mă dor ochi de atăta lumină vărsată peste literemici și nghesuite pe un ecran la fel de mic in comparație cu cele normale dar nu îmi mai pasă de ceea ce este normal ci doar de normalul care il intrevăd printre voința indureratpă de oboseala vremii calde ce anuntă furtuni reci.
sunt in fata vechilor noi monitoare la care cu totii v-ați uitat sau va veti uita dar poate că ne uitam la acelasi dar nu in acelas timp pentru că acum e randul meu. ceea ce pare presant in ultimul timp inhibându-mi libertatea mintii să curgă ca un izvor cald spreu un așternut de răsărit rece sunt faptele dar nu cele cu efecte secundare ntrovertite ci unele care creează introvertire celor de la cu care mai aștept să comunic liber ca cu propria-mi persoană. te-a deranjat un pic ultima cacofone?. mai am destule...
a venit momenntul in care am visat atat de tare incat visele sau trezit la realitate si incearca sa ma trezească ca să ma apuc de ale dar diminetile sunt de plumb scaldat in roua dupamiezile in ațipiri senine iar serile obosite de atâta dorină de somn și nu mai am timp să aduc trealitatea la trezvia vieții si continui să visez la sânul dulcelor ațipiri diurne. se pare că viața iar m-a luat pe dinainte și ma traieste cu o dorință de viață copleșitoare abia ajungâns să aduc la zi speranțele care tot imi aduc la cunoștintă că e rțndul lor și că au așteptat destul sub umbra zăpezilor de primăvară care le-au frânt aripile ce se avântau spre cerul ispitiror. mă tot fac să cred că totul e bine c
nd de fapt castelul de nisip este locuit de un om de zăpadă care așteaptă iarna abia trenută. ce să îi și faci așa e cănd viața își dorește mai multe decât poți de la tine.
P. S. ce va urma va fi neașteptat deși premeditat cu nerăbdare să sperăm că vom ajunge la normal cu bine pup prin ecran nervosilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu