Însetat de fulgi, primăvara

48 de afirmații neclare
 Poate că încă visez prea mult dar asta nu înseamnă că poate avea ceva mai mult de spus. Visez poate la realități de neatins conștient că este irealizabil nu că nu pot sau că nu vreau ci un vis de dragul de a duce un vis la capăt cu succes cu efort cu muncă și cu desăvârșire.
 Ultimul și cel mai mare vis este cel de a avea la dispoziție o tehnologie pe care o pot învăța prin dialog și descoperiri cognitive rațiunea umană și modul în care funcționează pentru ca ea să fie capabilo să folosească toate formulele raționale în scop științific. Și plecând de la acest simplu truc înregistrez toate modelele de rațiune pe care le poate folosi alături de avantajele și viteza tehnologică sa calculeze și sa dezvolte cu întrebări și răspunsuri cele mai îndepărtate nedumeriri umane despre ficțiune adevăr și cunoaștere.
 Al doilea vis este să termin universul organic și fictiv al romanului sau măcar să în aștern în scris pe ecran. un alt prim vis este sa desăvârșesc limitele apropiate la care am ajuns cu studiile ? care rămân în slujba mea sau eu în slujba lor. dar primul dintre primele este viața calea și adevarul.
 Dar problema rămâne tot visatul băi da un visat care te ia cu valu o data ce începi sa visezi poate sa fie în fața ta cel mai interesant om de pe pământ că tot realitatea creată pe loc în mintea ta este cel mai frumos important și interesant moment loc și timp de pe pământ. mintea este cel mai creativ și magnific motor cu reacție care mănâncă timp și emană spumă de nori albaștri. Dar nu uita ca tot un vis te prinde te leagă și te dezleagă de realitatea cu care îți trăiești visele în care poți visa mai mult mai creativ și mai frumos

P. S. visează ca să înveți cât de frumoasă este realitatea când o colorezi în culorile imaginației.

Cum pot gândi mai mult cu efort minim

 Cine va fi? ma bucur ca exiști și ca voi avea șansa sa fac parte din viata ta din umbra celor 48 de nedumeriri. (numele tău aici)
  Am găsit puțin timp pentru a deveni antisocial și pot răspunde lejer la dialogul stârnit acum câteva zile cu privire la gravitație și apa de pe lună.
  Teoria este simplă și dogma științifică spune clar și scurt ce este EA. Dar eu cred că Știința greșește când a început să se autodefinească și să impună reguli definitive. Părerea mea cel mai probabil greșită este sau va fi...
     ei bine se spune că gravitatea este o singură forță ei bine nu poate fi una pentru că este contradictorie logicii și de aceea trebuie să fie o multitudine de forțe adică una împotriva celeilalte ce rezultă ceva negativ din două negații pentru că dorești să negi o afirmație negativă terță. de aceea vom folosi afirmații pozitive cărora le vom refuza participarea în formulă după ce ne vor ajuta cu argumentarea problemei pentru a ajunge la o uniformizare a unor teorii unite definitoriu și aproape ilogice dar care împreună rezultă adevărul și adevărata origine a puterii din spatele forței de atracție inferior extrovertită a gravitației. prima întrebare este de ce ne opunem gravitației și de ce numim susul sau exteriorul în afara ei sau în eliberare de ea?
 problema e că gravitatea e independentă dar datorită faptului că lucrează într-un sistem existențial ei i se datorează factori externi. pentru că logic vorbind fără pământ gravitatea nu ar exista într-un spațiu vid. sau ar exista dar într-o formă reversibilă și acea formă reversibilă sau inversă a gravitației o găsim în actul creației. adică creația s-a înfăptuit datorită externalizării unor forțe și a unor interiorizări în unele corpuri a acelei forte extrovertite cu validitate introvertită.
 lăsând ambiguitățile la o parte vom lua toate acțiunile ce se datorează gravitației și le vom îndatora gravitației pentru a defini ceva indefinibil ca invaliditatea științifică a definiției sufletului sau a existenței veșnice sau a lui dumnezeu sau a alto existente veșnice... pentru că nici un lucru veșnic nu poate fi dovedit științific pentru că știința definește lucrurile căutând starea incipientă și finală a unui lucru și starea lui evolutivă adică modul în care ceva se naște și moare așa s-a ajuns la concluzia că știința poate dovedi existența și ea o definește ca evolutivă și nu veșnică pentru ca uneltele științifice nu măsoară veșnicia sau nelimitatul sau toată existenta sau existența limitată din nimic și creația prin cuvânt... ei bine creierul uman cu orice gând nou unic și original imită gestul divin al creației orice gând nou fiind o materie energetică unică la nivel neuronal. prin urmare primul fragment al creației a apărut în mintea lui dumnezeu sub formă de lumină sau natură divină materializată sub forma naturii incipient existențiale. prin urmare gravitația este ecoul primului cuvânt rostit de dumnezeu pentru că odată cu auzirea cuvântului existența nu s-ar fi unit în creație unită în dorința sau mai sinonimic spus iubirea lui dumnezeu de a exprima ideea existenței dar când o idee devine vie ea există de la sine și nu poate exista decât dacă ea se distanțează de creator și se arată lui în formă pură pentru a fi arătată ca un ggnd în fața oglinzii care așteaptă să își primească perfecționările ca cea mai bună idee pe care dumnezeu a putut-o avea adică aceea să creeze ceva în afara lui cu asemănarea lui.
 visez de mic și mă bucur că exist ca sa pot viza existența ce urmează mai mult sau mai puțin ca un creaționist sau ca unul ce admiră creația deja existentă dar exist și asta înseamnă ca sunt obligat de natură să creez realitatea viselor ce vor urma.  și vor urma pentru ca ele deja sunt ceea ce urmează să fie indiferent de materialul din care vor lua existență: cărți educație ultra superioară și știința de la nivelul constantei actualizări urmată de creația unic literară și noi orizonturi spirituale autentic superioare.
dacă ai un vis caută-i valoarea executivă

P. S. prea naiv trebuie să fii să crezi asta dar asta nu înseamnă ca cuvântul urât numit prostie există.. el nu există ci este doar o limitare a celui care nu vede mai mult sau mai puțin uneori același lucru într-o formă unică și inteligibilă social. exist deci nu sunt prost și mulțumesc celor care înțeleg ca prostia și limitarea sunt doar introvertiri sociale ce nu pot fi descifrate de cei limitați care definesc cu acest termen ceea ce sunt ca natură limitatoare.

Ultimele nedumeriri umane

Din 48 de lumi trecute prin paralel

Putem începe cu un lucru concret. Mi se spune meninist la școala din cauza ca apăr drepturile omului din calitatea de bărbat abuzat de libertățile impropriu neasumate de oferta masculina din parte feministă.
Prima regulă a meninismului este că bărbații au drepturi și acestea sunt egale cu ale femelor.
A doua regula este că bărbații nu că vor respecta o regula a meninismului după cum nu sunt obligați să le respecte pe cele feministe acestea fiind o suma de reguli organice ca privesc o favorizare semi unilateral umană.
A treia lege a meninismului este cea a dreptului moral masculin de a da o femeie în judecată pentru crima în caz ca aceasta va avorta un copil pentru care bărbatul e dispus din punct de vedere legal și economic prin consimțământ public sa accepte paternitatea pruncului rezultat din consimțământul persoanelor implicate. Aceasta lege este valabilă și în paralel, femeia având drepturi economice și familiale stabilite legal contra bărbatului care nu își asumă o paternitate legitimă.  excepțiile de la regulă vor fi problemele medicale.
Decalogul drepturilor canonice meniniste fiind în plină desfășurare și modificare ajungem la a patra recomandare și ultima: fiecare bărbat sau femeie ce își asumă calitatea de persoană umană, libera și  cu drepturi depline dar și oferitoare de drepturi și libertăți limitate de conștiința fiecărui membru unic ce face parte din această comunitate meninista menită să nu aibă un țel faptic sau orgoliul de mișcare inovator umană ideologică are libertatea de a se documenta din istoria mișcării care a ajuns să fie feministă fără paralelismele aferente și să își completeze propriile drepturi meniniste neîmpărtășite de ceilalți meniniști. Ultimul cuvânt atotputernic și echilibrator al universului va fi al cititorului.

P. S. Acest text poate fi un pamflet în funcție de poziția de contrariere a cititorului și este recomandat și vie abordat ca atare.

Necunoscutilor

 cu 48 re reflectări celor ce pot înțelege

Iată-ne tot aici în afara granițelor raționale cu mintea împrăștiată peste rânduri cu ideile scrâșnite între sclipiri de întuneric nu scoatem nici un sunet pentru a nu rupe tăcerea cuvintelor vii sau mai putin în viață. Parcă tot ce urmează să spun e o repetiție a ceva deja spus  dar poate că nu este doar o senzație ci o realitate a împrejurărilor în care nu mă găsesc folositor tăcerii blocate în gât. Și cum eviți un eșec? Îl împingi în groapă și vei ști că nu este ce pare când eșecul supraviețuiește. Cercul în centrul căruia te afli este doar o raportare a limitelor introvertite în afara cărora te afli ca la o lungime de băț atât cât să nu ajungi la ele cu vârful degetelor dar știi ca te poți descentra și ieși din limite doar cu o aruncătură de gând în liniștea a ceea ce nu pare a fi și chiar nu e acolo dacă nu ai ști cu adevărat ca tu nu ești cu adevărat de unde ai plecat cu mintea.
 Nu te trezi mai stai un pic și odihnește-te nu ești sclavul nimănui sincer mai stai un pic liniștește-te și când te vei simți pregătit ia-o de la capăt lasă-ți dușmanii la o parte nu îi trage după tine pentru că sunt grei ignoră-i și mergi mai departe liniștit cu odihna ta mai stai un pic te rog și te vei simți mai bine ai încredere în credința ta pentru că e doar a ta și nu va profita nimeni de ea dacă nimeni va ști de ea poți fi foarte simplu ateu ca și mine deși impersonal dar ai încredere în tine și fii pregătit să fii tu când vei fi întrebat cum te cheamă pentru că cine te va întreba va dori să îți fie prieten.

PS totul este la fel cum a mai fost doar ca tu schimbi mediul prin prezența lui în firea ta.

Cum sa nu devenim nedumeriți.

48 de tratate secrete despre secret

Iată ca revenim și sper zilnic sau aproape săptămânal, cel puțin să fim aici.
Nu revenim cu foste gânduri ci la foste gânduri la fel de nedumerite dar de data aceasta mai serioase. Ați observat cum responsabilitățile care depind și de o a doua persoană au o gravitate mai mare din cauză că trebuie sa fii responsabil și de re responsabilitatea acelei persoane?
Lăsând greutățile la o parte să trecem la termenii reali ai problemei. Iată sunt iar la cazarea mănăstirească din târgul Iașului dar de data asta sper pentru ultima oară, lucru pe care nu l-am prevăzut atât de apropiat, dar vorbind de lucruri pripite cu responsabilitate sau fără mă înveșnicesc în temporalitatea acestei vieți limitate de sfârșitul ei din care sper că răspunsul rezultat să fie conform aparențelor exacte, viața veșnică. Dar trecând și peste aceste probleme importante mai am alte probleme la fel de importante. Dacă ți se pare că citești o spovedanie fii sigur ca asta faci dragă cititor sau non cititor, prezența ta înaintea acestui document oficial ne putând fi validată. Dacă te întrebi, de ce citești asta, ei bine nici eu nu știu dar dacă ai ajuns până aici pot fi sigur și poți fi sigur ca vei termina de citit și finalul. Pot să mă plâng și de faptul că psihoterapeutul meu duhovnicesc și-a dat demisia din motive administrative, și știi cum e, nu poți obliga un om să facă ce nu vrea.
Pe lângă toate ce urmează mi se cere să mă schimb, dar nu să schimb aparențele pe care știi și tu care sunt și crezi că sunt reale deși nu par a fi și nu sunt și tu știi asta dacă ai ști cine sunt deși nu cred că știe cineva cine sunt pentru că nici eu nu știu dar știm cine știe cu adevarat; slavă Domnului.

 PS  Am ajuns la finalul numerotat al cuvintelor dar revenim cu un vocabular mai serios în viitorul apropiat atât de apropiat încât e aproape de tine, proxim de tine în spațiul tău privat lângă tine dă-te mai așa un pic să încap și eu.

De geaba

Din 48 de simțuri, numai unul mi-a rămas

da, teoria cu universul rămâne, doar că, am perfecționat științific unele lucruri. Universul e o materie în care sistemele solare se scaldă. Când o planetă nu se mai învarte ea se stinge, pentru că forța cu care se învâtre este forța cere o ține vie de aceea gravitatea nu este o forță de atracție spre pamant ci o forța a universului care pune presiune pe pământ. de aceea forța giraționlă a pamantului îl ține pe o traiectorie constantă în jurul soarelui ca un ghemotoc ce se rostogolește. dar acest ghemotoc are si forță interă de învârtire. de aceea, cred că forța internă a pământului e o bilă ce ce învârte sub propria inerție, dar și cu forță de presiune exterioară, acea inerție creează și învâtrirea pământului asupra propriei axe acea învâtrire îl mișcă și în această materie lichidă a universului ținîndu-se nemișcat în echilibru ca un titirez ce se învârte dar și spiralează în jurul soarelui. în timpul girării, circulației și spiralării, pământul vibrează creînd forță de rezistentă în exterior asfel dislocând spațiul în care se află. spațiul dizlocat pune presiune pe pământ în funcție de volumul ce se extinde ca un burete din interior din locul lui de aceea presiunea se formează si asupra aerului care se întrepătrunde cu spațiul (sau cerul cum ar veni). astfel ajungem, la concluzia că gravitația este o forță exterioară pământului materia stand pe pamânt precum o picătură stă pe geam. dar și datorită unei forțe statice mai mari decăt forța girațională extinsă cu punct vectoral în centrul pâmăntului, unde gravitația e mai mare gradual micșorându-se spre exterior. forța interioară de girare reacționând la forța exterioară de presiune, creând efectul de propagare a forței de girare precum mersul pe role, patine sau când pui frâna, reacția fiind continuarea forței ca o constantă statică.
 bun, acuma sa revedem cum lumina se elimină în spațiu datorită forței de gitare ce nu o poate reține și o elimină, ea reacționând din forța inițială dar și din atracție gravitațională să recapitulăm Forța dravitaționază e o dizlocare de spațiu lumina e o materie mai fină decât materia spațiului țimpul poate fi lafel o dizlocare de spațiu care reacționează la forța girațională creând perpetuare cu reîntoarcere la sine in alt punct adică spiralarea materiei în spațiu timpun este mișcarea materiei, prin urmare dacă un lucru nu se mișcă sau nu intra in sincron sau nu e purtat de forțe sau merge împotriva ordinii e pe moarte sau spre ieșire din materie spre o ordine supra materială... revenim... cum și de ce contradicțiile în gravitație, ei bine spațiun dizlocat e ca o membrală pe care sari are forță și de atragere dar și reacția de respingere ei bine el este condensat în jurul pamantului datorită dizlocării forța de girație influențân d și materia exterioară prin urmare universul e o materie armoizătă de diferite forțe dravitaționale intrate în sincron dar care păstrează natura intactă de forțe externe adică toate sunt la fel dar la grămadă datorită comunicării eficiente.

P.S. Venim cu treburi mai serioase (sau neserioasse dupa cum se dovedește a fi literatura) pe celalalt blog. (poate fi gravitatea o materie? și timpul la fel o materie? pentru că vorbim de existență a unei materii ca reacție sau prezență influențională în materie)

exercițiu de imaginație

48 de contradicții cu sens

Ei bine toți au îngredere în știința ca fiind o arie teoretică ce definește formele înconjurătoare, problema apare când ea are pretenții de a înlocui existențe din afaria ariei ei de cercetare precum morala credința religia deoarece aceasta reprevintă o viziune a formelor cât mai exactă indiferent de religie cel mult primind onorariul ca aprobare a unor formule de exprimare religioasă. se presupune ca religia își primește veridicitatea prin exactitate științidică și logică ei bine ea are fenomen de exprimare prin dovedire personală și dobândire individuală în comuniune dar nu se cere niciodată a fi explivata teoretic sau așa cred...
 în urmatoarele cuvinte am să ies din tiparele dogmatice trăgând spre erezii înțelesuri intuitiv științifice deși din religie nu aș ciopli nimic ramanand o logică hristocentrică. A spus cineva in batjocură hristos a venit si pentru extratereștri? și i s-a răspuns depinde cum se raportează ei la hristos cel născut ca om pentru noi. Bun răspuns lab știițific întrebarea.
  am o teorie prin care pamantul este întradevăr un organis component al universului si că la început a avut forme de evoluție sub ascultare divină de temporalizare si decantare armonică a rocilor îmbibate cu apă pana când apa s-a scur ca zărul din brânză rămânând rocile de azi. dacă te întrebi cum s-au decantat ei bine din nori de pulbere în fulgi asternuți frumos ca zăpada. iar de jos munții se ridicau spre dravitatea de atractie a universului precum aburii spre cer. iar gravitatea și-a întors ce a avut nevoie. poate că totuși pământul e un centru și un leagăn ceraționist al universului deși el se află înconjurat de acesta ca de un părinte creator și protector. suntem conștienți că în spațiu au loc doua feluri de gravități cea a pamantului și cea înspre care se indreaptă aburii. ei bine căte o particulă din univers se află și pe pamânt nimic din univers nu e străin pe pământ de aceea dacă scoatem un atom și îl descompunem în spațiu s-ar putea să se manifeste precum unele galaxii ce amana praf și lumină dacă universul este rumegușul si reziduu unui lucrător ce a muncit la crearea pământului. dacă timpul la auzirea primului cuvânt a început să existe. dacă o dată cu timpul a începuc să fie temporalizată o ceva ce e reziduu ceator di lumină. dacă viteza luminii nu e cea mai mare viteză ci e chiar cea mai mică gravitația fiin o altă forță ce mișcă submaterii mai mici decât fotonii de lumină cu o viteză mai mare ce se manivestă ca o forță ce din cauza viteze nu trage spre sursă ci contra ei datorisă spiralării pliate din cauza fineții materiei ce o mișcă cu o vitesă imaginabilă.
dacă există viață nu e o îtrebare corectă de ce nu fiecare conglomerație de lumina este un cem al prezenței vieții înconjurată de lumina. dacă expansiune universului a început de pe pamant la creație și cu timpul se îndepărtează ca valurile unei pietricele aruncate în apă acoperind lipsa cuvântului cu prezența lui, prin urmare a ordinii rânduite în univers. dacă totul este deja descoperit și noi trebuie să le unim în orbinea facerii biblice ca un puzzel în o ramă?
 P.S. nu credința e problema ci refuzul de a fi liber în una deja creată desăvârșit.

Viața nu e lumea.

48 DE OAMENI ÎMPOTRIVA CELORLALȚI 47

daca te lași în voia vieții vei trăi dacă te lași în voia lumii, lumea te va fute și se va căca în pâinea ta.
NU spun ca lumea nu merită șansa de a fi considerată bună, ci spun ca tu ești cel ce oferă lumii ocazia de a face o faptă bună cu tine. abia atunci cănd oferi unei singure persoane așteptările unei vieți mai bune te aștepți ca el să fie altfel, dar tu nu te comporti cu nimic diferit față de restul lumii, pe când față de restul lumii de fapt atitudinea ta ar trebui sa fie ca față de cel ce îl aștepți ca sa fii unică și observată din mulțime, că de aia nu să ghicească - că tu ești albă ca zăpada din spatele maștii de craiasa zăpezii.
toți vor de la tine să te ridici la standardul așteptărilor lor dar dacă te ridici acolo vei intra in conflict cu nonvalorile lor prin urmare toți vor o lume mai buna dar ei vor sa aiba dreptul sa fie cel rău si profitor dintre cei buni. toți vor dreptate și adevăr să li se dea, pe o parte cer și pe de o parte strigă că nu îl vor dar e dreptul lor să aibă șansa la mai bine dar să nu facă nimic cu el lasandu=l spre irosire aruncat  la gunoi.
nu sunt eu moralizatorul lumii dar vreau sa fiu lăsat în pace, vedeți-vă de revoltele voastre de morții voștri și eu îmi voi vedea de liniștea mea și cand voi fi liniștit nu îmi va mai păsa de voi. vreau să dorm și să mă scald într-o odihnă leneșă și lungă și pe nimeni să nu îl doară de cât de moale cald și odihnitor îmi e așternutul, iar pe cei ce îi irită faptul că eu dorm și ei muncesc, am o trompă lungă groasă și mare spre îmbrățișare ca să le treacă dorul de mine. nu sunt ajutorul nimanui și nu considera că sunt obligat să te ajut dacă nu poți să faci o treabă singur, înseamnă că ești incapabil, vezi-ți de treabă și nu mă fute cu problemele tale. dacă nu ești capabil să fi exemplu de standard nu aștepta mai mult de la altul decât poți oferi tu, dar dacă ceri ești un cerșe tor ghebos cu haină de prim dictator al prostieu umane împotriva căreia te revolți, ești cel ce revoltă masele prostimii esti conducătorul prostimii este cel ce conduce această armată împotriva propriei prostii  ce nu o vede insine dar si-o imaginează că toti o au deci are dreptul să se revolte impotriva tuturor.

P.S. Cine mă salută în următoarele 40 de zile îl înjur cadou de dulce de o să se crucească de uimire.

Când am început să trăiesc cu jumătate de măsură

48 de etichete pe niște sticle de alcool

păi dăcă totul ni se trage de după faptele noastre cum de dăm vina pe altcineva pentru cele ce ni se trag. se aud sunete de răsculări si trompete de strigare. si eu sunt mânat doar de dorul de a auzi vocile mai de aproape. cand oameni incep sa huleasca ultima lor speranță inseamnă ca au nevoie de un scop al vietii pentru care să lupre si sa pateze cu suflete hârtii goale. când bunicii au luptat in razboi parinții la revoluție iar copii la proteste nepotii nostri vor intelege că lupta e cu sine. si când mai multi de sine se vor schimba si vor incepe să muncească și să are nori și să planteze stele strigătele lor nu le vom auzi tot noi ci zorii zilei care vor inceta să mai răsară până când cei ce nu vor să facă binele nu vor mai face răul si viața si-o vor pune la învoială pentru adevărul pe care viața își gonește cărarea. cân copii au inceput să strige la statui demisia rusine îi va fi artistului ce a luat bani să o modeleze benevol. iată că deși fiecare își dorește lenea simte durere atunci când strigă alături de fratele lui că sângele lor asteaptă să fie vărsat pentru o dreptate goală a unuia ce doar cu o semnătură poate aduce tăcerea multimilor sau strigătul mut din spatele luminilor cu fum. dacă zgomote de fiare sună prin cer atunci libertatea lor e pe drum. dacă lupul trimite la ușa vulpii iepurii să strige depăduchierea. ursul se va simți jenat de mulțimea ce îi propune la balcon vino și ne ajută sau fine împotrivă.
a cui e vina? mă simt personal jenat că trebuie să lucrez pentru cineva ca să trăiec din banii pe care îi primesc de la o mână tremurândă. am ajuns oare acolo unde totul e pe gratiz? mi se pare că istoria incă nu a ajuns la pagina noastră. de ce nu învățăm la scoală despre noi? despre ce mai putem descoperi despre tot ce suntem capabili. incă ni se spune că nu avem loc pe pămând. dar vom triga și vă vom arăta că suntem vii și avem loc nu peste voi ci noi cu noi si voi vedeți-vă de treabă fără noi, că noi nu mai suntem cu voi. de voi nu sunteti cu noi și nu ne deranjati pe trumul nostru spre casă pentru că ne vom lasa călcati in picioare inainte de a ne insoti cu voi ca să ne conduceți acasă.

P,S. Dacă uman este să trăim. nu vă omorâți pentru umanitate pentru că veți lupta inuman și darul va fi moartea si atât.

dacă nu noi, dacă nu voi, cine

48 de intransigențe cerebrale

   Argument, premiză, idee. De la ideologie la edee e un drum întors, tot ce e natural e deja scris în noi, drumul de regăsire a normalului, are nevoie de vederea sinelui opac, prin prezența cernută a umanului înconjurător. De ce omul nu stie cât de om este? Pentru ca el e sinele, iar silele e o simplitate. în lipsa un complex de asemănări. În cine și de unde încep să îmi caut concluzia. Cum și de ce, totul se oprește când ne oprim. Noi, tu, voi, eu sunt cine?
Nici un poate!
  Nu nu pot obliga omul să îmi accepte devierile logice de la normal. Multe idei sperate trec, dar cel mai important este că atunci cănd nu te regasești pote că va trebui să cauți incine poți unitatea de existență ce ține sinele impreuna cu sine.
   Poate că femeia iubeste mai mult. poate că bărbatul doar  doreste, si ea ca raspuns uita iubirea si isi doreste doar să fie dorită denaturală. iubirea pentru bărbat e ceea ce îl face viu dar viața cere si un sacrificiu. Dacă cineva nu evaporă viață ca un izvor nesecat ce isi jertfește constant ultimile picături dacă nu este ca focul care trebuie să absoarbă oxigenul din jur pentru a arde. dacă nu se arde pe sine precum focul. nu emană nici căldură nici lumină nici parfumul tămâei sau mai bine spus scopul sau ideologia, sursa din care si pentru care arde.
Acum bărbatul de nu va fi unic singurul fidel unui singur scop constant deplin comsimțual cu sine, dacă nu accepta pe mama sa ca deplină origine în conlucrare a vieții, iar pe tatăl scopul si aprecierea dedicată acelei surse de viată fără constrângeri sau indoieli personale nu ajungi la desăvârșirea bunei desăvârșit libere ascultări în manfestare.

P.S. Amân, mergând agale, furios, desăvârșirea, pănă când voi fi fost antrenat pe deplin întru recunoașterea în totalul ei ansamblu.
P.P.S.S. e posibil sa revin cu un sequal pentru roman pana si eu sunt nerabdator sa pun ideile cap la cap da stiu ca nimeni in afara de mine nu mai e :P

Imperfecțiuni desăvârșite ale așeptărilor iluzorii de săvârșire totală

48 de adevăruri culese din firmiturile de pe calea vieții.

    Gândurile zile au trecut, cu fiecare zi a câte unul, ba despre rușine, ba despre ajutor, ba despre adevăr, dar acum, chiar că ajungem la o învătătură de sfărșit a zilei ce oferă gândul, zilei viitoare, toate cu scopul de a antrena un caracter monopersonificat cu tărie de caracter și coloană vertebrală dintr-o bucată.
   Zilele trecute am terminat idiotul, de Dostoievski. A doua carte serioasă, pe care o citesc, din cele scrise de el, fără sa îl iau în considerare pe Jucătorul. Idiotul e mult mai condensat în aprofundări naturale, intuitive si filosofice în adâncurile intangibile ale psihologiilor nenaturale: a crimei, a desfrâului, a beției și alte păcate promovate, limitate de câte o cădere nervoasă, și mai apoi justificate cu arcumente semi-creștino-ateo-teologice. Unii, il fac pe autor, sfânt, eu il consider semi-diabolic prin inconștiență. De ce? Pentru că nu e nici creștin autentic care își justifică faptele prin credință nestrămutată, nici ateu pacătos care se complace în starea lui, ci este un dornic de perfectione a păcatelor din care te poți scoate cu refuz al faptelor dar nu al complăcerii în fapte, ca motiv spre un urcuș al perfecțiunii, el vrea perfecțiunea din imperfecțiune.
   Ei bine, eu declar, că imperfecțiunea nu este o stare a lipsei perfecțiunii ce se perfecționează prin așteptarea sau țintirea perfecțiunii, ci (aici easte foarte sensibilă diferența dintre ideea lui, cea unanim propagandată și cunoscută, dar ca înțeles fiind enorm diferențiată, intenționat sau involuntar) imperfecțiuna nu este o stare de așteptare sau lipsă a perfecțiunii ci este o perfecțiune cu un ”im” in față ce semnifică imposibilitatea prezenței desăvârșite a perfecțiunii. Adică nu există iubire perfectă cu dedicație desăvârșită. Această idee este fundamental contrară iubirii holiuiene sau hinduse sau cea asteptată și prezentată în Idiotul sau cea care se deduce din dorințele Doamnei (pierdutei pe cale) Bou.Ovari (nu am citit-o dar deja prezic ce poate conține: starea femeii de evoluție și emancipare sentimentală și socială și familială, regândirea poziției ei în societate și alte prostii, Prostii ce la timpul lor erau parțial adevărat-benefice și revoltătoare pentru a avea impactul așteptat), dar ideile s-au cam invechit și trebuie regândite(până și cele de incertitudine a lui Hamlet al lu Shakespeare: adică răspunsul la epica intrebare (după mine) fiind ”care”este: poți fi, doar dacă ai certitudinea că ești și rămâi, negând total varianta de a nu fi, și în același timp poți a nu fi, dar cu totala dedicație spre a nu fi, fără incertitudinea de a mai fi, prin urmare amândouă răspunsurile sunt adevărate, dar niciodată împreună: + cu + egal -, ca în logică; incertitudinea urmată din unirea celor două certitudini unite în incertitudine, ducând la răspunsul, evident, al nulității, nici de a fi, nici de a nu mai fi, adică, dacă rămânea, moartea îl mânca, iar dacă nu rămânea, tot moartea îl mânca, diferența fiind, că, în acest caz greutatea de a rămâne în istorie cădea spre uitare, nu spre memorare, nu ca în primul caz, diferența făcându-o: lupta fidelă pentru a trăi, sau lupta fidelă pentru a-și dedica moartea pentru întărirea dreptății); femeia nu poate fi perfectă și nici sentimentele ei cu care se dedică, dar, pentru a te exprima decent, ai nevoie de o parțialitate și unicitate în imperfecțiune, cu care îți manifești emanciparea, adică, ai dreptul să alegi, dar nu de mai multe ori în același timp fără noimă la nesfârșit toate de o dată, ci o singură dată, fidel și definitiv; asemenea s-ar impune și decenței bărbatului, dacă nu s-ar arunca și el în aceste indecizii feminine numindu-se afemeiat... daca continuă evoluția emancipărilor în halul ăsta femeile nu ar mai avea drept de a alege bărbați și nici bărbați, femei, ci doar o perpetuare a sentimentelor în genul de care aparții, aceasta fiind cel mai logic și perfect deznodământ la această incercitudine ce afectează civilizația ca o ambuscadă.

    Să trecem la ideea de la care trebuia să plecăm, ca premiză, spre argumentare: nu există, perfecțiune, pentru că nici un om, nu e capabil de ea. Dacă, i-ar fi disponibilă acestuia, i-ar fi fost posibilă mai întâi o relație de perfecțiune cu creatorul, dar de milenii cei mai recunoscuți de pe acea scară a înaintări spre divin se plâng de cât mai multă imperfecțiune. Prin urmare, dacă cu creatorul nu poți avea o relație perfectă, probabilă doar prin sacrificiu, cum poți aștepta fidelitatea cuiva fără să o sacrifici pentru dorințele proprii, astfel, apărând dramele, din cauza nemulțumirii, cu parțialitatea(și iar ajungem la individ, contra persoanei individuale sau dependența individuală de sentimentele individual-personale a celor gravitant-înconjurători), orice lucru parțial, pâna și ieșirea din mamă,  creează o imperfecțiune de contopire sentimentală, diferită decea promovată prin grotesc(citadelico-urbano-civilizator), că alt mod de contopire nu poate fi palpabil realizat. Dar, de ce, unicitatea, sacrificiul și puritatea sunt cele mai fidele descrieri ale perfecțiunii vă las să vă dați seama voi.

P.S. Dacă ai iubit un pic, să nu crezi ca nu ai iubit deloc, pentru că iubirea este indefinibilă datorită imperfectiunilor, dacă era perfectă era definibilă conform urmărilor unui proces logic. Daca crezi că nu ai iubit de loc, când erai doar puțin îndragăstit (nu total din cauza compromiselor nesacrificate) era doar orbirea cu așteptarea ei, și  neîndeplinirea iubirii perfecte. Inexistente din cauza incertitudinii ce stă, ca bază la structură, de aceea, orice lucru perfect, e susținut de afirmații doar concrete, vizibile cu filtrul incertitudinii, adică, cu cât mai mult, cu câte puțin imperfectă, o mică perfecțiune este, cu atât mai frumoasă devine. (=patima)(contra simplitații unice nestructurate a unei mici perfecțiuni cu indisponibilitate spre argumentare=imperfectă prin nedefinire)

Elemente constitutive și motorii ale vieții contra concepte ale originii prin concepție sau dezvoltare evolutivă a acesteia

48 de înțeleduri deduse din nimic

    Se pune următoarea problemă: când ești invitat de cineva care organizează un eveniment, în ce caitate te afli prezent acolo și de ce. Întrebarea vizează strict urmatoarea parte problematică: Tu te afli cu acea persoană ce te invită?, tu te apfli alături de ea, tu te afli pentru acea persoană, tu te afli din cauza acelei persoane, tu te afli pe seama acelei persoane, tu te afli acolo pentru a te împărtăși de evenimentul organizate ale acelei persoane, pentru a te folosi de eveniment, pentru a participa la eveniment, pentru a susține evenimentul, pentru a te alătura evenimentului, și așa mai departe la nesfârșit.
     Unde bate de fapt problema. Cu toții ne folosim de viață și servim vieții: motive, scopuri și surse pentru a o susține; prin urmare e un schimb echitabil, mai mult sau mai puțin depinzând de atitudinea, mulțumirea și voința de a crea evenimente, de a le perpetua și de a nu uita echitabilitatea.
   Viața stă la baza schimbului echitabul, dar în spatele acestei răceli echitable se află viața, ce încălzește sau îngheață acest schimb. Se deduce unde vreau să ajung. Acolo unde omul este corect și oferă cu bucurie, viața îi oferă în schimb bucuria că a oferit, sccimbul care răcește este așteptarea bucuriei sau recuperarea aceleiași monede oferite, prin urmare bucuria izvorăște din fapta de a oferi nu din contracostul faptei adică bucuria nu se cumpără cu bani... am dat-o în balării nu aici voiam să ajung(bucuria fiind scopul inițial al vieții prin urmare perperuarea serviabilității echitabile se aplă ca principiu la baza vieții).
   Abordând problema din alt unghi, putem deduce că omul este o ființă atemporală care trebuie să își deie seama de caracterul său atemporal folosindu-se de simpla atemporalitate, pentru că, după o analiză logică, atemporalitatea se află în exteriorul ei și separată de temporalitete prin limite aperceptive dar deductibile intuitiv. O premiză pentru susținerea acestui fapt ar fi modul în care mintea omului sau mai clar rațiunea în care gândurile fluctuează, are caracter atemporal, rațiunea folosindu-se de fluența mono vectorală a timpului, adică, mintea cu greu plasează un gând în perpetuare constantă și echivalent sincronizată cu prezentul pe acest vector al temporalității, adică, rațiunea folosește în sincron și elemente constituite din evenimente exacte ale trecutului și elemente probabile ale viitorului, acest sincron fiind o posibila caracteristica a caracterului atemporal al rațiunii omului, temporalitatea fiind cea mai practică metodă de a creea o premiză pentru a dovedi atemporalitatea unui fapt sau lucru.

P.S. dualitatea bisincronizată a rațiunii bivalente creează o necesitate a servirii prin servire astfel relația de echitabilitate se creează prin renunțare, oferire și supunere premergătoare pregătirii pentru primire echitabilă a servirii.
PP.SS. ce rușine pe noi oamenii că Cel ce a ceeat lumea a fost nevoit sa vină pentru a servi(-o), omul neputând, cu toată independența oferită să găsească sau să regăsească această cale a echitabilității prin servire, din lucrurile atemporale cu care omul se poate servi cu neechitabilitatea de a se servi primul. de aceea cine supune un lucru serviirii acel lucru se denaturează conform servirii, servirea naturală intrând în carență iar firea pierzându-și abilitatea de a servi viața.

Divergente dedublate sau ghid de istrucțiuni pentru folosirea normală a umanității

48 de gânduri nefiltrate

   Cu aceleaşi nedumeriri îmi continui marşul spre siguranţă, şi adaug greutăţi aceleaşi pietre de moară din alt punct de vedere.
    Zilele trecute vorbeam cu un amic şi dezbăteam un subiect prin două feluri de argumente: prin negare, ajungând la adevăruri greu palpabile, și prin afirmare care duceau cu greu la o conglomerație unită într-un singur ciorhine ce avea adevărul infim greu de crezut din cauza simplității.
  De filosofat e mult pe baza asta.
   Omul căutând constant argumente pentru siguranță, negăsindu-le (sau nedându-le crezare din cauza veridicițății brutale și siguranței cu care oferă afirmarea totală fără ocolicuri dar atat de sensibile încât pot fi ușor trecute cu vederea) în afirmare le dobâdește ușor în negare, negarea dispersand adevărul în mai multe variante de neadevăr care unite prin logicitate (neadeăar plus neadevăr) dovedind un alt neadevăr ce are potențial de contraafirmare a adevărului (făcându-l un adevăr invariabil datorită adăugarii artificiale a unor premize false deduse prin contraafirmare) (daa sigur poate foarte probabil). Pe când afirmarea te pune direct pe fascicolul adevarului intuind punctul de veridicitate, dar știința mai întai trebuie să problematizeze un lucru pentru a-l defini (sau a-l dezbina, un adevăr care își este premiză șinelui neavând utința de a fi despărțit în particole definibile)), de aceea afirmarea nu oferă variante de răspuns la alegere, îngradind multitudinea de alegeri grește în defavoarea adevărului dar în favoarea liberei dreptăți prin care îți e mai ușor să greșești, prin greșeli creînduți o siguranță a existenței unui sau unor adevăruri.
   Dar nu despre asta voiam sa vorbim ci despre natura (greu de pus În cuvinte) omului de a sta neclintin în propria indentitate susținut de o structura a dreptații morale liber confirmată și consimțită. Vorbim aici de o dualitate: cea care creează o senzație de atemporalitate psihică în care refuzi naturalitatea cursivă a continuității faptelor înșirate într-un singur prezent la care participi în Sincron cu unicitățile tuturor la randul lor unic participând în același singur prezent (vă rog sa nu confundați screzănd că unii nu trăiesc în prezent (cei vii) având încă putința de a participa activ la prezentul lare participăm în comun), gandurile trecute intrând nu intr-o memorie constant perpetuă în prezent ci intr-o atemporalitate diferită de prezent dar accesibilă prezentului. (mai filosofăm altă dată). În opus sau paralel fiind coloana vertebrală a umanității adică dreptatea morală liber consimțită în personalitate ca un ghid de istrucțiuni pentru folosirea umanitații (Nealterate, nestricând natura si participarea naturală la viața prezentă nu cea fictivă din trecut sau viitor).
Adică pe scurt conștiința neâmpacată  ce dorește devieri naturale prin fapte și voi imorale cu o dependență de sursa aproapelui de moralitate spirituală si naivitate fizico psihica la care obligativitatea faptelor imorale este ușor impusă. si a doua natura a omului cea de participare și colaborare cu susinere la același prezent fără o încălcare a spațiului conșiinței morale individuale.

P.S. vorbim mai tarziu cu dumeriri mai clar conglomerate.

diamant neșlefuit

48 de abateri de la rău

   Dacă un bărbat este doar cu mintea la femei, sau la femeia lui, când mai are timp să fie și bărbat?
   Atunci când un diamant, cu potențial, este scos la lumină, din noroi, valoarea lui este doar potențială, fizic, fiind doar o piatră deformată, prin formare naturală. Continuarea se deduce, orice om care nu se supune întăririlor de caracter sau șlefuirilor, până la perfecțiunea minusculă, dintr-o piatră mare de caracter, rămânând o fărâmă valoroasă de personalitate.
   De trei ori câte trei, cere-ți iertare pentru aceleași, alte, fapte. De șapte ori câte șapte, credința te va mâtui; pocăința, fără bucuria credinței, este lacrima deznădejdii. Bucură-te, că ești capabil să te purifici în șapte ani cate șapte (calciu din oase se reînoiește total în șapte ani, și toată apa din corp este reschimbată în patruzeci de zile), de atâtea ori poți reînnoi o minte împietrită în patimile ei?

P.s. normal aș spune mai multe, dar am și alte lucruri de făcut, principalul este să rămân, eu, neîmprăștiat, așa că voi mai rămâne aici, până peste trei sute de cuvinte, numără-le!
  
   Când mă voi opri să mă supun linistii, armonios galagioase, când voi supune liniștea mintii îmbibat în răcoarea ei, vor răsunde cu tăcerea trecătoare, veșnic efemeră.
   Linistea nu se supune ci intri în  stare de egalitate cu ea, bătăile inimii, ciripitul păsărilor, adierile vântului, susur de râu, sclipiri de apă, gânduri, simțuri și vise ale clipei. Toate visele, sunt reale, când traiesc în prezent. Imaginația, poate crea, și trecut, și viitor; dar prezentul cui îl lăsăm? Câte momente de prezent pe secundă ești capabil să trăiesti? Trăiește-le pe toate! Nu irosi nici o clipa a prezentului. Nu te îndatora viitorului și nu lăsa datorii trecutului. Simte ceea ce esti, gâseste armonia tuturor lucrurilor ce îți răsar în cale, fără sa le cauți, atunci, vei trăi în uimire și în continuă descoperire a sinelui și a tuturor.

P.S. Spor în ascultare de rânduielile zilelor, puse toate la timpul și locul lor. (corecturi si diacritice, la cerere, ca sa ma asigur ca cineva citeste  :)

”Bolnav de imaginație”

48 de încheieri neterminate

    Drumul spre adevăr este mai greu când din cauza urii tot ce vezi e neadevărul și te certi cu fantomele acestei nebunii oarbe.
    Da sunt mai păcătos decât par, ca să nu par că mă mândresc cu smerenia, cocoșată de bolile păcătului, nu de bucuria de a face cunostință cu lumina inimii. Ma judec pe mine, cu severitate, și poate observ că mă și bucur de această ceartă cu mine. Dar, mai rău e că eu, caut această ceartă și cu sufletul altora, ca din tristețea lor, să îmi hrănesc nevoia asta țepeșă.
    Trecând la lucruri mai neserioase, vin cu intrebarea. -De ce dorești să cunoști pe cineva nou, când de cei vechi nu reusșești sa te bucuri cu adevărat Trecând la lucruri și mai neserioase, nu voi răspunde la întrebare. Ajunși în apogeul neseriozității, mergem mai departe și ne întoarcem înapoi șmeriți de nerușinare.
    Acum să vorbin despre lucruri serioase. În cameră e intuneric și un gândac verde se plimbă pe monitorul luminos, în timp ce scriu. -Bună dragă prim cititor. Văd că îți place să te regăsesti printre rânduri și să te strecori printreee litere în timp ce scriu. Mă voi opri aici dragă cititorule, ca să nu te strivesc sub degetele însetate de taste.
    Acum, că mai trebuie să scriu cateva cuvinte... sper sa invaț din bucuriile trecutului şi să mă smeresc până la pământ pentru greşelile pe care le-am făcut şi nu să învăţ din ele, ci să le iau cu mine în tăcere, în pământ, fără să le ofer ca exemplu sau ca mândrie altora. Încă învăţ să rezist mâniei de a mă descărca, prin vorbe, și mă lupt cu netăcerea de a scorni şi scoate răul la iveală.

P.S. Adevărul te poate salva de la moarte, dar nu și când condamnă la moarte, deci adevărul suprem este tăcerea.
P.P.S. bravo bă ai mai scos o dumă

O vorbă în plus

48 de cugetari alese pe muchie de alee.

Iaca nu prea am ce zice da mă descarc și eu conform nevoilor de exprimare a unui cuvant cu scopul armonizării gândurilor.
Sa vorbim de război, de societatea muncitoare istovită, de tinerii ce se perpetueaza în aceeași generație pierdută, de generația care rămâne plecată în timp ce unii cumpără și vând tot, sau de cei vânduți? Da... dacă aș vorbi de astea au de multe alte probleme ne-am ocupa timpul degeaba cu vorbe multe cu sens sau fara la nesfarsit vorbele nu rezolva prea multre si observ ca nici faptele prea. până la urma ajungem tot la vorba aia: „ tot noi sa fim sanatoși.” Dar caca nu ai cu cine sa fii sanatos si singur nu e tot una dar e biine și așa decât deloc.
 Mă tot munceam zilele trecute cu ganduri și ziceam sa nu le las în scris ca odate lasate se evaporă și raman fara ganduri. Cu sau fără gânduri toate trec, Mai citeam o carte, zilele aste si cum citesc eu cartile in slow motion de unspe zile o tot citeam numa ca ma punea într-o situație inconfortabila, era o carte buna dar greu de digerat, am pus-o la mânat. Ca multe altele.
După cum vezi draga cititorule sun dezimvolt si pot vorbi despre ori ce chiar si despre fete, dar lasam si fata potrivita pe mai tarziu. Vorba vine cica m-am decis asupra unui singur stil de fata nu așa aleatoriu sa până acum. sa fie cutare și cutare... tot cum da cel de sus nimerest dar vorba e sa rezișica oricât de bună ar fi doar una îți trebuie si e deajuns.
și mai erau niste ganduri da leam pastrat pentru o dezvoltare mai profinda. da le-am dezvoltat până au devenit neimportante, le-am uitat.
Vorbitul la telefon era un lucru superb cand stateai cu persoana draga ore in șir.
P.S. după cum vezi nu am corectat nimic deci vorbim la tel sau la o plimbare mai clar .

Căutări pe căi mai clare.

48 de reflexe mai atente la sine

    Dacă s-a întrebat cineva, care este leăatura dintre începutul, sfârşitul iubirii, iertare, libertatea binelui, diferenţa dintre libertate şi rău şi rostul acestora, a aflat câte puţin din toate, separat sau grupate.
    Vom începe cu libertatea. Ea e ceva, (o idee) a carei finalitate, dacă nu este tot în libertate deplină nu este libertatea care se vrea a rezista în timp. Calitătile ei, sunt diferitele forme ale binelui şi scopul ei, este tot binele, deci daca alegi răul, alegi o libertate temporară, alterată, a carei finalitate nu e binele, ci constrângerea cu efectele secundare ale răului, deci nu esti liber să faci rău ci alegi să fii constrâns de rău. Dar ştim că libertatea nu are constrângeri, ci e supremă, de aceea poti sa alegi să renunţi la ea şi sa alegi răul.
     Fericirea şi binele sunt efecte secundare ale libertăţii, înseamnă că libertatea este desăvârşită şi se pare că pe aceasta o căutam, deşi ne dorim şi libertatea de a face si raul (fără a intui sau cunoaşte efentele secundare ale lui, negându-le, sau ignorându-le, sau fiind orbiti de ascensiunea şi temporalitatea palpabilă a binelui din rau (acela nu e bine substantial, ci un efect fals de bine) sau chiar nu vedem orbiţi fiind de bine, trişând ajungerea la el).
    Libertatea prin orice mijloace... da le vom explica pe toate, armonios, pentru că toate se leagă, se completează, sau se exclud reciproc.
    Cine vrea să aibă libertatea să facă rău, să fie robit de libertatea pe care şi-o doreşte. Asta pentru că, eu, dacă îţi ofer libertate, îţi şi limitez libertatea, pentru a mă proteja de tine, asta înseamnă că te îngradesc şi nu îţi ofer libertate, ci îngrădiri şi câteva drepturi la unele libertăti. Libertatea deplină, nu e nici măcar a sinelui asupra sinelui. De ce? Pentru că, s inele tău biologic, incomştient, vrea să traiască, şi dacă limitezi această dorinţă, îngrădeşti viaţa şi impulsul care te ţine în viatţă.
    Vrei libertatea de a fi fericit? Iubeşte şi vei avea fericire şi tu şi pe cine vei iubi. Dar fii atent, dacă libertatea ta e să iubeşti şi după cum am spus, aceasta nu are finalitate, nu ai treptul să renunţi la iubire (pentru că ai încălcat spatiul privat al unei persoane iar înstrăinându-te, te afli în poziţia de a fi încălcat proprietatea privată a unei persoane fiind culpabil cu toate ravagiile lăsate în urmă, cu sau fără consimţământ, pentru că îţi doresti titulatura de străin), astfel încalci si libertatea ta de a iubi şi a iubirii ce are caracter nemărginit deplin neîmpărţit şi neschimbat, temporal şi sentimental (pentru că nimeni nu a creat limitele şi formele iubirii). Daca cineva îţi încalcă libertatea de a fi iubi, aceasta fiind de fapt libertatea ce ţi se oferă, ei bine, ai dreptul să îţi încalci, sau să ţi se încalce, libertate de a iubi? Nu... pentru că, tu vrei libertatea perfectă, supremă şi fără sfârsit. Dar dacă se întâmplă, cea mai exactă rezolvare este iertarea (cea mai genială invenţie a cui a inventat-o), răul îl calci cu iertare, dar îl perpetuezi tot cu răul sau cu pedeapsa...(neluând în considerare caracterul penitenţial al pedepsei).
   Iertarea e o stare de penitenta pentru că simţi că renunţi la ceva şi ierţi în tine greşeala cu care ti se greşeşte, aşa că trebuie să te pocăieşti pentru a ierta ca şi cum tu ai greşit. Logic nu?
   Ce faci dacâ renunţi la libertate şi alegi răul, pentru că am plecat de la premiza că răul limitează caracterul bun, fericit şi armonios al libertătii? Aştepti o regenerare a libertătii sau o schimbare a caracterului ei? Nu prea poti, penrtu că libertatea va avea acelaşi caracter temporar, pentru că foloseşti aceleaşi motive de a folosi libertatea în scopuri individuale şi am dedus că libertatea e o legatură şi un drept între doua sau mai multe persoane...

P.S.(în zece minute am scris postarea şi în doua ore am corectat-o)
..Fetelor acoperiţi-vă cu ceva! Se vete cum vi se scurg toate maruntaiele dintre piciare (scuzaţi-mă). O fustiţa lejeră, e mult mai drăguta, atrăgătoare, tainică şi sensibilă.

Dezgrobirea minţii din rău, sau binele doar apare

De 48 de ori condamnat la moarte prin înviere


  Am aflat tulpina patimii şi o scurtez de rădăcini. Am aflat iubirea binelui şi îl trăiesc. descopăr paşi în prietenie şi trezesc împărtăşiţi. Durerea descoperă răul pe care nu îl doreşti în tine şi dizolvi imensul grăunte infim, de rău, cu un vulcan de apă, purificator cu bunătate, pe care toţi suntem capabili să îl emanăm, la fel de natural, precum căldura trupului.
   Mă chemi dar nu te aud, vino mai aproape, atinge-mi sufletul cu bunătate, inundă-ţi sufletul cu al meu şi vino, împreună în viaţă să trăim lumea, cu un suflet curat. Cât de greu e să ai un suflet langă tine, nu îţi fie teamă, nu va fugi, chiar dacă are picioare să fugă, nu are unde fugi, cere-i să rămână, mergi cu el unde va merge! Două suflete nu se mint, vorbele mint. Dacă plec şi rămâi fară suflet, va fi în mine, cu mine, îl voi proteja de rău, vino după sufletul tău, lângă mine.
   Am lăsat răul să îmi coboare din minte, în imimă, răul a devenit prezent în mine, mai mult decât efemer ca gândul, doar valuri şi lupte constante în bine, va purifica mintea, lăsându-o, nu pustie, ci cu victoria prezentei ontologice a bunului apot-cuprinzător.
  Chiar dacă citesc totul în tine, sunt trei moduri în care văd cine îmi pari a fi: ştiu totul dor obiectiv, nimic nu e la locul lui, şi plantez artificial răul în inima ta, ca să dau logic plauzibil de crezare, aparentelor greşite. În a doua perspectivă, văd totul prin şforţare de iertare naturală, şi sprijin dorintele şi nevoile ce se aştern în calea ta. În a treia totul are un înteles şi scopul meu e acela de a dizolva toate granitele fictive ce ne despart cu ataşament natural, total, neconditionat care purifică orice limită care uneşte desăvârşit o pereche de oameni în stare de vindecare şi purificare în nonindividualităti ce dezscizionează alăturarea comunicării umane.
   Mai e o parte de a mi te comunica, aceea a absenţei tale în care îmi îgnori prezenţa ce bate la uşa inimii tale cu simplitate, în care eu devin sclav unei vointe indiferente de a fi acolo, preyent doar cu bifarea, legat în laţul patimilor şi al dorintelor scăpărate de indiferenţă şi stinse în dor inutil, ajung să fiu un idolatru, un zgărie brânză pe tronul tău gol, cu care îţi protejezi individualitatea puritatii sufletesti, ei bine, un suflet este pur când are încredere şi suferă de neapropiere emotională. Cam aici mă aflu, mă lovesc de zidul fricii tale ignorante, ingnoranţă în care renaşti posibilităţi de rezerva în caz de avarii sentimentale, cu inconstienţă sau fără voie rămân acolo ca un bleg, încă dorind neprimit, uitat, lăsat părăsit abandonat, pregătit de a oferi sufletul în braţe cuiva absent ţie, care îşi doreşte viaţa din braţele tale.

P.S. patetic sau sublim, moment din viaţă, mă dor încheieturile sufletului, dar cel putin răul iese la suprafaţă ca spuma, face vizibil, numa bun de luptat cu umbele lui; eu vreau ce ştiu, nu ştiu ce vrei, copil, daca vii si rămâi, total, fără tresăriri, cu plecări sau uitări neatente, din braţele apropiatului meu suflet, îndepărtându-l, ca luminiţele de crăciun care se fac ştiute şi neştiute langă mine rămân şi eu golit de mine şi risipit în afara singurătăţii. Poate am arat destul haturile sufletului, ca să ramai în el, îmi voi număra patima cu care te doresc în lipsă şi poate vei dispărea. Sper să nu mor ca un câine sătul, nedorit şi trist. Câine sunt, sătul de tot ce mi, şi nu mi se oferă, mi se ia, mi se ignora uitat, sau mi se risipeşte în indiferenţă apropiată.

cer înstelat cu fulgi

48 de melodii pe care le ascult cu tine

 Văd ce văd si doar distanţa îmi aduce liniştea de a simţi aproape doritul. Când ce îmi doresc este langa mine linistea nu e cu mine ci doar uimirea de a nu şti ce e linistea momentului trăit fără griji. Constant pomenesc frânturi de dor, pe când de fapt aştemt ce cu pot vedea nici dacă mi-ar spune că a sosit. Ce tot atât, a şti, sau a putea, cand totul e a fi a fi simplu. Regulile de conduită umană, nu arată cine trebuie să fii sau ce greşesti ci simplitatea.
   Aş vrea să vorbesc singur. Esti draguţ, sa laşi urmatoarele cuvinte citite doar de mine, poti considera, că postarea s-a terminat şi să treci direct la imagine care încă nu stiu care va fi dar sigur nu va avea legătură cu articolul ci va fi doar o imagine cu un personaju feminin aleatoriu cu o esentă artistică a detaliilor aparte...
   Doar cu mine, deoarece, cu acest eu, mă înţeleg cel mai greu. Nu stiu ce doresc, ce vreau, nici măcar ce să doresc sau ce să vreau. Acest eu, care nici măcar nu mă ascult şi face totul aşa cum i se năzare, pe moment. L-aş întreba ce vrea de la viaţa asta plină de minuni, bucurii şi frumuseţe: Măcar de le dispreţuia pe toate şi nu îşi dorea nimic. Dar vrei tu suflete ceva şi nu spui nimanui ce. Nici măcar, nu stii cum să doresti ceva! Nu înţeleg, din tot ce te înconjoară nimic nu îţi aparţine? Poate crezi, că ai vre-o jumătate? NU ai, esti un doar singur cu tine. Doar trupurile au jumătăţi, şi nimeni încă nu stie cum să măsoare acea jumătate unică, singură şi doar a lui, ca o piesă pe piesă. Poate toţi avem o piesă, chiar şi tu nevăzutule, trebuie doar să o potrivim cu atenţie, ei bine, poate, dar ce formă are această potrivire, şi ce margini ai tu suflete, şi ce margini cauţi? Dar ştii ce margini cauţi, le vezi în cine le vezi?

P.S. nu ai avut decenţa să sari la imagine, credeai că nu va fi aici*

can templu

48 de dorinţe uitate în deznădejde

   Nu, n-a fost, sau sau nu va mai fi, e tot una.Gândul care le uneste pe toate e sublim, poate că unii cred că viaţa nu există, eu cred că ei greşesc, pentru că au renunţat să mai încerce, să greşească şi să nu uite să găsească neaflatul din neatinsul nesfarşitului, din deznadejdea drumului lung, lin, cu gropi, umpute cu bălţi ce oglindesc neantic. Scânteieri în zăpadă, scântei de foc, sclipiri pe apă, stele sclipitoare pe cer, firmituri de jar în cenusă, te fac să te întrebi, cum de viaţa îţi ţine sacul de carne în miscare vie, anevoioasă, şi se lupta cu ea vrând totul, vrând esenţa vieţii să i se prelingă extazic prin vene. Ce este esenţa aceasta şi cun o reînvii în tine? O bunătate sublimă sincer emanataă şi oferită contrar greutatilor ar putea fi, îi sunt dator cuiva pentru exemplul ăsta, ca si pentru multe altele, numai din suferinţă se naşte cea mai pură bunătate, dezvelită din sufletul nelimitat în lumina şi în noapte, în somn şi în oboseala zilei, în singurătate şi în aglomeratie, ţie şi străinului. Poate că, greşim, atunci când în singuratate dorim pe cineva iar când suntem cu cineva să ne dorim linistea şi odihna singurătăţii. Poate că, dorinţa e o greşeală, dar atunci, cum am mai dori lucruri bune sau rele, nimic nu ar avea sens, viaţa ar durea în piept, fără dorinţă de a trăi. (adevărul se află în scris, undeva uitat în timp, înrtr-un loc în spatele vederii, doar că scrisul are titluri neglijate, şi coperţi simple)
  Cu muzica la maxim încerc să descriu un gând perfect, acel gând care merită lăsat, uitat şi recules din cuvinte. Poate, dar nu dintr-un suflet arid, aşa că nici un cuvânt nu e mai folositor decât un dialog cu acea persoană care te face să îţi placă de prezenţa ei în faţa ta, mai mult decât acea persoana care se putea afla la dispozitia ta, sau pe cea după care tânjeşti să te ţină de mână. Aşa că prezentul e cel ce e viu, nu cel ce a fost perfectibil sau pe cel ce plămuiesti sa îl perfectionezi. Lacom cu trecut sau cu viitor sau cu deva veşnic seacă sufletul de bucuria de a trăi, aş fi lacom cu prezent dar îmi e sete de viaţă, viaţa se vindecă singură (se vede clar si uimitor cum această calitate a vieţii există) suntem capabili de vindecare, ea vine cel mai eficient în omul fericit, calm, relaxat, vesel comunicativ şi răbdător

P.S.  rănile se regenereară cu forma vieţii, gropile suferinţelor se astupă cu viaţă vindecatătoare, nu deznadăjdui, răul trece, lasă-l să treacă linistit, pripeala vindecării strică treaba, răul peacă singur, de unde nu e dorit. (numărătoarea a încetat, timpul e liber să mă îngita în nestiinţa-mi voită, deznădejde? un pic, trece...)

Mângâierea gazdei pentru omul bun

48 de gesturi blânde

   Încă sunt tânăr și cuvintele îmi șiroiesc șuvoaie, neatente gânduri, pripite distante de realul calm. Încă sunt, și îmi văd chipul prea netrecut prin timp. Încă sunt tânăr și întâmplarea trece. Încă zilele îmi sunt mici și au uitat să fie tinerele cu dor, repezite prin vântul rece, aprig de ploaie vârât peste usoarele vesminte albe, lungi, usoare strunite strans mijloc și nu le notez lăsându-le vor trece neîmblănzite fugind la vale de pe munți. Înca văd lumina repezind în răsăritul ce nu se vede încă, aștept din suflet să îmi răsară izvoare nesecate de iubire nestrunita de patimi agere. Încă aștept cuiva prietenie pentru cel cu care împart sticla cu un pahar. Încă aștept inima bătănd ca un mugure în primăvara bătrânilor, Încă aștept să primesc pe cel ce așteaptă să fie primit, ănca aștept să ofer celui lipsit lipsul de care are nevoie. Încă aștept tănârul gând să încăruntească cu timp. Încă aștept să vă mai văd încă o dată și să ma bucur că sunteți. Încă aștept să nu vă treaca timpul înainte să trec eu pe la voi: Încă aștept.

Te văd și nu te cred, că  vii iar ca un copil blând. Te văd și ochii mei îți ceatră matura suferință, copile. Cu o privire caldă, zambind cu dor prezentei uitate. Cu mainile tari feresti o suvita ce îți sufocă firavul obraz lovit. si visezi la gândul ca suverința te va maturiza. Îți văd cum greul peste timp va trece peste unde treci, zambește suferind amar când trec și urme grele mute las în moalele tău suflet, viu, fin cu valuri grele mangaiat, neîncetat vărsat de vântul rece cu care vei judeca cuvintele de suflet secate, si vezi cearșafiri goale unde nu-s, te văd... și nu-s acolo unde ești sunt prea departe să te văd și prea distant în vis să te ignor. Șoptesc gândul innodate cu dor la zidul plângerillor tale, gând rău îmi vine dinspre jale și uit, de mult și doar ofer cu drag și doar atât.

P.S. urmele trec pe lângă unde încă eu nu am trecut, îndur și rabd capătul de unde mă voi întoarce plecat cât mai departe ce locul unde vars tristete uitări be bun si bine.

Demonul scris

48 de greseli

   Sunt nedumeriri in viata unui om care sunt atat de efemere si neimportante incat nu au nevoie de lumina literei. Titlul, litera incrusteaza in piatra caractere si cuvite de nesters. Gandurile sunt atat de volatile incat asa cum vin asa dispar, dar urmele cuvintelor ard in carne vie, si lasa urme de nesters. Credeam ca litera e libera sa spuna orice, pentru ca poate minti usor ca gandul, m-am inselat. Cuvintele care nu merita memorate, care nu cladesc pilonii cerului nu merita scrise. Amintirile sau parerile cu atat mai mult.  Amintirile pentru ca nu te arata asa cum esti ci doar cum ai fost si nimic nu oglindeste mai clar cel ce ai devenit decat tacerea in fata oglinzii ochilor persoanei din fata ta. Parerile scrise strica mai tare o relatie decat o jignire.
   Daca esti nedumerit si crezi ca prin scris te auto descoperi, marturisesti lucruri care nu le doresti in tine sau incerci sa descarci greutati sa nu mai fie, la fel de gresit si pe dos. Chiar si cand incerci sa iti descarci o suparare, in timp ce scrii uiti de ce esti suparat dar cineva va spune ca in cuvintele tale vede un gand pur lin si curat cand tu sangerai ura sau dezamagire frica si lasitate prin toti porii sufletului.
  Poate crezi ca ma vei cunoaste, citind scrisele neganduri, mult prea departe de adevar te vei afla, pentru ca sunt mai fals in sinceritatea gandului cecat in a prezentei fizice, doar privirea e conectata direct la simtul inimii inainte de ratiune. Poate crezi ca opinia mea conteaza. Bine as incerca sa fiu responsabil de ea dar cuvintele ofera orice sens citesti deci nu pot fi responsabil de ceea ce crezi ca citesti. Poate crezi ca scriu bine, prin asta am ajuns sa nu mai gandesc, ci doar sa reactionez impulsiv detaliat si fara rost la orice infirmitate.

   P.S. Prin scris nu dau drept la replica si eu am inceput sa scriu ca sa ma comunic, am devenit mai singur si fara fond al caracterului neinfluentat sau necizelat de orice ratiune critica.

sortita si pierduta

In loc de una, 48 de sanse prin minciuna.

 Me ce nu am raspuns dupa dorinta imimii, cand am fost intrebat care? De ce nici taina nu i-am marturisit? Ce asteptam? Ce imi doream? De ce nu i-am zis? Cum se face ca tot ce nu marturicesc se spulbera? Dorind binele multora seman discordie si ura in inimile tuturor. De ce imi era frica de ele, sa le raspund, mi se cerea sinceritate, dar de frica m-am ascuns, mi s-a cerut prietenie dar de nevoia de prieteni am mintit, mi s-a cerut sinceritate, dar de frica de a rani am unit razboaie, mi s-a cerut marturisire dar de lacomie am ucis iubirea cu trisarea, libertatiiii am aruncato spre raatacire in loc de a alege prima, contand care imi era. Mi s-a cerut iubirea si am marturisit stramb adevarul. De ce am ales unirea multora cand doar de o singura nadejde aveam nevoie. De ce am incalcat regula firii de doi si am acceptat prietenia niciunea, certanduse pe care, pe minciuna in ascuns si ura marturisita pe la colturi.
   De ce nu i-am spus cu martori, eram pregatit sa ii spun si ele erau pregatite sa accepte aleasa, stiau cine era, de ce le-am dat sperante false rupand sperantele adevarate cu persoana dorita, copil eram vremea a trecut si la fel de indecis am ramas parca acea nealegere acea diplomatie potrivnica a frant tot ce era bun in noi si-n taina iubirii. De ce iubirea trebuie sa fie corecta fata de toti cand nu e, este cel mai egoist lucru pe care il poti face, sa refuzi iubirea, de dragul multimiilor, si sa nu accepti desavarsirea iubirii intr-o singura persoana, cea aleasa, cea iubita, cea dorita, parca cuvintele mele au sters capaciteatea de a vedea iubirea unica, dar o mai vad si acum cand si cand dar nu e acolo nu ma intreaba daca o iubesc nu vrea sa stie sigur ca sunt al uneia singur si nu al tuturor, indecizia de a fi a tuturor e o decizie de a fi al nimanui. aleg nimeniul sa ramana lumina mea tuturor sau celui ce-l va lumina.

P.S. "E brut" si brut ramane. Fetele sunt asa de firave si intelegatoare la suflet ca nu te poti purta cu ele decat bland calm si iertator tot timpul ( calitati, nesinceritate, ura, ura meriti si o ai, ai profitat de mine, josnic)

Reziduare treptata in decantare prin auto evaluarea dezvoltarii (ziua2)

48 de elemente ale sinelui

   Literatura este un reziiduu intelectului uman. Omul a plecat de la dialog, stadiu al auto descoperirii catre sine si ascultator, apoi a inceput sa oratorieze descoperirile sinelui, apoi a scris, pentru ca nimeni nu il mai asculta, ceea ce se scrie si nu mai este reciclizat prin ratiune este un reziiduu inutil uman, apoi cineva a creat cuprinsul reziduului uman, un inutil si mai mare, dar folositor celor care sunt interesati de o adumita parte a structurii umane rezituate in literatura, cultura nu e un reziidu social ci o reciclare a reziduului intelectual uman ce il preceda. Azi in aceasta decantare umana se afla umbra complet complexa a omului, dar omul nu vrea sa descopere potenta lui complexuala individuala nefolositor sociala pentru ca devine un colector al unui reziduu inutil devenind de la sine inutil rezidual societatii, pentru ca nu are nevoie de ea social, potenta lui unama nu este un reziduu intelectual ci o comunicare ideologic fizica inter umana, un om care doarme in biblioteca, nu este un om al ideilor, de aceea omul care descopera idei si dezvolta idei cat o biblioteca acela este un om al ideilor cumulat dintr-un reziduu literar. Cu cat o ompra are in structura mai putin reziduu social si mai mult structura practic sociala, cu atat acel reziduu devine norma sociala, Acea literatura, fidela realitatii fara o idee prestructural sociala este un rezidu concret insocial. De aceea si oratoric o persoana structurata pe idei insociale si rezidual literare prezinta o structura inutil sociala transformata sonor rezidual si in scris.
   Trecand peste aceste fizice reprezentari ale ideilor umane, scrise si orale mai exista o reprezentare intern reziduala a ideilor personale sau determinate de mediu rezidual influentabil prin decantarea in sine a ideilor subliminale din structuta complexului social. Dar acum nu vorbim de complexul sosial ci de complexul intern uman. Cerebral omul decanteaza in sine amintiri ide si simturi fizice. Fizic cand o comanda cerebrala ajunge la un deget in acel deget trebuie sa preexiste structura comenzii cerebrale acea potenta se poate numi decantare reziduala a potentei cerebrale, plecand de la aceasta idee omul are nevoie de amintiri pentru a avea o potenta cerebrala a experientei vietii, plecand de la aceasta concentrare de potenta ajundem la o pre definire a sufletului, si cam atat cu palpabilitatea teoretizata a recunoasterii prezentei unor fictivizari sufletesti, nestiind ce decanteaza sufletul, dar poate ca sufletul nu are proprietati de decantare aceasta calitate fiind preluata fizic de trup si sufletul avand calitatea de empatizare limitata prin simturi externe fizice si comunicabile. Dar recurgand la fidelitatea trup-suflet acestui dialog non fizic este limitat de atentia binara in om, omul fiind capabil sa comunice prin doar doua calitati: auz sl sinelui si sonor comunicanil binarului. Vorbind strict si de aceasta calitate noncomunicativ fizica cea a empatizadii dialogal directe sufletesti prin receprare si daruire concomitenta, acest dual mod de interlocutare sufleteasc poate fi intrerupt de o terta acceptata individual dar nu si binar, copii unei mame fiind o extindere a binaritatii: femeie-barbat, dar terta nonbinara scizioneaza binaritatea potenta prezenta doar prin dialog unic recunoscut. Acum trecand la aceasta potenta de cumulare spirituala si cerebrala, un copil isi poate crea si dezvolta potenta binaritatii (prin Maternitatea primita potent activ sai vizibil) comunicabile in doua feluiri, neprimind in viata, potenta lui binara nefiind satisfacuta cu atingerea limitelor, sau la pol opus un copil indestulat binar dare deschidere binara nelimitata deschizand oricui posibilitatea potentei de binaritate, filosofi psihic si fizic o barbologie, adica multa vorba sau galagie de la un mic zgomot fara rost.

P.S. Cam gata, cu binaritatea, rugaciunea se detaseaza inexplicabil mie, deocamdata, de acest reziduu de decatare individuala a propriei ratiuni. Adica, gata cu binaritatea umana infidela, am ales rugaciunea pentru ca ea creeaza o binaritate activa, contrar literaturii ea avand potenta binariala dar creandu-se individual fara un consens interuman, consenful interuman se afla la limita dintre literatura si rugaciune, de ce nu va zic.

N.S. de ce sa ma gandesc sa spun ce gandesc cumva cum sa iti sune bine intelege-ma cum sunt, fara ami crede intentiile vorbelor jignitoare sau doritoare de schimbare, cerceteaza si crede diferit de crede fara cercetare preintelegand un fictiv adevar. de ce avem nevoie de bine si rau in fata cand natural binele ne face bine.

numaratoarea zilelor in care castig lupta cu mine 1

Inceput de 48 de ori si se va termina.

  Cu linistea in alb si negrul lor, alaturat obstirilor sfarsite de naduf, trec prin intern din vis la viata cu vesnic imbibata; nimicul e cu mine. Asculti inima  cum bate, albul tipator indoapa cu umbre inundate de lumina, nodul ce se destrama in cristal fin de carbune. Cine este cel ce trage spre sine acest alb vid, ca varul fierbe in sufletul mocnit in durere, pocnituri de scantei sar prin luminile ochilor. Invelit in nor de fum si ceata, dens, accept lumina cenusie sa razbata descultul suflet inhamat din greu la caderea lui usoara, plutind pe calul salbatic muribund. Cazi lunina cu taisuri grele stravezii si arde-mi ranile singerand negru, durerea a murit, fibrele razeleor transante dor apasator. Apus in intuneric, zvacnesc sugituri de teama, nesiur al golului din inconjur, neantul slab spulbera lumini spargandu-se valuri statice de raze lipsite de origini. Trec si vad cum trec trecuturi firave, umbre ale celor ce dor atinse de gol, prinse in plasele imbratisatii viguroase in neadevar. Cu timp imbatranind viul din plecari cu dezgoliri nascute in carne fraged imbratisata astern asteptarea culcata pe sfarsitul ce trece.
   Linistea, a sters cu grija firave ganduri  cu ispite grijulii. Ura din aer imi impinge fata spre sarutul vietii si mortii. Atent doar la simpla durere, trista intelegere se leagana umbrindu-si vederea cu sinele intunecat. Exodul trecutului asterne dinspre viitor vifori, grabit tavesez spre singurul meu timp al nimanui. Nestirea zacuta ferita de haz razbate incordari vide prin individul indefinit tremurand frica retezata in fata taisului propriei sabii. Destulul striga nevrand incorsetarea sinelui in sine cu siguranta incordaraii insingurate. Griul cu alb intunecat, la mine, zbiara muta moarte cu racnete surd zgomotoase. Inpotmolit in ale sinelui ingreunari razbate viata infundata cu ea cu spatele la adevar dorind un singur adevar crezut in sinea lui. Si vin si plec lumini, si nori nu le umbresc plecarea, si cu lumini luandu-mi sinele tavalindul prin intneric luminandu-i mai apoi ura cuibarita la caldura penumbrei.

P.S. Mai atent, mai lin, mai simplu, mai adevarat, mai trist; mai singuri si nesingur insingurarii, linistea ti-o voi urla tiuind in timpane tintuit, potoleste-te si pleaca doar o data; promt, prezent, promit; dar nu destul..; ingandurat, frumos; destul.

Recenzie la ceva ce prea poate a nu fi dar sclipea a posibilitatea firii.

Comin thro' the Rye

By Robert Burns

[First Setting]

Comin thro' the rye, poor body,

     Comin thro' the rye,

She draigl't a' her petticoatie

     Comin thro' the rye.

[CHORUS.]

          Oh Jenny 's a' weet poor body

               Jenny 's seldom dry,

          She draigl't a' her petticoatie

               Comin thro' the rye.

Gin a body meet a body

     Comin thro' the rye,

Gin a body kiss a body —

     Need a body cry.

          Oh Jenny 's a' weet, &c.

Gin a body meet a body

     Comin thro' the glen;

Gin a body kiss a body —

     Need the warld ken!

          Oh Jenny 's a' weet, &c.

[Second Setting]

Gin a body meet a body, comin thro' the rye,

Gin a body kiss a body, need a body cry;

Ilka body has a body, ne'er a ane hae I;

But a' the lads they loe me, and what the waur am I.

Gin a body meet a body, comin frae the well,

Gin a body kiss a body, need a body tell;

Ilka body has a body, ne'er a ane hae I,

But a the lads they loe me, and what the waur am I.

Gin a body meet a body, comin frae the town,

Gin a body kiss a body, need a body gloom;

Ilka Jenny has her Jockey, ne'er a ane hae I,

But a' the lads they loe me, and what the waur am I. 

 

P.S. http://en.wikipedia.org/wiki/Comin%27_Thro%27_the_Rye

 

 

O zi normala de iarna IV (revenire la poveste)

   Buna prieteni buni sau straini indepartati(tot prieteni).
   Aici eu acesta cu acel inca neconsacrat nume de neaguvalentin48.

    Povestea incepe cu introducere. Acum sunt in caminu 7 camera 6 mancat bine dar de vreo doua zile cu o mica stare de rau si durere de burtica mai sub coaste. Povestea e interesanta ca si celelalte povesti de iarna normala. Acum am ceva de recapitulat, daca atunci dormeam mergand, acum merg incontient setat pe drumul acasa-munca, munca-acasa, acasa-scoala, scoala-acasa, nu ca nu as mai avea de descoperit lumea dar m-am incorsetat grozav la maxim cu lucrul, acel batrinel o fi avut dreptate, ca veni vorba cu prietena sunt in stand by fara revenire la starea initial privilegiata, nu ma incanta dar mai rau nu pare a fi sentimental vorbind, asa oficial liberi parca e mai respiro atmosfera sufleteasca... bun rau treaba merge inchis.
 Sa trecem la postarea originala
Daca, data trecuta, speram sa ne vedem mai bine, domnule 48, iata ca sunt mai bine, in aceeasi stare, dar de data asta, ma complac in starea care sunt: da, sunt un ciudat, mi se spune in fata si recunosc cu seninatate si nonsalanta ca sunt un pic si intentionat si ma arat pe fata chiar, pot fi si normal, am fost un pic, dar sprijinit cu greu si chin, de strecurat prin multime nu mai incape vorba, avertizez de la distanta persoanele care imi vin din fata prin mersul agresiv si arat evident ca nu am de gand sa ma feresc ci ca trec si calc ca trenul de mi se stavileste in cale, de dormit nu prea mai apuc sa dorm de stat degeaba dar nici destul cat as avea nevoie,
 Vorba trece...
  Frumosi moldovenii din noua camera, cand am intrat prima oara era o fata in al doilea pat supraetajat de pe dreapta, rasarea ca un boboc de floare de sub patura, in dezordinea infernala parca o hranea cu nutrienti, se vedea ca e goala sub patura dar nu am vazut nimic, nu am insistat si nu eram curios,  important era sa gasesc acei baieti despre care, administratora secretara si casiera avertizau ca sunt pleava si samanta de haos din tot campusul. Adevarul e ca asa pareau dar eu sunt semanatorul discordiei in aparenta armonie si remanatorul ordinii in haos. (asa ma cred si asa cred ca sunt asta pentru ca vad potenta raului de la care poate un bine spre desavarsire, si in ordine intstdeauna este ingropat un morman de gunoi care merita scos la aer si lumina sa respire.)
   Cand am am aterizat in camera aici deja habitau trei fete si trei baieti. toti vlajgani inalti si frumosi  cu radacini natale in republica moldovei ( de mic am crezu ca republica este un apenduce al unei tari cu administrare independenta de tara natala, fizic asa e practic nup nup). fata de sus obijnuieste sa doarma dezbracata dar nu sunt interesat sa o vad, e destul sa stiuu si asa eu nin cand la ei e dupamiaza (seara de la zece jumate) si plec cand e miezul noptii (dimineata de la noua) moldovenii astia traiesc sub alt fus orar sunt mai din nord est un pic. Cu toate astea imi place de ei ca traiesc in grup mananca in grup pun un telefon la incarcat in grup pleaca la fumat in grup beau un ceai in grup, fac dus in grupuri. fata de jos se mai dezveleste noaptea (ziua cand dorm) si are niste pantaloni scurti de matase rosii frumosi si tricou larg oameni frumosi nu alta, co toatea astea nu ma simt stingher sau iritat ci parca e o existenta naturala un copac cu radacinile pe afara, mai si totusi sunt foarte decenti respectuosi si pudici, se feresc foarte bine desi nici nu sunt atent dar nimeni nu umbla gol cu scorburile prin camera totul e privat si in taina asta e fain la ei ca se feres sa nu deranjeze vizibil desi deranjul este evident, bine ca nu ma deranjez eu nu ei si nu sunt usor deranjabil. ce ma deranjeaza e ca masa daca o se cunda e goala se umple ca o tabla de saf cu piese de table nu exista locusor gol pe masa toata e intinsa dar nimic nu se suprapune ce nu are loc nu are loc soar una langa alta, o aglomeratie organizata. Na ce sa mai fie cam atat cu baietii, mai usnt lucruri frumoase de trait alaturi de ei, ieri au venit sa imi repare patul ca era rupt si colegul a avut asa mare daruire sa imi aranjeze noul pat foarte frumos, onorabil din partea lui, spes sa mai aiba o moldoveanca libera (daca stiti cum zic, nu va ganditi na vevrednicii perversilor). Azi ascultau alternosfera si cantau impreuna, frumos si can am intrat in camera si am salutat au raspuns gramada, deranjant de frumos, si cand am luat laptopul sa scriu ce scriu acum s-au cumintit si imprastiat cu treburi...asta e :(

 Mai e si la lucru de peripetit, de scos la capat niste ite, vedem si acolo care e treaba, ca la faculta cu amica ce nu mai vrea nimic de la mine, nuci u stiu ce a vrud, dar e tare buna nu vad eu cat de buna de asta nu pot sa o pun pe rana sufletului ca nu se potriveste plasturele... vorba trece...
  Daca trec de sesiunea asta cu bine sunt pos, cu granite descoperite pe plan afectiv, pe plan scolar si pe lan economic servicesc... Da cel de sus cu mila si la pacatosi da pacatosi nu vad daru si nu vin cu carul.

P.S. In conclzie, matur negativ dar lacom la darurile de sus, cine s-o ruga pentru mine sa ii dee inmiit, ca sigur nu la rugaciunile mele o dat.