Nu, n-a fost, sau sau nu va mai fi, e tot una.Gândul care le uneste pe toate e sublim, poate că unii cred că viaţa nu există, eu cred că ei greşesc, pentru că au renunţat să mai încerce, să greşească şi să nu uite să găsească neaflatul din neatinsul nesfarşitului, din deznadejdea drumului lung, lin, cu gropi, umpute cu bălţi ce oglindesc neantic. Scânteieri în zăpadă, scântei de foc, sclipiri pe apă, stele sclipitoare pe cer, firmituri de jar în cenusă, te fac să te întrebi, cum de viaţa îţi ţine sacul de carne în miscare vie, anevoioasă, şi se lupta cu ea vrând totul, vrând esenţa vieţii să i se prelingă extazic prin vene. Ce este esenţa aceasta şi cun o reînvii în tine? O bunătate sublimă sincer emanataă şi oferită contrar greutatilor ar putea fi, îi sunt dator cuiva pentru exemplul ăsta, ca si pentru multe altele, numai din suferinţă se naşte cea mai pură bunătate, dezvelită din sufletul nelimitat în lumina şi în noapte, în somn şi în oboseala zilei, în singurătate şi în aglomeratie, ţie şi străinului. Poate că, greşim, atunci când în singuratate dorim pe cineva iar când suntem cu cineva să ne dorim linistea şi odihna singurătăţii. Poate că, dorinţa e o greşeală, dar atunci, cum am mai dori lucruri bune sau rele, nimic nu ar avea sens, viaţa ar durea în piept, fără dorinţă de a trăi. (adevărul se află în scris, undeva uitat în timp, înrtr-un loc în spatele vederii, doar că scrisul are titluri neglijate, şi coperţi simple)
Cu muzica la maxim încerc să descriu un gând perfect, acel gând care merită lăsat, uitat şi recules din cuvinte. Poate, dar nu dintr-un suflet arid, aşa că nici un cuvânt nu e mai folositor decât un dialog cu acea persoană care te face să îţi placă de prezenţa ei în faţa ta, mai mult decât acea persoana care se putea afla la dispozitia ta, sau pe cea după care tânjeşti să te ţină de mână. Aşa că prezentul e cel ce e viu, nu cel ce a fost perfectibil sau pe cel ce plămuiesti sa îl perfectionezi. Lacom cu trecut sau cu viitor sau cu deva veşnic seacă sufletul de bucuria de a trăi, aş fi lacom cu prezent dar îmi e sete de viaţă, viaţa se vindecă singură (se vede clar si uimitor cum această calitate a vieţii există) suntem capabili de vindecare, ea vine cel mai eficient în omul fericit, calm, relaxat, vesel comunicativ şi răbdător
P.S. rănile se regenereară cu forma vieţii, gropile suferinţelor se astupă cu viaţă vindecatătoare, nu deznadăjdui, răul trece, lasă-l să treacă linistit, pripeala vindecării strică treaba, răul peacă singur, de unde nu e dorit. (numărătoarea a încetat, timpul e liber să mă îngita în nestiinţa-mi voită, deznădejde? un pic, trece...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu