Ce-i cu mine!

 În starea de extaz vidic 48.

 O deșărtare a fumului lipit de hornul din suflet este cel mai bun tratament contra neliniștii. Acum, cel mai greu este să mă decid dacă lepăd cele infim mici care sunt nesemnificative când de fapt stau la temelia greului uragan întunecat din jurul sinelui singuratic, sau dacă le cern pe cele care îmi umbresc transprența sufletului cu negura întunecată ce îmi încălzeste putrezicunea rușinilor.
 Acum, după ce mi-am dezlegat nodurile conștiintei ce mă împiedicau să merg drept înainte calc tiptil pentru că nu sunt antrenat în cele ce-s ușoare. Îmi dau seama cu greu că unele obijnuințe și tradiții erau strigăte line din mocirla ce mă cuprindea până peste minte. Simplele scânteieri de lumină erau proaspete guri de aer ce mă sufocau și-mi puneau mintea într-o căutare alertă a ferestrei. Sminteala rămâne, cercetez necunoscutul pentu un început rezistent fluctuațiilor sentimentale.
 Revoltele fără origini mă baricadează în eul plin de nimic. Scopul trăirii îmi este să fiu cel ce comunică trans-uman folosind dialogul inter-uman. Cu nostalgie mă prezint ca cel ce vrea să fie originea liniștii din camera singuratică în care se îmbulzesc străini anonimi. Îmi doresc liniștea comunicată dar exprim egoismul comunicării prin egalitate. Aceste personalități se contrazic cu argumente primitive și mă trezesc în reallitatea în care îmi dorm visele ignorând trecerea timpului. Între a vrea ce văd și a ști ce vreau se află un gol de caracter ce pendulează între entități opuse. Indiferent de consecințele realității mă pitesc ghemuit în centrul indeciziilor. Sunt cu rezervorul gol de viață, până și stresul nu mai are resurse de a fi prezent. Sunt chill pe stand-by și îmi înșel aparențele conștient de lipsa lor.

 P.S. În stare de post-traumă după sesiune.

Armonie asimetrică.

Stavila fictivă, 48 reprovoacă involuntar mintea.

 Sporesc pripit în ceea ce fac din obijnuință dar dezamăgesc prin fantasme ce ripostează de sub preș. Când trec cu ignoranță peste piedicile periculoase din asfaltul neted urc spre terenul stâncos al îndoielilor. Aici grijulii se acund în față, arât de în față încât conștiința preaprobă experiența practicii transcrisă în teorie. O scurtătură mă trece la nivelul următor dar imaturitatea dobândită mă inchide în camera cu tavan sferic și stau pe podea în coltul în care mintea îmi sedimentează subânțelesurile capcanelor nedeșărtate de momeală. Prin decizii aleatorii mă supun unei organizări tiranice.
 Maturizarea mă forțează să scriu citeț peste gropile lăsate în foaie de radiera cu nisip. Involuntar greșesc cu o încăpațânarea ce nu răspunde la antidotul idioritmic. Cu ferocitate subtilă îmi jalonez voința cu sfaturi ce mă ghidează în sens opus. Paralel cu destinația mi se șoptește insistent că mă aflu pe reconfigurarea traseului. Aflându-mă pe drumul cel bun rup monotonia și virez brusc în necunoscut de dragul redescoperirii. Pașii sincopați îmi pierd ritmul vieții. Mă retrag împins în afara ringului de plantat vise inutile. Planurile de rezervă îmi sunt cărări luminate orbitor de golul din capăt. Strivesc vise călcând în gol pe scări ce mă pregătesc sa nu le mai alerg. Caut muze pe pereți zburători descopăr patimi nesfințite ce-mi intunecă scopul simplu.
Caut strivit în gol de dorinție scandalizate în infern fară dept de a trece prin poarta railui. Interzis sensului meu de mers înainte, la dreapta, doar scopul credinței mă scapă de golul de a nu avea ce face. Primesc alegeri de neales obijnuindu-mă cu ideea că sunt slab de influețat.

P.S. Cu tupeu mușamalizat regret pașii inapoi.

Sunt mai nebun ca tine!

Nu-i nimic eu sunt mic și mă cheamă polonic, prescurtat 48.

 Mă pun în gardă și pornesc ofensa smereniei. Cu demnitatea sub pământ aud cum mi se dezgroapă morții, un contra atac ar dovedi eficiența subjugării. Refuz ura conta urii pentru ca detest razboiul și dacă intri în razboi acesta iese plin de sânge ori se împarte frica morții. În lupta diplomatică se aruncă trei feluri de propuneri: o propunere goală ce dizolva tratativele eficient, un raspuns lingușitor acceptând situația jignitoare, și preferata mea: o contra-propunere ce dezintegrează josnicul motiv al dovedirii superiorității și transformă disputa degradantă propulsându-o la un nivel inacceptabil ce transcede normalitatea egalității dintre un învins și un învingător. Descumpănit adversarul nu știe dacă să se simtă jignit de nivelui cu care i s-a răspuns sau să se considere învingator datorită nivelului de la care i s-a răspuns. Și sfârșitul abia începe pentru ca el are dreptul la replică având mingea în terenul dialogului dar răspunsul ce se obligă a fi dat îl pune în postura de a juca pe teren minat, sigura decizie înteleaptă fiind un armisrițiu de reculegere.
  De fapt sunt un om super-pașnic și găsesc certurile o căutare disperată de armonie la care prefer să răspund pozitiv indiferent de preț. De obicei preântâmpin divergențele cu soluții ce armonizează deznodământul într-o amiciție desăvărșită. Dacă mă gândesc mai bine chiar dacă aproape de fiecare dată disputele pleacă din dreptul meu, cei mai buni prieteni de suflet îi am pentru că ne-am testat limitele sincerității până aproape de ură.

P.S. Cu cei care sar fripți din senin e mai greu, ce bine că știu să fierb.

"Puțintică rabdare" Vă rog!

 Un pic până la rai, 48.

  Ce tot stai la coada păcatelor pe scara raiului. Rupe rândurile patimilor și împinge-te cu forţă în față, nu vezi cum se îngrămadesc babele din titan la mântuire, bagă-te și tu pentru că ești "Încă tânăr Doamne, tânăr!".
Să îl lăsam pe Caragiale să se zvârcolească în mormânt liniștit și să ne ocupăm de problemele noastre.
   Eu la vârsta memorabilă ce mi-o impun: ba prea tânăr, ba prea bătrân, accept sfaturi ce-mi susţin nebuniile Cei ce îmi dau sfaturi de genul: "trebuie să te schimbi! Că mă faci de ruşine" sau "maturizează-te că viaţa e grea" ori "nu poţi lua decizii aşa pripite fii mai atent" aceste sfaturi prieteneşti le consider duşmănoase poate au un scop sincer, constructiv la suprafață sunt distructive oprindu-mi tiptila intro-evoluţie. Am decis în ultimele zile să îmi pun inima să bată simţind cu mai puţina ignoranţă, frică sau discreţie. Mi-am îmbibat mintea ce se află în constant război cu pufoşenia inimii şi am descoperit că raţiunea devine un difuz organizat în constantă evaporare ce dansează în paşi de tic-tac fără un scop concret de a participa în timp. Şi mi-am zis: "cred că esti destul de rezistent la frig să ai răbdarea să rezişti ruşinii de a fi mai mult decât normal". Şi sunt plecat să îmi asum acel onor cu mult tupeu lângă bun simţ să fiu acel ce-am fost acum, acel mai mult decât nebun în nici un caz un trecător.

P.S. Toţi cred că sfinxul e o pasăre, eu cred că e o fată.

Copil imatur.

Inevitabil ajungi mare, 48...

Ca un copil fricos mă refugiez în îmbrățișări călduroase. Caut victime cărora să le reamintesc bucuria de a fi copil. Riscul meseriei de a fi copil este să îți uți identitatea de om matur. Naivitatea patologică ce odinioară lumina ipocrizia maturității te transformă în om incomplet. Deși copii aduc rezolvări tuturor problemelor mature ei fac acest lucrul dintr-o juvenilă maturitate iar dacă un om în toată firea devine un matur juvenil seriozitatea lui va fi întâmpinată de lipsă de credibilitaate.
Când eram copil îmi doream sa fiu un om mare care se plimbă indiferent și fără griji pe strazi umbrite răcoros și verde. Acum cu așteptarea copilului săvârșită, plimbările le am la fiecare pas dar am omis un mic detaliu... Acel copil neîmblânzit de regulile maturilor, ce vroia să dovedească în timpul acestor plimbări? Această enigmă mă obligă să mă imaturizez pentru a redefini bucuria de a fi matur. Din altă perspectivă poate că sunt un laș ce nu are încredere de oferit cu seriozitate și mă ascunt sub simplitatea celor demni de drăgălășenie. Băi acuma vreau și io oleacă să gândesc două secunde serios ca un om în toată firea dar nici eu nu mă iau în serios și mă cobor ca be obicei cu capul în norii uimitoarei imaginații.
Continuare... (a doua zi)
Aș fi un sadic dacă pun alte pietre pe greutățile Pământului, de aceea prefer să fiu copilul din mijlocul oamenilor cu sufletul greoi. Voi continua să fiu acel cineva ce în numele Ologiei ca un copil nebun în loc de salut și la revedere refuzând strângerea de mână a noroc ofer o îmbrâțișare ca de la suflet la suflet. Voi fi acel mic ce dă marelui siguranța.

P.S. De unde capeți forța căldurii?

Oameni cu pustiul lângă ei.

În 48 de depărtări de casă.

 Oameni sfinți nu alta domnule te pui cu Dumnezeu? Copii de asceți, nepoți de monahi, cu mic cu mare toți studenții și elevii sunt în vârf de munte să petreacă mai aproape de înălțimile mântuirii. Cu ascultări de mic și mare la egal, petrecem cu oamenii pustiei în plina și minunata natură. Bătrânii ăștia milenari povestesc parcă dintr-o carte a vieții lor care se numeste unanim "Chemat de Dumnezeu" de Adam Cel Nou. File de pateric proaspăt transcrise se citesc pe mândrele fețe de oameni smeriți. Toți purtăm greaua tunică de piele din in brodat a strămoșilor pelerini prin aceste sfinte locuri muncite de truda rugăciunii din inimă. Un om putred pur nu se smintește, cu toate că poartă toate necurățiile de pe pământ în spinarea-i cocoșată, la vederea felului în care acești oameni de dinainte stau în jurul mesii în portul lor ce sună ca ecoul adâncilor prăpăstii din rai. Răspuns întrebărilor ce îți pun viața în cumpănă găsești în vorbele izvorâte din duh care îti bandajează sufletul cu sfaturi care îți pavează drumul plin de gropi. Păcatele cele păcătoase se evaporă ca tămâia înaintea mijlocitorului iscoditor de gânduri. Arborii genealogici se destramă în picături de roua ce cad bufnind a doină loviți brutal de primele raze albe de soare din scurta zi a iernii. Cântecul ce nu încape în plamâni rascolesc în suflet vibrații de trăire ce recrează tradiții vechi, apuse în copii. Aici de te sminteste ochiul tău cu puritate, ușile minții se deschid și cântă în cor cu îngerii de trei ori marire Celui din înălțimea spre care privești la orizont.

P.S. Amin.

Descopăr eul.

Liber și neliniștit, 48-ul.

Am multe de spus și puține de dat spre înțeles. Înspirația îmi este eclipsată de tupeul cu care vreau să spun constant... nimic. Ca un detector de gânduri îmi descopăr înțelesul zvâcnirilor dintre neuroni punându-le într-o lumină invizibilă. Mă delectez cu traducerile unor gesturi subtile ajungând la îndepărtata concluzie că sunt demne de ignor. În dialoguri prezint probleme standard ce se sfârșesc în Do major plictisitor. Pun întrebări surprinzător de ne la locul lor care ridică mult mai multe întrebari ce vor răspunsul care dovedește ipocrizia discursului.  Sunt într-o continuă căutare a gândului pierdut. Vreau să știu de unde am plecat și dacă ajung să mai rămân. Când mi se oferă o a doua șansă trișez barbar pentru a promova conform așteptărilor, având experiența primei șanse și fiind dinainte în gardă cu atenția distributivă activată pentru o eventuală a doua rundă. Îmi plac numerele să le văd simetric sau consecutive pentru că cineva mă iubeste o dată sau la dublu ori am noroc. Dar nu îmi place să le calculez, cercetez, socotesc sau alte chestii ce se fac din numere. Sunt foarte superstițios și reactionez involuntar cânt văd ceva care îmi aduce ghinion, de exemplu: pisica, numărul 13 și galeata goală. Când detectez o superstiție caut imediat contra-superstiția ce îmi activează imediat norocul. La numărul 13 caut un alt numar 13 pentru că negativ plus negativ se transformă în pozitiv. Când văd o pisică o fugăresc până se razgândește să îmi taie calea ori dacă e prea tarziu sau e prea departe sa o întorc din drum ea fiind încapățânată ignorând strigătele mele disperate îmi verific memoria și buzunarele sparte că poate am uitat ceva important și trebuie să mă întorc din drum. Sau pur și simplu nu am chef de ceea ce vreau să fac și pisica mă aprobă. Când văd o găleată goală de apă știu sigur că voi avea probleme cu drumul sau drumul nu e bun sau e plin de gropi. Contra superstitia este o galeată plină care dezactivează ultima atenționare.

P.S. Enumăr cuvinte pentru a nu-mi ieși din mână.

Până când?

Exagerat-estimatul 48.

Obligat să fiu cuminte refuz prezența creației în afara foii de desen. O mie de idei se aștern prin pensulă pe albului incolor al foii. În aceleași forme mâzgâlite de culoare ce vor sa fie ca un laitmotiv o casă, gard, copac și soare. Schițe imaginate ale mării, poteci în munți și văi se sting în predestinatele forme de acasă. Dezamăgit de arta-mi săvârșită iau repetat același foarte bun, să sar din schemă iese scrum. În griul ce arată a mâzgâleală se stinge-un mult visat apus. Surprinsă că am la casă și alee iau tot F.B. semnat, subliniat, învățătoarea. Dar până când nu fac ce-i drept și până când durerea nu-i de plâns? Un fleac sunt ciuruit și zac în lacrimi false ce tânjesc a milă. Alții poate-s educați să vrea mai mult și iau chiar tot ce pot, chiar agresiv ce le-aparțin prin drept educativ. Dar eu vreau doar să venerez tercutul; am voie să-mi doresc un limitat, ce-n lume e lumesc, un zbor în vise fără de pretext. Iar mă cobor strivit de tot ce s-a sfârșit chiar multumit că nu-i prin vis ci pot ce pot și cred că e posibil.
Sunt lăudat a fi mai bun sau înbunătățit mă simt un fir de praf, un eu un pic mai mic. De multe scurte fragede scântei ce ard slipesc și fum nu scot mă sting. Sunt pregătit să fiu o pată deranjantă pe retină ce m-a uimit și s-a retras subit în cochilie. Sunt eu același eu ce a muncit puțin și spornic cât o mie.

P.S. Am terminat m-am plictisit.

Mulțumesc

Domul 48 și username-ul Neagu Valentin aduc mulțumiri Părintelui Serafim Pantea pentru munca depusă în definitivarea identității virtuale a inculpatului de față. Upgradarea dizainului și meniului din blog vă sunt disponibile datorită aceluiași părinte și condeiului cu doua butoane din imediata sa apropiere.

P.S. Corect.

Ce culoare are suferința păcatului?

48, întunericul sfânt.

Simți căldura aia seacă* din cavitatea toracică (plămâni) atunci cânt suferi? Ăla e păcatul care roade ca un vierme nesătul puritatea. Când omul prin dreptatea autooferită se mișeleste ca un criminal neîmpăcat, atunci devii neomul din tine. E ca păcatul*: egoismul ala pur ce implodează spasmatic în puritatea abisală din epicentrul patimii ce îți invadează sufletul cu un fum negru stufos. Asta e suferința pură, microscopică ce emană duhoare de putregai ca a cărbunelui nears. Îti colcăe trupul cu dorința ultimă de lumină intangibilă.
Cine te eliberează?
Umilința!
Felul ăla în care expui camera vieții plină de haine ce miros a iarnă*. Ăla ești în realitate! Dar mai ai o mică antecameră întunecată cu trei scări de cororât în care îți arde candela mântuirii. Aici, nimicnicia are valoare eliberatoare.
Încetez să îți expun orizontul* din decență pentru că în gunoiul din tine cineva își plantează viața veșnică ce crește prielnic udată în sufletului tău de vorba euharistică.
(*modificat)
Ps: Negru neantic de nepătruns cu lumina ochiului. De acolo se aud cele mai veșnice rugăciuni.

Ascuns sub nori.

Mincinosul mincinoșilor: 48.

Pe drumul laptelui strigăm frenetic în pași de dans haotic balaba oalei și a vinului. Umblăm bezmetici sfidând târziul întunecat răcnind ca în pustiu. Comicul jenant al cântecului devenise un imn de libertate asumată la extrem de niște mici rebeli. Teribilismul sincer dovedea în premieră că o dată cu descendența din aceeși parinți conștientizam un sacrificiu protectiv fratern. Instinctual primeam o încredere în sine de dublu la pătrat. Petrecerea noatră se prăvălea pe trotuar la vale în zarva copiilor naivi posedați de gălăgia propriei distracții. Eram mici și mari în același timp, nepăsarea momentului ne oferea o liniște fără griji. Scăpati de sub dictatura maternă vechiul vers devenea mai nou și mai vesel cu fiecare intonare stridentă.
Copii stupizi... Strivind în noapte nesiguranța ermetică a penumberelor.

Ps. Amintiri din micime.

Timpul filosofico-fantastic.

Când timpul te presează presează-l și tu pe el; original 48.

O să fiu scurt pentru că nu am timp.
-A fost o dată ca nici o dată, că de nu ar fi eu nu v-aș povestii...
O enigma, o întrebare cu acel raspuns făra de sfârșit: ce ar fi dacă?
Am călcat pe suferinți ascunse de vederea orbului. Lăcomia utimului canon de speranță, lasă în urmă nunți promise între copii. În acel mic răstimp un cuvânt din depărtări prezic: acuș voi fi aici. Știu că mint și de aceea las eternitatea să îsi păstreze tributul suferinței. Sunt personajul rău în propria-mi poveste. Realizez că exist pășind pe căramizi arse de lacrimi nestinse. Veacul și timpul se evaporă rece din castronul cu doua linguri. Vesnic cu tupeu de chip angelic pașești tiptil pe arături proaspăt negre. Mișelia se revoltă spre sfințenia neantului ascetic.
Timpul și-a luat sfârșitul aperceptiv. Amin.

Ps: Pun punct și de la capăt.

În adâncul mediocrului extrem.

48, numarul perfect la locul perfect.

Vin momente unice care mă destramă până la ultimul ochi din cheptarul cu grija împletit în simpa lume.
Energia caldă a bucuriei cu care mă încarc din simple îmbrătișări îmi protejează sufletul de impozia imprevizibilă a vidului.
Simple clipe de singurătate mă propulseaza în acel abis în care lacrimile sunt simpli fulgi de nea inexistenți ce-și spiralează caderea în gol.
Aleg colțuri imaginare, iluminate mediocru spre a-mi face plinul cu tristețe.
Am devenit alegerile mele, extremele-mi sunt degradate involuntar. Restul de patru le smulg așezându-le onorabil în întunericul sertarului. Este inutil să fiu cu mine mai mare decât sunt și de aceea mă dezvelesc de căldura eului. Un alt eu, acelaș eu mă voi prinde de mine ca de un scai greoi și atunci umbra-mi va zâmbi că-i bine...

Ps: Nimic mai mult.

În cazarma gândirii germane cu Tata.

48 de cazmale până la origini.

Primul pas spre tata l-am făcut spre gătitul lui. Gătește mai bine ca mama. Tata pune atenție în gătit, fiind atent la grija cu care prepară mâncarea. În timp ce mama pune accnet pe scopul nutritiv al mâncării.
Am aflat că și el făcea pași cu o grijă ce mi-o purta, ca pentru el.
Această grijă venea din experiența vieții, dobândită din munca acumulată din și până în plutonul de companie.
Autoritatea lui supremă trebuie impusă în toate fronturile, sentimentale sau financiare.
Greutățile vieții, timpul, perioada istorică a acțiunii și personalitatea ne sunt cu mult diferite și îi vine foarte greu să critice și mai apoi să sfătuiască atunci cand provoc și rezolv probleme contrar sistemeleor sale de idei.
Conflictele de idei dintre zidul lui de viață și tranșeele mele de supraviețuire ajung la un armistițiu forțat fără drept de apel când punem în balanță deciziile viitorului meu cu deciziile ce au provocat trecutul existenței mele.
Diferența se află în faptele ce provoacă viitorul. Eu le pre-plănuiesc, regizându-le în rațiune, el, le-a expus trăind în existența primului impact. Divergența are loc la contactul dintre scânteia viitorului și replica trăitorului. Problema războiului se va rezolva când luptele dintre contradicții vor fi povești de viața.

Ps: Puține de spus despre ceea ce știu că fac.

Iubirea...

Am curajul să îmi spun sincer: a fost când am iubit.

Sunt patru și mai puțin opt...
Iubirea este o boala incurabilă, mă refer la iubirea aceea fără logică dintre un bărbat și femeie sau băiat și fată.
Nimeni nu rezistă iubirii care țipă din inimă, fără glas.
Aceea este iubirea de care fugi pentru că rațiunea nu rezista sub presiunea acestei nebunii.
Simți cum sufletul devine vâscos și palpabil ca un puf ce zboară în vânt îți declanșează un stop cerebral.

Am chef să te cert pentru ca eu sunt cel mai mare coșmar în care îți dormi ultimul vis.

s.a.m.d.

Când vezi alb în fața foii de examen.

Da, 48 dă examene, și surprinzător doar le dau că de luat nu prea mi le dau băieții înapoi.

Cu speranțele la maxim după vreo trei zile de citit până după miezul nopții cu patru ore, mă prezint la examen. Aveam un dor de somn din ăla grozav. Îmi trebuiau o pernă și un colț de pat și dormeam ca un bebeluș până la adânci bătrâneți.
Ajung în sala de axamen îmi deschid cartea de trei kile ca să îmi termin pentru prima oară ultimul capitol de citit. Nu apuc să citesc o frază că printre genele încuiate de somn se aud din distanța(de doi metri) primele subieste. Zvârl cartea în ghiozdan scot două foi și scriu. Unu și DOI și TREEI. Doar trei subiecte?
O să fie simplu!
Ia să văd ce avem...
Unu și Doi ȘI TREI?
DE CE NU ȘTIU NIMIC!?
Mă aștemtam la ceva greu, dar ceva greu din ce știu!
Agonia recitirii mega-cursului mă cuprindea tiptil.
Cu un calm al unui fluture în zbor mă las pe spate mă pun picior peste picior și închid ochii ușori si plini de oboseală.
După cateva minute ca prin vis aud în șoapte dulci o intrebare...
Știi ceva?
Nuuu...
Nici eu.
Binee...
Cică la trei... la trei e Luminânda!
(mă trezesc ca dintr-un coșmar și întreb)
Da?! Și mai ce?
Cica e ceva din rusă.
Binee, rusă și mai cum?
Nu prin să aud continuarea că gentil tânarul supraveghetor mă invită în altă bancă.
Pentru precauție după câteva minute îmi invită și colegii din imediata apropiere să se mute în bănci atent selectate ca la șah, că poate Doamne ferește! Știu prea multe și dau la alții.

Examenul a trecut, am scris tot ce știam și am plecat acasă spre mult meritatul somn din pat.

Fara titlu...

Eror 404...

No name, no number.

Anonim, mă numesc.
Dați-mi voie să mă prezint sunt: Nimeni.
Imaginează-ți că aceasta este postarea perfectă și o citești la momentul potrivit în fața monitorului potrivit.

Puțin spus: "postarea".
Acesta este cel mai perfect text.
Cel mai bun sfat.
Cea mai folositoare știre.
Cea mai bună glumă.

"Postarea" nu este scrisă în trecut și nu vorbește despre trecut sau din amintiri.
Acest sfat nu îți prezice viitorul și nu are efect în timp.
Acest text nu este din viitor, nu se petrece în trecut iar momentul când este scris nu e un prezent.
În momentul acesta în care citești aceste cuvinte are loc o breșă în timp pentru a-ți crea oportunitatea iluziei de prezent constant în trecere.
Ei bine în acest moment timpul nu trece, nu vine, ba mai mult nici măcar nu stă pe loc.
Acesta este momentul în care realizezi că cineva te-a furat de timp și te cauți prin buzunarele goale.
Te gândesti la ceva?
Gândurile tale nu sunt scrise aici.
Sunt scrise undeva ascuns și citite pe întuneric de conștiința mereu în straja de vege. Pentru că acum nu gândești în imagini și nici în fapte ci în gânduri.
Da!
Acum realizezi că totul se întoarce pe dos. Citești ceva ce descrie "..." care trece și se petrece în timpul perfect.
Totul este ascuns, iluzia prezentului nu există pentru că am post-descris viitorul, am pre-compus trecutul și prezentul nu are loc.
În acest moment îți imaginezi amintindu-ți în timp ce închizi ochii că tu nu ești doar tu aici.
Te afli în centrul tuului și al eului tău în perfectă armonie.
Aici eul te las în liniște și pace.

Ps: Nu ești singur, dar regulile eiilor îți oferă singurătatea.
(a fost ora partu *noaptea)
Pps: ... = acum.

Operație pe mormânt deschis.

Eu, 48 strivit sub împresurările realității.
Voi fi un om mărit sau mare?

Ai ghicit m-am întors la postările în care îmi mărturisesc micimea.
Mesul nu îmi merge deci... Sunt închis în cruda realitate.
Mi-am propus să scriu despre o minciună fără subânțeles.
Sau mai bine despre o locuțiune atemporală. Dar ideile îmi srtrigă la cer nemulțumire și mă opresc înainte de inevitabil.
Darrr...
Nu mi se pare corect să scoată morții, conform tradiției, dupa șapte ani din pământul ce ți se infiltrează printre oase pe post de carne, să te spele pe față ca să arăți bine, să te expună rudelor în extrema ta goliciune și să te arunce dinou în veșnica uitare.(nici despre asta nu vorbeam).
Off...
DA! Cred că a sosit momentul în care îți voi povestii tot adevărul ce l-am tot ocolit.
-Sunt un vesel din naștere cu fruntea descrețită la maxim. E inutil să dau vina pe împrejurările care nu îmi satisfac pove-visele. E' la mijloc ceva acolo, da... nu îti zic acum, poate mai în colo'.
Da... sigur mai încolo cu siguranța tupeului care îmi vine după uitarea motivului de a scrie.
Adevarul este ca o voie bună incinerată pâna la zero nu are un gust amar, are gust a nimic.

P.S.Folosesc exagerat de mult cuvântul "îmi".
Oare ce ar fi dacă aș spune în loc de îmi: 'să-mi cadă para din copac mestecată, cu posmagi cu tot, la umbra prunului bătrân'.

Golan responsabil.

48 de responsabilități inutile.

Îmi asum responsabilitățile strictului necesar de înaltă importanță.
Nu respect promisiunile care nu mă privesc strict personal.
Urăsc persoanele care se folosesc de mica mea responsabilitate pentru a-și rezolva probemele.
Rar îmi asum responsabilități în afara strictului necesar.
Mă eliberez de responsabilități plecând în lume unde anturajul își asumă responsabilitatea de a fi prieteni buni.
Nu refuz, dar detest iresponsabilitatea celor ce ajung să aibă nevoie de iresponsabilitatea mea.
NU sunt responsabil decat atunci când este prea târziu ca problema să se rezolve de la sine.
Folosesc cuvantul 'te rog' doar pentru a crea sentimentul de egalitate în echipa.
Îmi 'cer scuze' doar pentru a-mi camufla nemernicia.
Folosesc cuvantul 'multumesc' pentru că dupa urmeaza mai lejer cuvantele:'La revedere'.
Nu contează cât de tarziu mi se activeaza responsabilitatea pentru că niciodata nu e prea tarziu ci întotdeauna în momentul critic.

Ps. Știu că esti supărat.

Gratis.

Când prestez o muncă, aceasta va fi contra cost.
Valoarea muncii este evaluată de patron.
Patronul primește de pe urma muncii un profit.

48 de la sine și prin sine.
Se ia urmatoarea problemă:
Dacă eu ca patron, prestator, valorificator, consum profitul,
____
Ce valoare are profitul?

Rezultat:
Munca prestată are valoare de voluntariat procreativ.

PS: Voluntarul valorifică valoarea omului și devalorifică inumanitatea prețului.

Cadoul perfect.

48...
Sună fixu'...
Mă trezesc fără mine, plapuma mi se agață de picioare, mă întind după telefonul de pe birou cu ochii încă închiși.
Nu știu ce se întamplă... sunt pe jos!?
Tre' să răspund la telefon!
Îmi ridic plapuma de pe cap și caut receptorul.
*o voce basistică, proeminentă, vibrată agresiv *ÎMI sună din adancul sufletului somnoros ca dintr-un om semi-mort după o noapte prea plină de petrecere.
-AALLOO!!
-Costa...
-NNUU!!
-Vali?!...
-DDAA!!
-Te-am trezit din somn?
-DDAA!!? Daar...
-Vero e acasă?
-DA, E PAICI... CRECăăă?
-Cheam-o un pic te rog...
*îmi replica matușa pe care am recunoscut-o din primele acorduri ale vocii.
Era ora aproape 10 și ziua era în floare, deschid ușa traversez holu' deschid brusc ușa camerei lui sormea' și o întreb fără vre-un stres cerebral.
-AAZZI EE ZIIUUA TTAA!?
-da...
-TAANTTI ANA EE LLA TTELLEFON!!!

*SHICUZOOO! Am tot amânat ziua în care să-i cumpăr cadou și nu i-am mai luat deloc.
Mă pun în pat semi adormit și intru în tratative la sânge cu rațiunea.
-Am 30 de lei: un vin, o ciocolată și ceva de vreo cinci lei:
-BUUN... dar ce?
*eșarfă i-am mai luat și nu o poartă, bibelouri în miniatură? ...a trecut peste faza asta!
-Ce o fi zis zilele aste? Ce io trebui? Ce o vrea? Nimic! Nuii mai iau nici un cadou!

...BĂI e la școala de șoferi! Îi iau o mașinuță de jucărie!
*Mă îmbrac, ies pe ușă, în cateva minute m-am întors cu o sacoșă de supermarchet în mână; le scot pe toate ascund punga în buzunar și i le dau.
-La multi ani! Sănătate! Spor la treabă! Șamd, șamd...


PS: Un cadou pervect, e' ăla când nu te întreabâ "Când e ziua ta?" Pentru a-ți întoarce favorul.
*-48

Pe drumurile filosofiei Ateniene cu mama.

Astăzi...
Sunt 48 și debitez material de citit la plictiseala. Crecă' e o zi din ianuarie, vre-o marți? În numărătoarea inversă mai sunt cinci zile de vacanță.
Dis de dimineață pe la răsăritul zorilor îmi începe ziua la ora zece.
Ies cu doamna 001 nume de cod mama la o plimbare.
Scopul misiunii: o telecomandă, o factură și un card functional în afara țării.
Recompensă pentru îndeplinirea misiunii: o cămașă și o bluză în dungi.
Pe drumul spre casă după o recalculare a banilor cheltuiți în plimbare ies de trei ori peste bugetul meu săptămânal.
Zăpada proaspăt căzută și soarele orbitor îmi dau cateva idei pentru meditat creierului în stand by în timp ce mergem acasă. Înfiorator de mult.

-E greu să îți dai seama exact din ce parte a familiei îți moștenești trăsăturile chipului, deși, se spune că majoritare sunt din partea mamei.
Te-ai gândit vre-o dată de unde îți moștenești rațiunea?
Eu nu, dar am aflat fără să vreau...

Pe drum, probabil datorită celor patru sau cinci bancomate cu care am încercat să vedem o interogare de cont de pe cardul de debit în euro, mama își explica dezvoltarea tehnologiei de tranzacție a banilor pornind de la inventarea curentului care nu e mai bătrân de cateva sute de ani.
AM rămas surprins cu câtă seriozitate se implică mama într-un dialog folosofic de cercetatre pe o problemă de evoluție tehnolocică a civilizatiei de la invenția curenrului ce a facilitat rapiditatea dezvoltarii urbane.
Moștenit sau îndoctrinat în familie e' aproape tot una.

Ps. E cam aiurea să îți dai seama că ești unic doar pe un tipar moștenit genetic.

România.

48, sunt născut român cu toate drepturile de a fi infractor în țara mea.
Primele mele cuvinte au fost românești și de atunci vorbesc parafrazând cuvinte și înjurând în stăineză.
Sunt murdar de praf românesc pe tălpi pentru că de câte ori calc pământul îmi elogiez țara băgându-mi picioru' în țărâna sub care au putrezit strămoșii.
Îmi vor ierta sensibilitatea pentru că morții sunt de gașcă, nu pot lovi înapoi.
România știe să descopere nimicniciile pământului pentru că românul e puternic, adică îndură ca deșteptu din naștere.
Sunt conștient că sunt român și ce responsabilitate reprezinta acest lucru, de aia învăț toți străinii să 'sugă acadele' în românește.
Dacă aș înjura toti strâinii în limba maternă se vor întreba de ce le vorbes in versuri rimate ritmat.
Când ies din țară privesc străinii din sus spre jos pentru ca am curajul să fiu un pic ortodox.

PS. Acesta e un elogiu patrioLogic pentru că nu am dubii când mă întreb dacă: "A fi sau a nu fi român" este o simplă onoare enigmatică.

ATENȚIE!

Domnul 48 sunt, eu, Neagu Valentin.
Te atenționez că postările au o încărcătură subliminală negativă.
În majoritatea postărilor cuvintele și expresiile au o tentă de descreștere din pozitiv spre negativ.

PS! Acesta este un sfat prietenesc, te rog! I-al în considerare și citește strict obiectiv sau cel puțin artistic postările!

O noapte buna,copile!

48, nu despre mine.
Un sacrificiu, o dâră de sânge de după un razboi.
Un sacrificiu, gloria luptei.
Un sacrificiu, un gest suprauman.
Un sacrificiu, limita puterii umane.
Un sacrisifiu, umanizarea sufletului.
Un sacrificiu, un gest, o faptă, o jertfă.
Un sacrificiu voința cu care un om oferă familiaritate.
Un sacrificiu însuflețeste o faptă până la 'dez-suflețirea' făptașului.
Un sacrificiu de timp ignoră oboseala.
Un sacrificiu îți dă putere să continui.
Un sacrificiu dă sens muncii în numele sacrificiului continuu.
Un sacrificiu de odihnă termină o treabă până la capăt.
Un om, este ceața de pe suflet, îmbibată în parfum de floare maternă.
Un sacrificiu devine onorabil când munca se reflectă în lumina sufletului.

P.S: Va urma o postare periculoasă pentru o minte sensibilă ce nu judecă critic cu un obiectivism extrem, aproape de ignoranță. Fii atent!

Cum sa iei hazardul la intamplare?

Hazardul este ceva ce se intampa la intampare. Trebuie sa iti bati joc cu nonsalanta de realitate pentru a descoperi jarul ascuns sub presul potrezit al banalului.
Pentru a descoperi hazardul trebuie sa il abordezi intamplator, adica in orice moment ocazional.
Intamplarea e o circumstanta normala regizata anormal sau chiar pe dos.
Intamparea provocata provocator cum imi place sa ii zic (zic si io ca te impresionez nu ma baga in seama)...
Dar cum faci o intamplare sa devina hazard si sa il controlezi intr-o circumstanta intamplatoare...
Reteta simpa in catva pasi:

-pasul unu: vezi ceva aproape legal, logic ilegal, dar practic legal care teoretic e legal la dispozitia trecatorului.

-pasul doi: te intrebi ce ar face un om rational din acea intamplare si faci total pe dos aproape ca un copil *ca sa devii un ilogic naiv.

-trei: dupa savarsirea faptei implici o tertza*(sau un fricos sau te descurci cu ce ai la indemana) cu o logicitate stricta pentru ai explica ilogicitatea intamplarii.
astfel ii explici explicandu-ti evenimentul care te-a dus de val, savarsit aproape teatral devenind hazard.

! atentie
-daca treaba devine ilegala fugi cat ai timp ca dupa aia trebuie sa te explici duplicitar ca judecator al tau, in afara constiintei personal-sentimentale...


PS:48 da chiar eu!!multumesc mult dragutei fete din realitate ce ma stie si dupa numele virtual.(Shoricelul mihai asta e o postare de pe trenul dinspre oasa...)

Din inconstient spre absurd.

aici neaguvalentin48
Astazi nimic special e ora doua si vorbesc cu tine.
Poate tu sau poate chiar tu.
Bine vorbesc cu tine si doar cu tine singur.
Sii nu te simti jignit de ceea ce citesti pentru ca totul se petrece in virtual.
E inntuneric lumina lumanarii ma deranjeaza scrisul din penumbra apare labartat de sub penita stramba de doi lei. Transcriu idei teologice care doar unui naiv incepator cu aspiratii de elitist prostesc i le poate lingusi balos profului. sunt enervat si dezzgustat de prezenta vocala a namilei de om care imi reproseaza minimul de decenta dezordonata din marele tablou infect de cocina umpluta de cutiile lui de pitza in care zac soareci deranjant de zgomotosi si alte cani infecte de vin fiert sticle de bere si cana mea de ceai furat. sunt dezamagit de prezenta mea din cusca asta de caine in care imi petrec timpul regal dar fara libertate. As insista pe descrierea personalitatii bunului meu amic dar atunci as da valoare acestei povesti fictive.
Totul e real aceasta este purul adevar ce lupta contre raului efemer precum un mos craciun in doliu ce isi regreta viata si *giobul lui de portar injurat de trecatori.
Si totusi sunt constient de izbanda binelui in fiecare rasarit de soare zambaret.

PS. nu da acest mesaj mai departe! poate ajunge la persoane neautorizate ce ma obliga sa imi asum responsabilitatea veridica a postarii!!!

Omul din inima pamantului.

Calm dispus acum aici privat imi conving ideile sa mearga la culcare

Cuvinte mici.

48 de cuvinte care încep cu literă mare.
Ana are mere.
Sună bizar pentru ca aceste mici cuvinte dedemult fără sens nu mai au credibilitate.
Numarul 48 este mic langa 9.999.999; patru e cea mai micca si rusinoasa nota. ce e mai mic de 4 e lipsa de interes pentru acea notare. 8 e cea mai mare nota pentru cineva care ia in serios prezenta din scoala nu si invatatul in ea. ce e peste inseamna ca ori ai invatat, ori era prea banal, ori stiai fara sa iinveti.
cuvintele mici sunt primele sunete rostite nesughitate, tusite sau planse. acele cuvinte care insotite de un gest primesc inteles. caut puritatea cuvintelor, acea puritate din cuvintele rostite cu bucatele de sufet nu expuse cu esteticitate.
micimea si putinatatea cuvantului desavarsesc concluzia propozitiei
v-ati intrebat de ce la scoala ati invatat intai litetele mici de mana apoi acele mari?
-pentru ca un lucru mic e mai usor de facut decat un lucru mare. pentru ca un copil se auto depaseste cate putin si invata lucruri necerare o viata intreaga.
o mare responsabilitate pentru un copil mic ce creste cate putin si nu poate fi om mare pentru ca este inca mic. singura lui responsabilitate este sa invete sa devina mare. iar cand esti mare nu cunosti cat de mare esti pana nu stii ce este micul. cineva este mare cand are mai mult mic.
imi place cand imi organizez o tacere in ganduri pentru a linisti nelinistea din cuvintele rostite, sriind cuvintele care ma fac sa tac in neliniste.

Ps. romanul este capabil sa poata orice.

Trairea morbibă.

Fulgul zapada trairea in cadere moartea prin unire cu cel din aceeasi materiei, unirea mortilor in plapuma datatoare de viata a pamantului.
Apa moare.
Apa moare inghetand strapungand din epicentrul ei cald sulite din sulitele de gheata ,omorandu-o, morind picatura de de apa cade spre unirea cu pamantul transcendetar. Apa devine viata cazatoare din adis spre abis.
Usor din cadere implodeaza in inert, devenind "fulg de nea", vietuind in cadere ca ceva inutil: un fulg unic amprentat cu puritate.
Cineva trebuie sa moara primul. Acest prim cade pe pielea primului copil in asteptare de iarna spre ai unda verde scanteii care aprinde dorul de iarna.
Viata fulgului este o moarte din cadere, el este mort dar nu este singur. Il insotesc mii si mii de martiri frati. Ei cad uniti, ei cad grabiti, incet atrasi de moarte.
Ei mor continuu murind dinou stingandu-si unicitatea in patura alba, morbida datatoare de viata ce acopera genesisul. Ei mor, murind traindu-si scuta viata moarta in caderea cei uneste in abis. Abis pur, rece, zapada inerta de un alb vesnic pur.
MOARTEA! moare, acel rece ce te *stanifica' in atemporar. Frumos cade cerul pe noi cernut in mici particule de nisip alb. Cade cerul iar noi simtim bucuria renasterii inainte de sfarsit. Cad incolori in zapada de pe jos fulgii, cad stele moarte, dorinte de cupii proaspat nascuti din viata, spre moarte. Ne cerne Dumnezeu faina de zahar ars pe vesnicul proaspat aburind, Cozonacul, Pamantul.
Traieste invierea fulgului ce va mori topindusen pamnt in radacin in frunze flori, fructe nurlii dar mori tu fulg pre trist in bucuria vietii si dami un vis uitat demult din poezia lui Arghezii.

PS aseara fulgii cadeau asa de usor ca ti se rupea sufletul cand ii vedeai ce dragalasi sunt.

Mama!

48, pe mama o cheama mama nu o mai cheama altfel.
Ce fac si mamele astea din oameni, ii fac oameni pe toti.
Istovit, inghebosat si smerit de greutatea grijii materne imi car bagajul ce ma va tine in viata o perioada indelungata de vreme.
Cea mai buna oportunitate de a vedea maretia cu care este inzestrat sufletul mamei e atunci cand ii e dor de tine. Mai ales atunci cand pleci la drum lung si primejdios cand te coase, ea... cu bolduri ca sa fie sigura ca nu te imprastii prin lume.
Mamele, acesti oameni supusi tiranic instinctelor materne plang, sufera, duc dorul, se indolnavesc de lipsa de a practica aceasta grija creatoare.
UN gest care il poate sensibiliza pana si pe cel mai inghetat om este acea mangaiere de mama pe frunte. Pe fruntea fiicei care la randul ei e mama si din grija ei materna pleaga in lume. Acea mangaiere care sterge sudoarea imaginara de pe frunte. Vrea ca prin ca prin atingere, alintate, mangaiere grijulie pe fata, sa sufere ea pentru tine, sa iti cuprinda cu mainile fata si acest cest mic sa ridice grelele munci de pe umeri-ti ogositi. Doar prin lacrimi poti vedea dragostea creatoare de vietii dintre mama si vesnicul ei copil.
Mama mai are o alta ocazie sa iti ofere grija ei mare si grea. Ti-o baga in bagaje pana nu o mai poti duce. Te sufoca cu grija inghesuit de iubitoare.

PS. cam gata si cu mama ca devin mameluc.
ps. sau mai rau mamelon.

Razboiul din mine.

48, ma rovolt deci exist!
Ma razboiesc cu golul intunecat din mine, vreau sa umplu golul cu lumina.
Dar ce este lumina?
Lumina in alb negru a postului din iarna sau cel multicolor de dinainte de pasti?
Poate acea lumina care te smulge din inuman...
Dar ce este umanul si cum poate fi luminat?
Umanul este ceva ce se vede printr-un zambet. Si lumina ceva care reflacta sinceritatea.

Dar aceasta sinceritate cum dezvaluie golul din tine?
Daca ai multe de spus despre golul din tine nu mai vezi nimic pentru ca colul din tine este ceva explicabil si ceva explicabil nu este un gol.
Dar cum te golesti?
Treaba este total pe dos ca tu nu te golesti ci te umpli de gol.
Dar cu ce te ajuta acest gol?
Daca te golesti esti doar tu gol. Esti doar tu si nu mai esti tu ci doar un nimeni?
Iata ca atunci cand esti plin de gol intunecat esti nimeniul sau acel cineva de care ti-a fost frica atunci cand erai mic si singur in intuneric.
Atunci cand esti plin de gol luminat te vezi asa cum esti si lumina din tine poate fi definita de cel ce vede lumina din tine.
Cand vrei sa golesti golul din tine sinceritatea lumineaza golul intunecat in care iti mai ascunzi inca ganduri nematurizate de lumina golului nedescoperit.
Cum iti descoperi golul?
Golul il descoperi cand inregistrezi si treci prin filtrul propriului critic tot ce esti ce ai vost si ce vei fi.
Atunci vei deveni gol de tine, atunci cand stii cine te asteptai sa fii in comparatie cu cel ce ai acceptat sa devii si definit ce cel de vei deveni.

Ps. sunt ceea ce pot fi doar daca stiu ce fac.
ps: deocamdata fac nimic.

A fi sau a nu fi (...) !?

48, nu obijnuesc să repostez sau să citez (din citatele mele )dar cred că merită citit.

A mă preface că sunt eu sau doar să mă prefac?


Autor:
Pablo Neruda

"Moare câte puțin cine se transformă în sclavul obișnuinței,
urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.

Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.

Moare câte puțin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb și punctele pe "i" în locul unui vârtej de emoții,
acele emoții care învață ochii să strălucească,
oftatul să surâdă și care eliberează sentimentele inimii.

Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte sfaturile "responsabile".

Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.

Moare câte puțin cine-şi distruge dragostea; cine nu se lasă ajutat.

Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.

Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de râs
și cine nu răspunde chiar dacă cunoaște întrebarea.

Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira.

Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.

Totul depinde de cum o trăim...

Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plânge de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi..."

PS. Sunt ceea ce sunt pentru că știu ce vreau de la mine.
ps. Repostat de pe: http://www.serafimpantea.ro/poezii/pablo-neruda/cine-moare

De ce Dumnezeu nu ne lasa sa trecem dincolo?

48,inainte de vreme.

Traiesc pentru a ma intalni cu Dumnezeul din mine.
Simt pentru a atinge chipul mantuirii.
Vad pentru a fi orbit de lumina taborica.
Aud pentru a fi cutremurat de povestea nasterii.
Ma incanta parfumul divin pentru a da forma sfinteniei.
Vorbesc scriind cuvinte mute.

"pa podut de raiu" spune "corindu"
Acest pod, acea prapastie, acea lumina din fantana, acea broasca devoratoare, acea lumina de candela.
Imi povestea bunica despre o fata care a trait in timpul foametei si s-au facut multi bureti si mancau oameni numa bureti goi ca nu aveau cu ce si mureau oamei care mancau lacomi care mancau cruzi, mai si era fata asta si s-a dus la prasit pe deal si o luat cu ea buret de mancare si o cazut acolo pe deal de credeeau oameni ca e moarta.
I-au facut oameni toate pregatirile pentru inmormantare si au tinut-o in sicriu trei zile cu lumanarea la cap. Cand sa o duca la groapa o venit poapa sa o scoata afara din casa. Au ridicat sicriu si din zdruncinatura s-o trezit fata. S-a ridicat in sezut si se uita inprejur.
-Unde sunt?
-Ai fost moarta!
I-au raspuns oameni. A cerut un pahar de apa si a inceput sa le povesteasca ce a vazut dincolo: " se facea ca eram in fata unui pod si pe de o parte si de alta erau multe pasari si cand incercam sa trec zburau in fata mea ca sa nu ma lase sa trec" sa trezit fata si traieste si acuma.

Ps.Dece ne este interzis sa trecem inainte de vreme?

Copilul călăuzitor de orb!

48 tăcut și ascultător.
Un băț mare, alb sonor, înalt cât trei sferturi de om. În spatele lui, pe scaunul albastru al trenului un bărbat mediu la înăltime, brunet cu ochii căprui.

- Mai avem jumatăte din drum și ajungem la Iasi?! Rortește sigur pe sine luând o poziție oficială în fața persoanei importante cu care vorbea la telefon.
*Orbul se întreabă singur?(mă intreb)
-Am intrat în Iași?
Insistă omul bolborosind în sinea lui.
-Trebuie sa ne coborâm!(și incă o dată devine suspectă întrebarea pentru că nu îi răspunde nimeni)
Copilul cu ochii verzi spălăciți ca de om orb se uita la mine cu aceeasi curiozitate spre a vedea ce nevoie am spre ajutorul cu care mă uitam la onorabilul domn.
*De specificat ca trăsăturile lui erau greu de descifrat dintre a le defini de băiat sau de o feminitate nematurizată.
În zarva ultimei stații copilul se ridică își oferă prezența orbului și pleacă prin normalitatea fluenței din aglomerație.
-Întotdeauna rămâi ultimul! (îi replică bătrânul cu o autoritate parentală)

Ps. A fost o priveliște atât de faină ca un cârd de păsări zburând în V peste dealurile Domnitorilor Români din basmele verii târzii.

O scanteie din dragoste.

48,-
- POC! buna, pot sa stau aici
-*da desigur.
PS. Ardee, uite cum arde, băgăm petarde ca să ne vezi de departe.

O zi letargica.

48, si ma simt bine ca sunt.
Stii sensatia sand simti ca iti lipseste ceva?
Acea senzatie cand nici pisica neagra nu iti taie calea pentru ca nu stie ce vrei de la viata.
Acea senzatie cand te ratacesti pe drumul spre casa si incepi sa alergi ca sa vezi unde te duce drumul.
Acea senzatie cand te impiedici de nimic sau calci un gol pe scari sau intr-o groapa.
Acea senzatie cand nu mai esti stresat de privirile critice pentru ca de data asta iti ignora existenta chiar cand vrei sa fii vazut.
Acea senzatie cand ii spui unei fete ca e batrana si ea te intreaba "te cunosc de undeva?" pentru ca ea chiar nu te cunoaste.

Ei bine da... Senzatia asta de "no internet conection" am avut-o toata ziua si ma bucur ca nu imi dispace.

Ps. oare sa maculc? Cine o fi inventat si somnu asta ca

ma intrerupe in fiecare zi sa traiesc.

Ori nu au murit destui, ori au murit degeaba.

Salut aici 48 această postare este decicată celor curioși/oase.

Într-o revoluție toți oamenii se omoară pentru a ajunge la un consens de idei neconcepute încă de finalul genocidului curățător.
Cel ce luptă își pune viața la dispoziția ideii precum un martir. Gândul la schimbarea din focul revoluției este un început de partiraj în jertfelnic. Dacă nu esti pregătit să mori și lupți în revoluție ești cel ce trebuie omorât în numele revoluției. Dacă trăiești revoluției luptate, vei trăi în regret pentru că nu s-a schimbat nimic; sângele tău nu a botezat ideea revoluției. Lupta prin sacrificiu personal întărește ideea, o face auzită celor dornici de scimbare.
Martirul devine martir după ce moare, dacă nu, este un ratat norocos care a luptat degeaba, el nu a adăugat o caramidă la altarul ideii.
Martirul este acel corp cu care s-a susținut o idee într-o cumunitate indiferent de motivul cu care a fost sacrificat.
Esti semimartir când esti contrazis cu atâta forță încât după luptă sufletul îți atârnă de corp precum o carne putredă. Dacă cineva îți oprește ultimul răcnet de libertate care părăsește corpul o dată cu sufletul, atunci nu au murit destui, sacrificiul tău total nu e complet.
DAR dacă inamicul te salvează, din umanitate, cu o falsă idee de libertate, TU te-ai născut ai trăit ăi vei muri inutil vieții care atârna de o singura idee, aceea care a murit când ai fost salvat de la ororile curățătoare ale revoluției.

"Eroismul înseamnă să mă apăr de dușman, dar onestitatea înseamnă să îmi apăr dușmanul de mine însumi" (Patriarhul Pavel-Serbia).

Ps. Eroii revoluției sunt cei morți, cei vii sunt dovada că revoluția nu s-a terminat.

Prezent.

Langa patul pacatului fac pact cu diavolul...
Furat pe sub picioare ma las purtat de vantu'ntunecat.
Nesigur sunt scufundat in decizii nefinalizate. Doua zile si o noapte de lupte dintre ingeri si demoni.
Eu am invins fara sa stiu, fara sa vreau, fara sa pot, fara sa simt, iadul.

Acum, aici, pe veci!

Salut sunt nimeni da nimeni, eu: 48.
Cum poti fi cineva, cand sunt doar eu aici, acum? Prin urmare, deocamdata esti tu cel ce citesti trecutul, deci acumul din trecut.
*sfarsitul introducerii.

Cand e omul pregatit sa moara?
Nu acum, nu aici, poate in veci?
Compromisul negativ luat de bun, omoara. Dar daca iubesti acel compromis nebun.
Ce faci?
Mori din dragoste?
Si cu ce te alegi efemerule?
Cu nebunia.
Esti nebun daca nu traiesti, si nu esti bun daca mori.
ASAI?...
Asaii.
Iubeste nebuneste cat traiesti si mori de dor, prin urmare tot mori nebunule care iubesti. Iubirea este un "eveniment" vesnic si nemuritor, in doi. Ce faci atunci cand iubirea nu te invesniceste? Si daca te invesniceste, in vesnicia cui traesti? Ca toti murim.
Acest eveniment al iubirii nu este un timp ci un spatu creat intre doi poli atractivi in ochii energiei pozitive. Aceasta energie pozitiva creeaza un timp in jurul dragostei aprobata de loc. Energia negativa este compromisul tau neaprobat de loc, deci o astfel de gragoste reala traeste vesnic doar in spatiul ideologic.
Cum poate cuprinde acest spatiu iuberea si pozitiva si negativa? In acest spatiu nemuritor traversat de moarte vesnicul aproba, dezaproba si compromite iubirea. Iubirea compromisa este cea mai vascoasa in placeri dar da dureri de inima si omoara repede. Iubirea dezaprobata frange inima si omoara incet si sigur. Iubirea aprobata iti fura inima si mori in nestire prin urmare traiesti ca prostu in vesnicia ta. *sfatsitul subiectului

Ochii goi sunt umpluti de durere cand au secat lacrimile pline de amarul placerii goale invaluite de secul abis al efemerului satisfacut.
48 isi incheie vorba cu un"."

Un vis speriat.

Odata am avut un vis.
Se facea ca ma urmarea cineva, jumatate baiat si jumatate fata, iar eu fugeam speriat pe coridoare, pe scari, ma ascundeam dupa colturi, pana am ajuns intr-o camera si m-am asezat la marginea patului.
A venit si cel ce ma urmarea.
A stat langa mine o vreme, pana am inceput sa ma sperii si sa fug.
La un moment mi-am dat seama ca visez si incercam in diferite feluri sa-mi provoc trezirea.
Dar totul parea real!
Pentru ca ma piscam si durea, ma loveam si durea. Mai tarziu ma aflam la o masa cu multi oameni si am cerut omului de lanca mine sa imi dea chibritul cu care si-a aprins tigara pentru a-mi arde degetul. In loc de durere focul ardea usturator.
Peste un timp se facea ca ma aflam intr-o camera inalta si intunecata, in dreapta deasupra a trei scari se afla o candela aprinsa atarnata de perete ce lumina incet. Atunci am tras aer in piept ca sa strig, am inspirat si am scos un sunet surd.
Totusi sigur pe mine strigand si alergand spre lumina marturiseam:
"CANDEA LUI DUMNEZEU SA MA ARDA!".
Nu am atins flacara pentru ca am fost o impins puternic in sus si m-am trezit speriat de realitatea visului.
Domnule 48, ti-am trimis acest mesaj ca sa ma ajuti si tu cum poti prin rugaciuni cand poti si daca poti.
Multumesc!
O sa ma rog si eu pentru tine.

PS: Din vis am inteles ca o farama de credinta ne va salva din cel mai groaznic cosmar.

Ghiocelul roz.

TU!
Inger bun de ce imi stai in cale?
Nu vezi ca eu, sarman sunt?
Uita-te la el.
Sunt trist tacut si efemer.

Tu inger bun catifelet si roz,
Nu ma iubi!
Sunt orb nu vezi?!
Iubeste-ma dar uita-ma

Nu poti?NU?
Etern amor uitat in clipe
Ascunse de soare uraste-ma!
Nu poti?

Iar ma iuberti...
Nu stii? Nu poti sa vrei sa nu mai poti sa ma iubesti?
Si eu.
Atat.

Iubirea va trai in infinit dar,
Fara noi plapand pamant.
E vina mea ...

PS 48's poveste de dragoste

Ea.

48...
Trece pe langa tine, isi intoarce spatele la drumul ei, sta cu fata la tine si te intreaba aproximativ discret, subiectiv si personal:
"Ce cauti prin Iasi?"
De ce s-a injosit vorbind personal?
De ce umbla singura?
Stie ca e o muza vie?
Cum reuseste sa fie disponibila inutil ei?

Ps.Poezia e raspunsul? Ciune stie?

Razboiul si blestemul inodat al unei minti pacatoase.

48,
Ochi desfranati!
fereastra trupului,
sufletului patimas

esti inrobit si pacatos
inlantuit cu libestate.
Exprima prin sagetile-ti otravite

al aerului respirat
din narile murdare
de parfumul feciorelnic
al adierilor de primavara...

izbite, respinse de carnuri nepatate de pacat;
abis, te provoc la duelul mortii
frumoasa parfumata
cu izul vietii pamantesci

isetat de foamea nestinsa de carne.
Opreste-te batrane prost
inchideti ochii
puneti sufletul sa arda

pacatosul trup
cu lemnele din ratiunea clara
a apei oglindite-n cerul instelet si gol.
Onorabil, intre ei:

cat femeia nu exista in libbajul ratiunii
prieteniei ce ii leaga;
dar ochii tai ce vad lumina

sunt orbi de puritate ...
nu ai simtit de mult puritatea
in reflectia unei persoane feminine;

patimasule.
esti orb de fidelitate
si grija pentru suflet
te-ai lasat varat prin gauri de neaut

inchise de divin,
ti-ai legat trupul de picioare
si l-ai lasat tarandu-se prin praful vredniciei stramosesti,

inmalindu-o cu mintea ta inglodata in infern,
tragi dupa tine suflet pur speranta nemuririi
esti inbracat cu haine din taciuni aprinsi

moartea stavilita-n timp se-apropie neincetat si stai?
in loc sa fugi spre ea?

OM? Da...Esti?

umra fumului din mintea
care-ti colcae cu foc murdar;
vei putrezi de tot!

cu tot ce ai in cap sii trecator;
ramai o clipa vezi-ti pasi!
absenti in istoria vesnica,

zambeste trecator spre nemurire,
nu tu de duci la ea,
esti prost!

de crezi ca vine ...

ps. multumit sa nu fiu vazut , un zambet celui care vede.

Iubire, interese, razbunare, rugaciune.

48,
Acestea sunt cuvintele care distrug si ririca viata la o valoare superioara.
Curiozitatea este probabil mai prezenta in spiritul unei femei.
De ce?
Pentru ca nimeni nu stie ce gandeste.
Viata nu se traieste fara aceste patru cuvinte rostite dintr-o dorinta pura a sufletului. Toate sunt placeri pacatoase si in parte iti ofera un scop de a face prezentul parte din viitorul inevitabil.
Precum iubirea, razbunatoare plina de interese murdare si milogeli penibile vrea o bataie in plus.
"Sa mai pulsez o data!"
Striga din abisul sufletului, "O data si pot sa mori!" Fara sa stii ca o pulsatie din iubire te arunca precum un gunoi in abisul vesniciei plin de frumos si efemer.
"Tu vrei?"
Tu vrei mai mult dar nu primesti, numicule.
Nimic din dimic este blestemul binecuvantat al iubirii.
"Tu vrei mai mult?"
Nu poti primi, nu esti in stare sa primesti mai mmult.
Si te revolti vazand nimicul din tine.
Si te razbuni pe patima iubirii. Patimas fara cap, fara minte, fara ratiune, fara tine.
Doar tu singur esti inbalsamat in negura intangibila a iubirii.
"Dar nu esti singur!"
Unde esti, ce cauti, de unde ai plecat?
Esti un nebun bolnav si nu esti singurul, mai este cineva?
Cine esti? Aratate! Nebunule pentru iubire!
Sunt eu...
Si tu!?
De ce?
Sunt doar carne si aer, de ce sa ma inec bolborosind prin sentimentele din profundul abis?
Nu mai ai capat omule patimas?
Roaga-te, nu esti singur pamantule viu!


PS:

nu ma intreba ca stiu: nimic!

Devin normal sau doar banal?

Salut cititorule!
Desi, stiu cine esti nu cred ca vei mai fi pentru ca nu mai esti sau nu ai fost sau stai!
Imi cer scuze daca ai fost si nu mai esti?
Dar daca nu ai fost ce faci atunci?
De cand te-ai intors si cum a fost?
Aici sunt neaguvalentin48 cu o postare ce trebuia scrisa intr-o agenda personala, dar iata ca o citesti tu (desi nu cred ca e cineva interesat) si daca esti felicitari!
(shit iar ma aplaud singur)
Bine!!
Ieri 25-04-2012 (anul apocalisei care tot vine dar are intarzieri ca CFR-ul: de cateva ore. Stai linistit nu iti face griji ca nu mai vine a facut pana.
Astazi era sa ma calce tranvaiul de la 50 de meri distanta: darrr sa incepen cu inceputul.
Decuseara, adica inainte cu o seara, imi pun ceasul sa imi sune la aproximativ 7, si ma culc "dimineata cand ma scol..."(poezia o continuati voi bine inteles cine o stie)imi aman ceasul cu o ora (sa ma sune la 8)deci m-am trezit la 6.45 si nu mai aveam somn, incredibil dar adevarat. Matinal cum sunt, lenea ma impinde sa mai stau un pic in pat(de fapt am inpinso io ca de lene ii e lene sa vina).
*text non subliminal*
Nu stiu ce'nseamna da nu va ganditi la prostii (prea tarziu)
Unde eram?
A da! Vorbeam in paranteze(*).
Bag baraitoarea in priza, mai mult sa le arat colegilor cat de devreme ma trezesc decat sa imi incalzeasca borsul cu fasole, cu carnat, cu sunca, costita, jumari si cu pofta buna am mancat plecand durandu-ma undeva.
Cat e ceasul? Ca aveam Liturghia in dimineata aia (nu conta la cat ajung ca prezenta se face la sfarsit).
Pe drum zic sa fac ceva mai special daca tot am timp.
Si ghici ce fac!
Ei bine travessez strada.(asta e acel ceva special la care ma gandeam)
De ce e special?
Pentru ca o iau dea dreptul prin mijloc nu trecere, nu nik. Si de aici incep toate peripetiile din zi.
Nici nu apuc sa trec de mijlocu strazii ca ma holbez ca chioru la tranvaiol care se apropie din departare, infricosator de sfidator(desi era departe ..noile linii il faceau ciudat, pentru ca nu se mai legana gata gata sa se rastoarne)
Fermecat de eleganta cu care se apropie, speriat, uit de picioare si ma impiedic fara sa ma inprastii p'acolo.
M-am inspaimantat! Ca si cum accidentul sangeros se petrecuse. Am devenit spontan "atacator de panica".
Daca "Doamne fereste!" ma calca tranvaiul!
Bine era departe dar daca stateam pe jos, ma calca!
(mi-am amintit cuvantul ce explica in ce stare ma aflam: "paranoic")
Stupid cum sunt, fericirea a facut ca nu m-a calcat, dar totusi eram cu coada (imaginara) intre picioare.
Ajung in statie.
Lenea morbida ma pune sa ma asez visator fix langa o ba...
(stai oleak s vb cv pe mes)...ba.
Da, ai citit bine! Langa o baba batrana.
Doar in cazuri grave de lene plictisita fac "asta".
Daca era o fata cu sanii sau alte parti precum "personalitatea" dezvoltate ma asezam si in cap pe banca aia. Dar nu era o Baba.
Nici nu stiam ca mai este si o alta portiune din banca in afara de cea de sub mine asa de atent eram la univers in clipa aceea linistitor de vesnica. Din lene, imi era lene, sa iau tranvaiul sau microbuzul care treceau fara sa ma urc. Imi era lene sa si aleg sau cel putin sa ma scol si sa ma duc sa mai dorm.
Lenea nu s-a oprit aici. (in cateva momente vom ajunge la nivelul urmator: climaxu')
Inpresionant! Agerimea mintii in coma inca o mai aveam.
Acum ochiul imi observa o bruneta de frumusete medie ca trece stada.
Un alt ochi observa, ca tranvaiul doreste sa isi continue drumul in acelasi moment cu fata traversand.
Si nu numai atat!
Cu un al saselea simt, vad, in umbra tranvaiului o Dacie 1100 0.1 alba, ca merge pitita in umbra lui cu aceeasi dorinta.
Simtutile mi s-au incordat asa de tare ca presimteam preinfartul babei de langa mine.
Surprinzator vointa fetei castiga inpotruva tranvaiului si o lasa sa treca.
Dar Dacia care isi luase avant nu mai putea oprii!!!
Si trece prin fata ei in urlete de cauciudori blocate pe asfaltul uscat.
Daca te intrebi ce am facut stiind ce se va intampla cu secunde salvatoare inainte de eveniment.
EI BINE!
Am strigat!
P(i)sssss!
In soapta...
Nici baba semi surda de alaturi nu m-a auzit.
Dupa acest accident evitat, baba a scos un geamat de infiorare, usurandu-se. Evenimentul mi-a dat de inteles ca ziua era prea darnica prin intamplari interesante.
Si am plecat in camin sa ma apuc de invatat la examenul de la catehetica.

Ps. Am stat in camin pana seara fara sa deschid o carte.

Prietenie. Prietene?

Da! Aici neaguvalentin48!
Raportati!
Daca devin beat pana ajung ca cele mai evidente finisaje ale personalitatii ies la iveala cele mai profunde prostii?
Ce spun si ce fac numai, numai un ochi luminat poate vedea prostia sau inteligenta dintr-un om beat.
Si nu numai atat vei fi suurprins daca vezi lacrimi de timiditate.
Sau chiar poate nimic.

PS: Betia e o patima daunatoare si bolnavicioasa poate face din oameni buni niste monstri.
ps:PS. Nu citi ce tocmai ai citit!

de ce acum...de ce confuz

introspectie asupra unei relatii care nu imi doresc sa se dezvolte
nu am dorit sa inceapa desi curiozitatea imi este satisfacuta pe deplin
in realitate cu o speranta aproape naiv reala a fost ideala
si totusi existenta ei;o pata de culoare vie
un vis riscant sa o numesc,
un joc cu focul... MIC
nu incetez sa fiu uimit
eram si sunt cu totul pregatit
ca un boboc de floare mult prea fin
l-am oferit uitarii
m-am asteptat la mai putin
dar am primit chiar totul
chiar si magia../
nu imi doresc mult mai putin
...mil mai doresc o data
dar la un timp mult mai sublim
si la o varsta incercata
acum termin adio
vin si bautura tare
sper la tine sa mai vin
si cu amar uitare...

Buna! Ce faci?

buna acum tu esti in centrul atentiei ...da ... doar pentru tine fac asta: cine esti tu si de unde stiu ca tu esti acolo?...ei bine ,nu stiu, dar daca tu "esti" imagineazati ca eu nu "sunt" aici
Darr nu aici voiam sa ajung, unde voiam sa ajung? in cateva randuri vei afla...
subiectul: >Evolutia unei relatii de la "salut" pana "la revedere"<
*de aici continua tu firul unui gand pierdut in infinitul nu indepertat

steaua din varful pomului

sanut urmatoarele idei aruncate la intamplare probabil nu sunt coerente (credema abia le inteleg eu)
cei sapte ani de acasa si cei sapte ani de scoala teologica...
_telul meu este de a ma plimba liber fara sa ma supravegheze si ma educe cineva spre ceva ce nu imi doresc,sa nu aiba grija de mine sa nu ma protejeze de oameni rai pentru ca sunt mare si pasnic si nu au ce lua de la mine sa nu isi faca griji ca sunt pradat de oameni rai sa nu ma perceapa ca o posibila tinta de profit ci sa aiba acea incredere inconstienta ca sunt bine sa simt eu pentru mine o libertate calma ca merg pe la umbra si respir un aer curat, ca nu imi pasa ca sunt singur ci ca am puterea de a fi singur sa imi satisfac placerea de autoritate suprema asupra activitatii in care ma simt desavarsit sa fiu destul de fericit ca merg spre un concept propriu ca vreau asa sa mil expun pentru propria-mi critica libertatea de a face ceva fara rost pentru un timp nedefinit sa am dorinta libera si neinfluentata de am-mi dori ceva in continuarea dorintelor din propriumi nucleu si de aici sa ma scald in lumina emanata de tinta drumului...
(oau parca am terminat sa imi torn sufletul copilului...)

O zi normala de iarna.(28.01.2009)>azi 21.01.2012

buna ...acum chiar cred ca o sa citeasca cineva ce scriu, dar de data asta poate chiar nu o sa citeasca nimeni ce scriu
Am pus titllul primei postari scrise pentru ca astazi sunt din toate punctele de vedere unde nu trebuia sa fiu: daca te intrebi de ce si cum, ei bine fii atent:
I. in primul rand nu mai dorm atat de mult, prin urmare nu mai sunt cu capul pe umeri deloc.
II. in al doilea rand nu mai visez asa de mult pentru ca nu mai dorm (mai mult vissez cand nu dorm)
III. data e gresita era anul 2010(in 2009 eram inca la seminar).
IV. trebuie sa ma uit inca o data la filmul 'fame ca nu mai stiu cu ce e(cum spuneam de capul pe umeri...)
V. (acum incep serios sa ma critic)nu mai sunt nonvulgar si foarte politicos (si imi pare rau :( .
VI. era sa nu mai fiu student din cauza ca m-au prins copiind saptamana trecuta la examenul de drept (cel mai simplu examen si garantat nota mare iar eu copii? sunt genial ce pot sa zic?..{a fost cea mai mare rusine si dezamagire pe care am traito de cand ma stiu...)
VII. cel putin inca mai stiu sa apreciez o zi frumoasa si sa ma trezesc din pat vioi ca un elefant batran si lenes :)
vIII. trebue sa imi iau alt telefon ca sa mai fac pozee si o bucata mare de tupeu ca sa mai vorbesc cu fete straine si dragute.
IX. aaa acum stau la o casuta exact langa politie (ciudat nu)si stau in camera cu colegul care m-a turnat la administratora ca stateam pe naspa(un ciudat)si dorm in aceleasi conditii ca la inceput (off chiar sunt.. un ciudat nu?)
X.ei bine trist ( si s-a terminat cu sperantele si visele alea(ma refer la scoala nu te gandi la prostii))si in legatura cu pacatele ...ma simt deja plin :(
XI. acum stau la o camera pentru care pletesc lafel de mult ca la prima
XII.nici macar cainii sau porumbei nu imi sunt cu adevarat prieteni (dar se straduiesc)
Xiii. inca ma strecor in multime ca un elefant gingas(de fapt un dinozaur feroce calc in picioare si nu stau la randuri ..si nu de putine ori au strigat batrani sa stau cu capu pe umeri)<(am cenzurat ,putin ...mesajul batranilor)
XIX. ultima si cea mai mare maturizare negativa este a vocabularului cu multe adaptari si apdatari vulgare si mari goluri de cuvinte noi...


PS.: in concluzie o maturizare negativa
(sa ne vedem la o recapitulare in alti trei ani domnule neaguvalentin48)( sa speram cu o recapitulare pozitiva)

SALUT !... si acum o fata zambitoare:)

buna tocmai am observat ca internetul are o influenta negativa asupre mea si IMI cer scuze daca am suparat pe cineva in viata reala ... si cam atat ...
Ps: si imi cam pird neuroni ca prea nu mai am cuvinte in vocabular cu care sa vorbes...
ps...scz

neatza...
Sfarsit sau continuarea suferintei?..viata continua cu sau fara adevaruri, amanari sau decizii pun STOP aici comentariilor introspective online, ca am cam luat-o razna nu pot stege trecutul dar il pot completa ...de fapt nu!trecutul e trecut! si viitorul e inexistent atata timp cat nu ai asteptari care sa faca viitorul un trecut mai frumos nu imi pot alege greselile si totusi aleg constient ce greseli fac.
atata timp cat sunt constient ca am ce vorbi cu mine stiu ca nu's nebun sau plictisit de a vorbi pana si cu mine si totusi nu am ce vorbi cu tine domnule vid infinit pentru ca nu am ce intelege de la tine singuru lucru care ma intereseaza e sa te inteleg , lucru care imi e inutil imi e inutil sa ma inteleg si pe mine atata timp cat vreau sa fiu liber de critici interioare si exterioare imi e destul sa fac ce vreau fara sa gandesc daca astai libertate gandirea imi e inutila .
PS:iar am scris o gramada pana si mie imi e lene sa citesc ce am scris
ps. daca mi-ar pasa ca citeste sau nu cineva tot nu as schimba greselile cu altele asa ca go si citeste o carte(de vizita)

Neata 2012 domnul 48 la raportul nonexistent...desi gandesc fara incetare nu am nimic de zis, si totusi las fluent cuvintele sa cada in neant.
cum se face ca suntem unici gandim diferit si traim diferit dar nu suntem normali daca gandim diferit , iar atunci cand gandim in plus trebuie sa surprin.... CE P... tot vorbesc eu si cumine am alte probleme mai importante de vorbit de ce? si cum? in special pana cand? iar dup aia cum va fi?: ca deja am intrat in rahat, cum scap de o haina care am cumparato sa o port sinu o mai vreau ca nu este conform asteptarilor mele ..simplu o dau josss.. de ar fi asa simplu ....darrr ma duc sa mananc

Zodia Frasin

Nativul din zodia Frasin este foarte chipes, plin de viata, impetuos si pretentios. Nu accepta sa fie criticat, are tendinta de a fi egoist si ii place sa se "joace cu focul".

Frasinul este inteligent, talentat si ambitios si, de cele mai multe ori, pune ratiunea inaintea oricaror alte considerente, actionand ca un adevarat cerebral.

In relatiile cu ceilalti, are tendinta de a nu se implica prea mult. Pentru Frasin este foarte important sa isi pastreze libertatea, independenta si identitatea personala. Cu toate acestea, este un partener de incredere, prudent si serios, fidel in relatiile sentimentale.

Nativul din zodia Frasin este cel mai preocupat de viitor din tot zodiacul druidic (zodiacul arboricol / zodiacul celtic) si dornic sa progreseze continuu. Daca isi propune un obiectiv ambitios, pe termen lung, este dispus sa faca multe sacrificii pentru a-si atinge obiectivul.

Ajuns la apogeul carierei, Frasinul da dovada adesea de noblete si este dispus sa faca eforturi imense pentru a-i ajuta pe ceilalti.

http://www.catavencii.ro/Coperta-de-miercuri-asociatia-diabolicilor-anonimi_0_1607.html#

Mint cu adevaru pe fatza si tot ma crezi ca zic nimic

azi eu acezasi, zic nimic si tac deci scriu, itzi mai amintesti ultima mea postare ...bineinteles ca nu ... pentru ca nu era nimic de spus sa te vad si pe tine ca spui nimic nimanui aceluias tie; am tupeu sa zic ce vreau si sa imi vars oful in fata golului plin de eu deci daca zic ceva nu asculta pentru ca nu intelegi ce zic(nici eu) deci zi si tu ceva..

PS nu se pote comenta pe blogu meu decii...

confuz...

inca o data imaginea mea apare pe un ecran strain ...da a lui neaguvalentin48 sa te cert sa te iert sa te uit sa te ignor raspunsul e usor ...sa te las fara voia mea...
sa trecem la subiect ...iar ma simt inspirat de propriami mila asa .... ca am ceva de zis nimanui si chiar te rog sa fii nimeni si sa nu citesti de data asta...Asa sa trecem la ludrurile mai patetice la plansul de mila si la intrebari ... de ce cum cand unde de unde ince fel cat pana unde si de ce...ei bine sa incepem cu inceputul si cu sfarsitul si sa terminam...si raspunsul simplu ar fi nu stiu dar adevarul este ca de mila de frica de patetic ce sunt de dorinta de a oferi ajutor si de al primi...

PS daca nu ai inteles nimic e bine cel putin ai inteles ca nu ai inteles nimic

PS ps NICI EU

indragostit?

secretele unei femei sunt jugul care o tine legata de partenerul ei de viata
cat timp o femeie nu isi impartaseste secretele barbatului eu eceea nu este o relatie
daca o femeie isi impartaseste secretele iubitului ei atunci relatia poate deveni perfecta sau imposibila...