Un băț mare, alb sonor, înalt cât trei sferturi de om. În spatele lui, pe scaunul albastru al trenului un bărbat mediu la înăltime, brunet cu ochii căprui.
- Mai avem jumatăte din drum și ajungem la Iasi?! Rortește sigur pe sine luând o poziție oficială în fața persoanei importante cu care vorbea la telefon.
*Orbul se întreabă singur?(mă intreb)
-Am intrat în Iași?
Insistă omul bolborosind în sinea lui.
-Trebuie sa ne coborâm!(și incă o dată devine suspectă întrebarea pentru că nu îi răspunde nimeni)
Copilul cu ochii verzi spălăciți ca de om orb se uita la mine cu aceeasi curiozitate spre a vedea ce nevoie am spre ajutorul cu care mă uitam la onorabilul domn.
*De specificat ca trăsăturile lui erau greu de descifrat dintre a le defini de băiat sau de o feminitate nematurizată.
În zarva ultimei stații copilul se ridică își oferă prezența orbului și pleacă prin normalitatea fluenței din aglomerație.
-Întotdeauna rămâi ultimul! (îi replică bătrânul cu o autoritate parentală)
Ps. A fost o priveliște atât de faină ca un cârd de păsări zburând în V peste dealurile Domnitorilor Români din basmele verii târzii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu