si le porunceabsa taca


Cand nu mai lupti p4ntrucomuniune singura speranta e individualizarea dar asta nu inseamna ca toti cri din jur trebuie sa rupa impreuna lucrare doar pentru ca tu ai eduat in a intretine abilitayile impreuna lucrarii


Iuda a fost idrntificat nu prin infrstodu ca tradator si vsnzator ci prin simplele gesturi dociale vum ar fi intinderea peste msss di frsngerea psinii insinte de a o binrvuvwmta hridtos


Cand strigau osana duhul sfant le misca inimile aratand biruinta lui hristos asupra mortii


Cel mai mare semn ca suntem robi este rapirea libertatii de a nu te trezi fara sa iti sune ceasul si de a te culca obosit muncind pentru un scop stain de proprua vointa


Asa cum a pierdut adam pe dumnezeu asa au plecat cei ce l au vasut pe dumnezeu pe cruce ca oamebii sa simya durerra de a l piede pe dumnezeu dar si bucuria care adam nu a avauto de a prumi invierea lui dumne,eu in urma jertfei pentru pacatele lor ca sa se vada ca dumnezeu a suferit a iubit am murit a iertat si a ridicay pe adam din mormant la viata vesnkca


Minunea imparyiriipainii si a pestilor dar si a preschimbarii apei un vin ca si in vechiul tertament cu ilie si faina si uleiul nu trebuiaubirosite cu s au adunat ca sa nu se arate o lolipsa de respect fata de cele ce au mai ramas pentru ca satui fiind a mai ramas un colt de paine sau o bucata de peste. Ca si mana nu trebuia pastrata pe a diua zi


Cand oaia naste pe drum mielul trebuie purtat in brate pana la stana ca e prea firav ca sa poarte greutatea drumyluu asa si mari a nascutbpe drym si a purtat mielul un brate pana a ajuns la casa neamului ei


Femeia stia ca e protejata social si fizic de o mostenire culturala si vitala de apa din izvorul sapat de o persobalitate culturala sociala religioaza vitala izvoryl lui iacov pebtru samarineanca avea o i.portanta fizica o protectie si apartenenta cultural relicioasa sicocial selectata pentru a o proteja dar ca samarineanca era incredintata ca e protejata si de barbati dar echivalent culrurii samarinene care adaugase zeitati culturii ebraice ba chiar cauta hrana sufleteasca in similaritatea protectiei templului dar mai apou a vazut ca fizic mantuitorul si protectorul care il cauta si recunostea in izvor templu barbat si religie era in fata ei persoana mantuitoare


A te da batut inaintea lui dumnezeu a renunta la lupta proprie si a ti uni fortele cu lupta lui dumnezeu impotriva raului care nici macar lupta nu e ci o victorie continua in ascendenta a carui putere nu e a ta ci a lui biruinta impotriva raului smerenia fiind ascultarea si inftuntarea cu armele divine a rauluu lumii nepredarea inaintea lumii si luptei ei impotriva lui dumnezeu aia e lupta obositoarr lupta cu dumnezeu e o cobtinua biruinta prin frangerea inimii cu iubire alaturi si cu dumnezeu pentru nefericirea lumii in care traim si alaturi de care suferim dar in inimi biruinta dainuie asupra intunericului simtind forta divina desi in jur toate cad verticalitatea noastra e in diruinta lui dumnezeu asupra lumii iar noi exteriorizam aceasta bucurie in marile sarbatori in care si dumnezeu isi arata slava ca schimbarea la fata invierea saubintrarea in ierusalim


Pana si dumnezeu vedem ca o data la sapte zile se opresye in sinagogi si mai vorbeste din scripturi apoi se retrage in munti seroaga apoi pleaca la drum intr o noua cetate intra in cetati iese din cetati pe drum parabole multimi si persoane. Apoi se intalneste si cu potrivnici oameni demonizati lipsiti total de puterea oamenilor de ai ajuta stapaniti de o putere spirituala aimpersonala de aceea cand in momente de mare incarcatura si puritate spirituala cei stapaniti de buna voie de patimi se simt atacati de o vointa interioara biologica carr trebura si se fereste biologic de prezenta persoanelor sau slujbelor cu incarcatura duhovniceasca autentica asta inseamna si o prezenta a luptei personale cu sfintenia evenimentului stapanita si de duhul sfand dar si de o antagonizare internalizata de neputinta de a participa activ emotional si simtual la acest eveniment nelegati de patimi impamantenite a caror consecinte ne instraineaza de prezenta vrednica si deplina in fata lui dumnezeu fara sa tremuram din cauza neputintei de a ne prezenya curati inaintea lui dumnezeu


Xand dypa carantania intra in sinagoga natala se arata exant ce se va untampla cuvpoporyl extins dupa propovaduirr in vor scoate afara din ierusalim pe golgoda. Dar de data aceasta arata ca pruntre ei ca la cina cea de taina va crea biserica si va iesi peintre ei di mormant inviat si se va imprastia in casa cea mare pamantul si neamurile va iesi la pescuit si in casa primilor chemati va incepe propovaduirea cu ruperea acoperisuluu si intrarea lyminii dar lumina este personificat prin paralitic care asteapta mila din inima casei noastre sa il primim in inimile noastre si sa il vindecam


Oamenuu se adunau si se ingramadeau pentru ca le crestea faminia si ramaneau sub acoperisul parental pentru a supravietyi si injumatateau o camera pentru a se casatori si stateau ingramadiri in camera


Pw muntele feeicirilor si pe marea galileii firea umana a fost transcesa de divinitate si i a transfigurat firea dar scopul si intentia a fost indicata in obiectivul semnificatia si traiwctoria pe care acest gest in semnifica si in seamana in inimile oamenilor ca asa ca koise intemeietor si legiferator asa ca ilie curatitor prin pocainta la intoarverr la lege asa si dumnezeu a aratat ca scopul acestor transfiguraribumane a fost ajungerea la lumina si locuirea in firescul trairii in dumnezeu de aceea la fericiri arata care este trairea si ajungerea la destinatie a calatoriei omului in lume si cum omul a ajuns la destinatia calatoriei sortiu societatii pamantului cand istorua nu a permis trairea in legea lui dumnezeu moise chema prooroci pentru rechemare la lege astazi suntem chemati sa.be manifestam in dumnezeu nu doar sa ne unim ca natiune sub o lege si ideologie ci sa fim ideologia vie


David frange vesmantul lui saul pentru a arata ca moartea a fost asupra lui dar el a trecut aceasta moarte de la el precum paharul care a cerut lui dumnezeu sa treaca dar nu ca voie a lui dumnezeu de atotputernicie de ci primirea mortii ca principiu implinit al firii omenesti care a renuntat la dymnezeu aminteste dumnezeu ca nu a trecut pein moarte ca dumnezeu ci a primit moartea inpartasita ca din moartea omului a primit sa bea din paharul pe care toti oamenii il vor bea a primit trupul pe care toru oamenik il parasesc gilesc acest trup ca pe un pahar din care moartea o varsam si lasam aceasta cupa trupul gol de viata


Ruperea unui vesmant insemna moartea sau sentinta cu moartea adinca astemptarea intrarii in mormant cand ne dezbracam de trup pentru a intra in moarte goi


Pe piatra gradinii ghetimani inima lui dumnezeu batea pentru noi plangandnpentru caderea tradarea si ratacirea si impietrirea inimii noastre carr nu raspunde iubirii lui dumnezeu careia i am intors spatele si am vandut o pentru dorunte lumesti


Pe piatra gradinii ghetimani inima lui dumnezeu batea pentru noi plangandnpentru caderea tradarea si ratacirea si impietrirea inimii noastre carr nu raspunde iubirii lui dumnezeu careia i am intors spatele si am vandut o pentru dorunte lumesti


Nw w frica de dumnezeu penttu ca in inimile noastre ascundem cai inselatoare pentru a ne atrage victime pe cai inselatoare spre poftele pacatoase ale inimii noastre care nu duc spre dumnezeu ci sun guri prin care victime cad prin ispitirenin iadul sufletului nostru in care foerb dorinye pacatoase pentru suferinta aproapwlui pe care il legam cu legaturi lumesti sociale ca sa sufere langa noi pentru placerile noastre pacatoase


Mergem la morminte nu ca sa vedem un mort ci ca sa simtim invierea cu care dumnezeu a inviat si mormantul pe care si noi il vorm lasa gol pentru a ne impartasi cu bucuria invierii mergem la propriul mormanr prerand la invierea pe care ne a lasato tururor ca sa ne impartasim cubea


Ce puteau sa ii faca lu maria sa o invinovateasca ca e mama si caniubeste firesc pe fiul ei cum iubeste firesc si dumnezeu pe om fii lui


Dumnezeu vine la ierusalim ca pelerin ca sa arate pelerunilor calea spre mantuire capea curatirii pocaintei si urcusul si coborasul prin cina cea de taina spre dinspre golgota ca dupa koarte sa ne prumimninvierea dupa vrednicie dar sa mergem pe cale cu obiectivul invierii pentru ca si iuda percea pe calea pelerinajului dar inima lui nu cauta mantuirea cu culegerea roadelor inainte de a se coace profitand in lumea aceasta de darurile lasate in inima oamenilor ca hrana spre inviere el cauta miruri lumesti nu miresme si curayiri dumnezeiesti


Magarusul e al omului muncitor de la semnanat arat si recoltat calul e al boierului carebpleaca si vine debla razboi de la cucerit si aparay dumnezeu arata ca nu se lupta cu dusmanii lumii ci a venit sa adune si sa planteze recoltele in sufletelenoamenilor


Biserica din ghetsimani este inconjurata de cimitire fara cruci aratand ca kntunericul inca stamaneste cu moartea lumea care nu il cunoaste pe dumnezeu si nu tine aprinsa candela crefintei crestine in care il nastem.pe dumnezeu in sufletele noastre


Astfel dumnezeu nu curata templul de necredinciosi ci curata picioarele care au venit in cautarea lui dumnezeu ca sa il poarte in sufletele lor pe drum dumnezeu a sasat urmwlw invierii ca toti pelerinii sa stie inspre ce se indreapta trecand pe langa invierea lui lazar nu vin doar la templu ci se indreapra cu speranta spre propriile inviei ori ce cautare si ratacire e o cale de regasire interuoara si derogarea mintii ne duce in locuri pustii din care si fizic avem nevoie sa ne stabilim un obiectiv spre care si prin. Care sa ne redobandim identitatea si puterea de a purta pe dumnezeu in inimile noastre de aceea mergem sa ne rugam in intunericul gradineu ghetsimani ca sa in regasim pe dumnezeu si sa varsam cu lacrimi amaraciunea lumii si sa ne punem pe cruce pentru a ierta pe cei care ne au gresit sa ne frangem mandria inimik sa acceptam rautatea lor si sa iubim pentru a nu pierdeniubirea lui dumnezeu care si el asteapta sa ne ierte din iubire rastignit de faptele noastre tradatoare prin care ne vindem vesmintele curate pentru a ne tavali in pacate


Locul gol al carierei de piatra de unde a fost scoasa piatra pentru a construi trupul templului. In acel gol pe muntele capatanii pe piatra care a fost ocolita pentru a fi pusa in templu a fost crucificat cel mai mare totem in care dumnezeu isi pune bumele prezenta si pe care in sfinteste un semn ca il ea pe omul dezgolit din rai su mute templu in sufletul lui gol din templu in suflet


Daca dumnezeu a creau omul nu i a fost greu sa isi creeze existenta in femeia dar a trebuit sa se nasca din trup femeiesc si nu din lut si duh ca sa se arate ca dumnezeu ia nastere in firea omului din interior si dun cele mau mici forme ace aducerii la existenta a umanitatii si le sfinteste inca din cele mainintime si incipiente forme ale aduceriu la exiatenta


Omul stapaneste o rezilienta si putere de vindecare instinctuala si organica e ca un metal care tine munte forma lui in care trebuie sa se manifeste liber sinintr un fel sau altul constient sau inconstient in timp sa necunoscut dw circumsyante se ca indrepta catr propria forma sanatoasa catre o lumina de evadare din propruile alegeri care i au marcat viata sau alegile altora care ii dicteaza viata de aceea un barbat isu poate lua o femeie care poate din considerente sociale accepta un statyut dar cu timpul atentia femeii se vabindrepta in afara rrsponsabilitatilor obliyatorii casnice organic stingand participarea fizica si rationala de care abuziv depinde barbatul ca statut dar nu ca libera vointa si participare a femeii in acea conventie sociala la fel si locul de munca dwdicarea catre indeplinirea responsabilitatilor se va simtibca o povara obositoare panabcand usor usor debarasarea de realitatea conventionala prin eliminare treptata ca nisipul dintr o clepsidra detasarea de pediul aperceptiv autoabuzuv prin alegerea mediului de lucru perspectiva se va indrepta catre o viziune a viirorului care nu cuprinde responsabilitatile si desavarsiŕa statutului actual si deszvoltarea actualulyi statut sau bataia pe loc a apsului chiar daca statutul social e mentinut la un standard de supravietuirr decenta calitatea vietii este stirbita cu ativitati cae nu aduc satisfactie si sunt o ocuparr a timpului cu activitati carr la sfarsitul zile te obosesc prea tare ca sa mai faci ceea cebiti place sau unui lucru cu carr doresti sa te indeletnicesti cu adevarat


O curva e produsul societatii in care traieste. Cineva a nedreptatit pe mama ei pe tatal ei mostenirea ei cineva a educato sau nu a educato corec cineva si a batut joc si a stricato in tineretile ei cineva i a spulberat sperantele si a privato de oportunitatile de a nu decadea social si cineva nu a luat o de nevasta dypa ce a folosit o ca curva cineva a tinut o in statutul ei social inchisa si nu a ridicat o din mizeria ei ci a fost toaleta in care publicul isi facea nevoile


Atunci cand construiesti o imparatie o aperi pentru ca e munca ta la mijloc dar daca poti sa o faci palat o aperi ca pe un palat


In momentul in care ai ales sa nubmai dormi cu ea inbpat si ai optat pentru odihna raceala s a asezat si femeia a cautat ca un sarpe alta caldura dar tu ai ales primul sa o lasi si sa se raceasca legaturile firii firesti si sufletestinapoi ale casatoriei si ale familuliei


Infricosator este cel ce are putere asupra vietii de a face binele si raul celor ce au facuy raul vor mosteni rasplata raului cei ce au facut binele vor primi rasplata binelui


Da le doamne si mie si dusmanilor si prietenilor mei ca sa se indestuleze inimile lor si sa nu mai fie in inimile lor si nici in a mea dorinta de vrajmasie rautate si prugoana nu ma lipsi nici pe mine nici pe ei de pelsugul si bunacuviinta casei tale ca sa nu mai fie in inima mea dorinta de rau asupra vrajmasilor ci precum mie imi doresc libiste bunastarr si bucurie da le si lor in roate zilele si clolipele ca mare este vistieria ta si nici eu nu am nevoie sa fiu mai presus decat ei si cu nimic nu ma vor lipsi de va fi mila ta spre ei in fiecare clipa si zi in viata lor da mie dupa vrednicia mea tarie kntelepciune dreptate si multumire pentru mine sibinima impacata si iertatoare catre cei ce imi gresesc ca dd la tine este adevarul belsugul dreptatea si viata si nimeni nu va sta impotriva mea de vei fi mie sprijiniror si ma vei invrednici de ascultarea de tibe


Aducesevor fecuoare imparatului si in urma ei pruetenele ei se vor aduce Tie. Acest lucru arata ca dumnezeu primeste ingrijeste si ii place fecuoria si curatia si nu strica frumusetea acestei virtuti ci o infrumuseteaza prin onoarea demnitatea privilegiul si recunoasterea autentica si oficiala ca standard conventional de frymusete promovat si ingrijit cel al fecuoriei curate daruite lui dumnezeu precum astazi manastirile de maici iar pruetenele maicilor vazand viata placuta si implinita si apreciata li se vor adauga fecioarelor precum maicii domnului feciara femeile mironosite


U de sunt ceilalti? Exact in spatele me ma urmeaza su vin dupa mine.


Cand oamenii apealeaza la tine scopul tau este sa le rezolvibproblema si sa isi continuie activitatea independent de tune pentru ca daca intrati in detalii devui coresponsabil activitatii lui.


Persoana cu intaietate in sprijinul emotional sibin vindecarea 8mpartasirea destainuirea descarcarea si pasul spre revendicare a integritayii emotionale.

Un fel de racoarea a serii in care adam se intalcea cu dumnezeu la apus de soare pentru a sta de vorba la discutii sfat si planuri de viitor si reintregire a sincronizarii colaborariibplanului divin si restabilirea integralitati de comunicarr si de imbibare in recunoasterea si revunostinta firilor indepartate cu voia de ordinea firescului integrat in voia divina

Nu uita de exercitiul psihologic cu bautura calda si bautura rece stare de relaxare la cald si individualizare la rece


Daca eu am inuma invartosata si inxaoatanata si nu iert adulterul ei si nu o mai iubesc impotriva gestului ei de infidelitate si a violentei ei abuzurilor si acuzatiilor nedrepte urii si scoaterii ochilor si aratarea raului si neiertarea si neiubirea si victimizarii nedrepte neaprevierii nemilei neintelegerii necolaborarii si neemtatizarii necomunicarii di nedeschidereo si agresivitatii impulsive verbale si emotionale provocarii la ura neliniste neapreviere si injosile dupa toate ecestea care si dumnezeu le a suportat pe drumul crucii totusi nu lea luat la inima cini a iertat si pentru ei in dureri si rani si sangerari oboseala si nemaipuyerr doborare fizica pana la strigatul de limitare fireasca pana la moarte in care tatal trebuia sa il lase pe fiul sa moara si sa nu faca o minune sa il vindece ci sa se duca dupa om in koartea lui fortat pe acest drum nevoit preconceput de om in propria fire prin carr si dumnezeu trebuia sa calce ca sa arata pana unde s a coborat dumnezeu ca sanii intinda mana sa il ridice la inviere deci eli eli de ce m ai parasit e cu adevarat parasirea lui dumnezeu dla tatalui care si a lasat fiul dumnezeu ca jerta penttu pogorarra in moarye fireasca dar infierata de pacate in firea omului ca entitate normala a sfarsitului vietii astfel omul l a obligat pe dumnezeu ca din iubirea sa nu nediscriminatorie fata de nepocaiti ci pentru nu neaparat inconstoenta ci orbirea de a nu vedea pe dumnezeu mai bun si folositor si mai de increderea si mai desavarsit in placere bucurie uimirr si slava decat dedarea firii simtului omorara prin simteui alterate care nu aduc viata ci koartea decat apropierea in ravoarra serii si nu innorbirea schimbarii la fata de pe tabor in carevadam era unit in fire asemanare chip conlucrare inyelegere si unitate in rugaciune cirayie si vredbicie cu dumnezeu


Casatoria ar trebui sa fie ca folosul importanta si intrajutorarea degetului inelar nu il simt ca folositor si vital dar imporyanya lui mu e ascunsa total ci doar partial sensibilitatea lui e mai marr ca degetul mic dar nici obscenitatea lui nu o depaseste pe a celui mijlociu desi se apfa alaturi de aceste obcenitati dar se apleaca si se ascunde cand obscenitatile ies la iveala


Iata ma vor ferici toate neamurile penteu ca MI A FACUT MARIRE Cel puternic


Plus ca deznadejdea e mai grea decat ura si mai grri de vindecat


Plus ca deznadejdea e mai grea decat ura si mai grri de vindecat


Daca frmeia se intoarce de la pacat cu inima franta ai un avamtaj dar si o rrsponsabilitate sa ii tii inima iubitoare si curata si iertata si a ta si a ei ca e mai bine sanierti si sa iubesti decat sa urasti și sa nu mai iubesti deloc


Decat puturos sclav bogatbobosit amarat si singur mai degraba mincitor liber si linistit


Atunci cand barbatul isi ascunde gandurile rusinoase fata de femeie creeaza o gresa in relatie si se adanceste o prapastie a gandurilor posesive patimase si rauvoitoare armonia intelegerii se sterge femeia fire iubitoare nu se mai intelege pe sine iar barbatul nu mai are putere nici autoritate fara calitatile virtutii dim spatele unor ganduri ce in robesc si ii intuneca ratiunea iu irea armonia si viitorul care il dedica patimulor nu unui om prietena suflwt una in gand cuget vointa si mantuire


Inainte oamenii calatoreau in timp si spatiu astazi oamenii evadeaza din timp si spatiu


Inainte oameniu calatoreau ca sa descopere alte timpuri si alte civilizatii si sa adauge plus valoare propriei culturi si viziuni asupra vietii personale astazi oamenii calatoresc ca sa evadeze din propeia viata si sa se deconecteze de la rutina zilnica.


Pantoful stang si pantoful drept nu au fost facute de aceeasi masina si cusute de aceeasi persoana dar se potrivesc la culoare numar model si confort pentru doua picioare ale aceleiasi persoane la fel e si in casatorie trebuie sa mearga impreuna si i. Sincron chiar daca nu au origini similare au un scop comun


Decondamnare decontaminare demintaminare


P.s.

Iata ca toate sunt inaintea ta mananca din toate dar nu manca din fructul oprin penyru ca vei muri. Am murit si am inviat oare voi mai manca o dara dupa ce am gustat gustul amar si otravitor al pacatului si dumnezeu m a iszabit din robia si legaturile iadului?