Văd ce văd si doar distanţa îmi aduce liniştea de a simţi aproape doritul. Când ce îmi doresc este langa mine linistea nu e cu mine ci doar uimirea de a nu şti ce e linistea momentului trăit fără griji. Constant pomenesc frânturi de dor, pe când de fapt aştemt ce cu pot vedea nici dacă mi-ar spune că a sosit. Ce tot atât, a şti, sau a putea, cand totul e a fi a fi simplu. Regulile de conduită umană, nu arată cine trebuie să fii sau ce greşesti ci simplitatea.
Aş vrea să vorbesc singur. Esti draguţ, sa laşi urmatoarele cuvinte citite doar de mine, poti considera, că postarea s-a terminat şi să treci direct la imagine care încă nu stiu care va fi dar sigur nu va avea legătură cu articolul ci va fi doar o imagine cu un personaju feminin aleatoriu cu o esentă artistică a detaliilor aparte...
Doar cu mine, deoarece, cu acest eu, mă înţeleg cel mai greu. Nu stiu ce doresc, ce vreau, nici măcar ce să doresc sau ce să vreau. Acest eu, care nici măcar nu mă ascult şi face totul aşa cum i se năzare, pe moment. L-aş întreba ce vrea de la viaţa asta plină de minuni, bucurii şi frumuseţe: Măcar de le dispreţuia pe toate şi nu îşi dorea nimic. Dar vrei tu suflete ceva şi nu spui nimanui ce. Nici măcar, nu stii cum să doresti ceva! Nu înţeleg, din tot ce te înconjoară nimic nu îţi aparţine? Poate crezi, că ai vre-o jumătate? NU ai, esti un doar singur cu tine. Doar trupurile au jumătăţi, şi nimeni încă nu stie cum să măsoare acea jumătate unică, singură şi doar a lui, ca o piesă pe piesă. Poate toţi avem o piesă, chiar şi tu nevăzutule, trebuie doar să o potrivim cu atenţie, ei bine, poate, dar ce formă are această potrivire, şi ce margini ai tu suflete, şi ce margini cauţi? Dar ştii ce margini cauţi, le vezi în cine le vezi?
P.S. nu ai avut decenţa să sari la imagine, credeai că nu va fi aici*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu