Se pune următoarea problemă: când ești invitat de cineva care organizează un eveniment, în ce caitate te afli prezent acolo și de ce. Întrebarea vizează strict urmatoarea parte problematică: Tu te afli cu acea persoană ce te invită?, tu te apfli alături de ea, tu te afli pentru acea persoană, tu te afli din cauza acelei persoane, tu te afli pe seama acelei persoane, tu te afli acolo pentru a te împărtăși de evenimentul organizate ale acelei persoane, pentru a te folosi de eveniment, pentru a participa la eveniment, pentru a susține evenimentul, pentru a te alătura evenimentului, și așa mai departe la nesfârșit.
Unde bate de fapt problema. Cu toții ne folosim de viață și servim vieții: motive, scopuri și surse pentru a o susține; prin urmare e un schimb echitabil, mai mult sau mai puțin depinzând de atitudinea, mulțumirea și voința de a crea evenimente, de a le perpetua și de a nu uita echitabilitatea.
Viața stă la baza schimbului echitabul, dar în spatele acestei răceli echitable se află viața, ce încălzește sau îngheață acest schimb. Se deduce unde vreau să ajung. Acolo unde omul este corect și oferă cu bucurie, viața îi oferă în schimb bucuria că a oferit, sccimbul care răcește este așteptarea bucuriei sau recuperarea aceleiași monede oferite, prin urmare bucuria izvorăște din fapta de a oferi nu din contracostul faptei adică bucuria nu se cumpără cu bani... am dat-o în balării nu aici voiam să ajung(bucuria fiind scopul inițial al vieții prin urmare perperuarea serviabilității echitabile se aplă ca principiu la baza vieții).
Abordând problema din alt unghi, putem deduce că omul este o ființă atemporală care trebuie să își deie seama de caracterul său atemporal folosindu-se de simpla atemporalitate, pentru că, după o analiză logică, atemporalitatea se află în exteriorul ei și separată de temporalitete prin limite aperceptive dar deductibile intuitiv. O premiză pentru susținerea acestui fapt ar fi modul în care mintea omului sau mai clar rațiunea în care gândurile fluctuează, are caracter atemporal, rațiunea folosindu-se de fluența mono vectorală a timpului, adică, mintea cu greu plasează un gând în perpetuare constantă și echivalent sincronizată cu prezentul pe acest vector al temporalității, adică, rațiunea folosește în sincron și elemente constituite din evenimente exacte ale trecutului și elemente probabile ale viitorului, acest sincron fiind o posibila caracteristica a caracterului atemporal al rațiunii omului, temporalitatea fiind cea mai practică metodă de a creea o premiză pentru a dovedi atemporalitatea unui fapt sau lucru.
P.S. dualitatea bisincronizată a rațiunii bivalente creează o necesitate a servirii prin servire astfel relația de echitabilitate se creează prin renunțare, oferire și supunere premergătoare pregătirii pentru primire echitabilă a servirii.
PP.SS. ce rușine pe noi oamenii că Cel ce a ceeat lumea a fost nevoit sa vină pentru a servi(-o), omul neputând, cu toată independența oferită să găsească sau să regăsească această cale a echitabilității prin servire, din lucrurile atemporale cu care omul se poate servi cu neechitabilitatea de a se servi primul. de aceea cine supune un lucru serviirii acel lucru se denaturează conform servirii, servirea naturală intrând în carență iar firea pierzându-și abilitatea de a servi viața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu