sâmbătă, 22 septembrie 2012

Un vis speriat.

Odata am avut un vis.
Se facea ca ma urmarea cineva, jumatate baiat si jumatate fata, iar eu fugeam speriat pe coridoare, pe scari, ma ascundeam dupa colturi, pana am ajuns intr-o camera si m-am asezat la marginea patului.
A venit si cel ce ma urmarea.
A stat langa mine o vreme, pana am inceput sa ma sperii si sa fug.
La un moment mi-am dat seama ca visez si incercam in diferite feluri sa-mi provoc trezirea.
Dar totul parea real!
Pentru ca ma piscam si durea, ma loveam si durea. Mai tarziu ma aflam la o masa cu multi oameni si am cerut omului de lanca mine sa imi dea chibritul cu care si-a aprins tigara pentru a-mi arde degetul. In loc de durere focul ardea usturator.
Peste un timp se facea ca ma aflam intr-o camera inalta si intunecata, in dreapta deasupra a trei scari se afla o candela aprinsa atarnata de perete ce lumina incet. Atunci am tras aer in piept ca sa strig, am inspirat si am scos un sunet surd.
Totusi sigur pe mine strigand si alergand spre lumina marturiseam:
"CANDEA LUI DUMNEZEU SA MA ARDA!".
Nu am atins flacara pentru ca am fost o impins puternic in sus si m-am trezit speriat de realitatea visului.
Domnule 48, ti-am trimis acest mesaj ca sa ma ajuti si tu cum poti prin rugaciuni cand poti si daca poti.
Multumesc!
O sa ma rog si eu pentru tine.

PS: Din vis am inteles ca o farama de credinta ne va salva din cel mai groaznic cosmar.



duminică, 29 iulie 2012

Ghiocelul roz.

TU!
Inger bun de ce imi stai in cale?
Nu vezi ca eu, sarman sunt?
Uita-te la el.
Sunt trist tacut si efemer.

Tu inger bun catifelet si roz,
Nu ma iubi!
Sunt orb nu vezi?!
Iubeste-ma dar uita-ma

Nu poti?NU?
Etern amor uitat in clipe
Ascunse de soare uraste-ma!
Nu poti?

Iar ma iuberti...
Nu stii? Nu poti sa vrei sa nu mai poti sa ma iubesti?
Si eu.
Atat.

Iubirea va trai in infinit dar,
Fara noi plapand pamant.
E vina mea ...

PS 48's poveste de dragoste

duminică, 24 iunie 2012

Ea.

48...
Trece pe langa tine, isi intoarce spatele la drumul ei, sta cu fata la tine si te intreaba aproximativ discret, subiectiv si personal:
"Ce cauti prin Iasi?"
De ce s-a injosit vorbind personal?
De ce umbla singura?
Stie ca e o muza vie?
Cum reuseste sa fie disponibila inutil ei?

Ps.Poezia e raspunsul? Ciune stie?


vineri, 18 mai 2012

Razboiul si blestemul inodat al unei minti pacatoase.

48,
Ochi desfranati!
fereastra trupului,
sufletului patimas

esti inrobit si pacatos
inlantuit cu libestate.
Exprima prin sagetile-ti otravite

al aerului respirat
din narile murdare
de parfumul feciorelnic
al adierilor de primavara...

izbite, respinse de carnuri nepatate de pacat;
abis, te provoc la duelul mortii
frumoasa parfumata
cu izul vietii pamantesci

isetat de foamea nestinsa de carne.
Opreste-te batrane prost
inchideti ochii
puneti sufletul sa arda

pacatosul trup
cu lemnele din ratiunea clara
a apei oglindite-n cerul instelet si gol.
Onorabil, intre ei:

cat femeia nu exista in libbajul ratiunii
prieteniei ce ii leaga;
dar ochii tai ce vad lumina

sunt orbi de puritate ...
nu ai simtit de mult puritatea
in reflectia unei persoane feminine;

patimasule.
esti orb de fidelitate
si grija pentru suflet
te-ai lasat varat prin gauri de neaut

inchise de divin,
ti-ai legat trupul de picioare
si l-ai lasat tarandu-se prin praful vredniciei stramosesti,

inmalindu-o cu mintea ta inglodata in infern,
tragi dupa tine suflet pur speranta nemuririi
esti inbracat cu haine din taciuni aprinsi

moartea stavilita-n timp se-apropie neincetat si stai?
in loc sa fugi spre ea?

OM? Da...Esti?

umra fumului din mintea
care-ti colcae cu foc murdar;
vei putrezi de tot!

cu tot ce ai in cap sii trecator;
ramai o clipa vezi-ti pasi!
absenti in istoria vesnica,

zambeste trecator spre nemurire,
nu tu de duci la ea,
esti prost!

de crezi ca vine ...

ps. multumit sa nu fiu vazut , un zambet celui care vede.


Iubire, interese, razbunare, rugaciune.

48,
Acestea sunt cuvintele care distrug si ririca viata la o valoare superioara.
Curiozitatea este probabil mai prezenta in spiritul unei femei.
De ce?
Pentru ca nimeni nu stie ce gandeste.
Viata nu se traieste fara aceste patru cuvinte rostite dintr-o dorinta pura a sufletului. Toate sunt placeri pacatoase si in parte iti ofera un scop de a face prezentul parte din viitorul inevitabil.
Precum iubirea, razbunatoare plina de interese murdare si milogeli penibile vrea o bataie in plus.
"Sa mai pulsez o data!"
Striga din abisul sufletului, "O data si pot sa mori!" Fara sa stii ca o pulsatie din iubire te arunca precum un gunoi in abisul vesniciei plin de frumos si efemer.
"Tu vrei?"
Tu vrei mai mult dar nu primesti, numicule.
Nimic din dimic este blestemul binecuvantat al iubirii.
"Tu vrei mai mult?"
Nu poti primi, nu esti in stare sa primesti mai mmult.
Si te revolti vazand nimicul din tine.
Si te razbuni pe patima iubirii. Patimas fara cap, fara minte, fara ratiune, fara tine.
Doar tu singur esti inbalsamat in negura intangibila a iubirii.
"Dar nu esti singur!"
Unde esti, ce cauti, de unde ai plecat?
Esti un nebun bolnav si nu esti singurul, mai este cineva?
Cine esti? Aratate! Nebunule pentru iubire!
Sunt eu...
Si tu!?
De ce?
Sunt doar carne si aer, de ce sa ma inec bolborosind prin sentimentele din profundul abis?
Nu mai ai capat omule patimas?
Roaga-te, nu esti singur pamantule viu!


PS:

nu ma intreba ca stiu: nimic!

joi, 26 aprilie 2012

Devin normal sau doar banal?

Salut cititorule!
Desi, stiu cine esti nu cred ca vei mai fi pentru ca nu mai esti sau nu ai fost sau stai!
Imi cer scuze daca ai fost si nu mai esti?
Dar daca nu ai fost ce faci atunci?
De cand te-ai intors si cum a fost?
Aici sunt neaguvalentin48 cu o postare ce trebuia scrisa intr-o agenda personala, dar iata ca o citesti tu (desi nu cred ca e cineva interesat) si daca esti felicitari!
(shit iar ma aplaud singur)
Bine!!
Ieri 25-04-2012 (anul apocalisei care tot vine dar are intarzieri ca CFR-ul: de cateva ore. Stai linistit nu iti face griji ca nu mai vine a facut pana.
Astazi era sa ma calce tranvaiul de la 50 de meri distanta: darrr sa incepen cu inceputul.
Decuseara, adica inainte cu o seara, imi pun ceasul sa imi sune la aproximativ 7, si ma culc "dimineata cand ma scol..."(poezia o continuati voi bine inteles cine o stie)imi aman ceasul cu o ora (sa ma sune la 8)deci m-am trezit la 6.45 si nu mai aveam somn, incredibil dar adevarat. Matinal cum sunt, lenea ma impinde sa mai stau un pic in pat(de fapt am inpinso io ca de lene ii e lene sa vina).
*text non subliminal*
Nu stiu ce'nseamna da nu va ganditi la prostii (prea tarziu)
Unde eram?
A da! Vorbeam in paranteze(*).
Bag baraitoarea in priza, mai mult sa le arat colegilor cat de devreme ma trezesc decat sa imi incalzeasca borsul cu fasole, cu carnat, cu sunca, costita, jumari si cu pofta buna am mancat plecand durandu-ma undeva.
Cat e ceasul? Ca aveam Liturghia in dimineata aia (nu conta la cat ajung ca prezenta se face la sfarsit).
Pe drum zic sa fac ceva mai special daca tot am timp.
Si ghici ce fac!
Ei bine travessez strada.(asta e acel ceva special la care ma gandeam)
De ce e special?
Pentru ca o iau dea dreptul prin mijloc nu trecere, nu nik. Si de aici incep toate peripetiile din zi.
Nici nu apuc sa trec de mijlocu strazii ca ma holbez ca chioru la tranvaiol care se apropie din departare, infricosator de sfidator(desi era departe ..noile linii il faceau ciudat, pentru ca nu se mai legana gata gata sa se rastoarne)
Fermecat de eleganta cu care se apropie, speriat, uit de picioare si ma impiedic fara sa ma inprastii p'acolo.
M-am inspaimantat! Ca si cum accidentul sangeros se petrecuse. Am devenit spontan "atacator de panica".
Daca "Doamne fereste!" ma calca tranvaiul!
Bine era departe dar daca stateam pe jos, ma calca!
(mi-am amintit cuvantul ce explica in ce stare ma aflam: "paranoic")
Stupid cum sunt, fericirea a facut ca nu m-a calcat, dar totusi eram cu coada (imaginara) intre picioare.
Ajung in statie.
Lenea morbida ma pune sa ma asez visator fix langa o ba...
(stai oleak s vb cv pe mes)...ba.
Da, ai citit bine! Langa o baba batrana.
Doar in cazuri grave de lene plictisita fac "asta".
Daca era o fata cu sanii sau alte parti precum "personalitatea" dezvoltate ma asezam si in cap pe banca aia. Dar nu era o Baba.
Nici nu stiam ca mai este si o alta portiune din banca in afara de cea de sub mine asa de atent eram la univers in clipa aceea linistitor de vesnica. Din lene, imi era lene, sa iau tranvaiul sau microbuzul care treceau fara sa ma urc. Imi era lene sa si aleg sau cel putin sa ma scol si sa ma duc sa mai dorm.
Lenea nu s-a oprit aici. (in cateva momente vom ajunge la nivelul urmator: climaxu')
Inpresionant! Agerimea mintii in coma inca o mai aveam.
Acum ochiul imi observa o bruneta de frumusete medie ca trece stada.
Un alt ochi observa, ca tranvaiul doreste sa isi continue drumul in acelasi moment cu fata traversand.
Si nu numai atat!
Cu un al saselea simt, vad, in umbra tranvaiului o Dacie 1100 0.1 alba, ca merge pitita in umbra lui cu aceeasi dorinta.
Simtutile mi s-au incordat asa de tare ca presimteam preinfartul babei de langa mine.
Surprinzator vointa fetei castiga inpotruva tranvaiului si o lasa sa treca.
Dar Dacia care isi luase avant nu mai putea oprii!!!
Si trece prin fata ei in urlete de cauciudori blocate pe asfaltul uscat.
Daca te intrebi ce am facut stiind ce se va intampla cu secunde salvatoare inainte de eveniment.
EI BINE!
Am strigat!
P(i)sssss!
In soapta...
Nici baba semi surda de alaturi nu m-a auzit.
Dupa acest accident evitat, baba a scos un geamat de infiorare, usurandu-se. Evenimentul mi-a dat de inteles ca ziua era prea darnica prin intamplari interesante.
Si am plecat in camin sa ma apuc de invatat la examenul de la catehetica.

Ps. Am stat in camin pana seara fara sa deschid o carte.


vineri, 2 martie 2012

Prietenie. Prietene?

Da! Aici neaguvalentin48!
Raportati!
Daca devin beat pana ajung ca cele mai evidente finisaje ale personalitatii ies la iveala cele mai profunde prostii?
Ce spun si ce fac numai, numai un ochi luminat poate vedea prostia sau inteligenta dintr-un om beat.
Si nu numai atat vei fi suurprins daca vezi lacrimi de timiditate.
Sau chiar poate nimic.

PS: Betia e o patima daunatoare si bolnavicioasa poate face din oameni buni niste monstri.
ps:PS. Nu citi ce tocmai ai citit!

sâmbătă, 21 ianuarie 2012

de ce acum...de ce confuz

introspectie asupra unei relatii care nu imi doresc sa se dezvolte
nu am dorit sa inceapa desi curiozitatea imi este satisfacuta pe deplin
in realitate cu o speranta aproape naiv reala a fost ideala
si totusi existenta ei;o pata de culoare vie
un vis riscant sa o numesc,
un joc cu focul... MIC
nu incetez sa fiu uimit
eram si sunt cu totul pregatit
ca un boboc de floare mult prea fin
l-am oferit uitarii
m-am asteptat la mai putin
dar am primit chiar totul
chiar si magia../
nu imi doresc mult mai putin
...mil mai doresc o data
dar la un timp mult mai sublim
si la o varsta incercata
acum termin adio
vin si bautura tare
sper la tine sa mai vin
si cu amar uitare...

Buna! Ce faci?

buna acum tu esti in centrul atentiei ...da ... doar pentru tine fac asta: cine esti tu si de unde stiu ca tu esti acolo?...ei bine ,nu stiu, dar daca tu "esti" imagineazati ca eu nu "sunt" aici
Darr nu aici voiam sa ajung, unde voiam sa ajung? in cateva randuri vei afla...
subiectul: >Evolutia unei relatii de la "salut" pana "la revedere"<
*de aici continua tu firul unui gand pierdut in infinitul nu indepertat

steaua din varful pomului

sanut urmatoarele idei aruncate la intamplare probabil nu sunt coerente (credema abia le inteleg eu)
cei sapte ani de acasa si cei sapte ani de scoala teologica...
_telul meu este de a ma plimba liber fara sa ma supravegheze si ma educe cineva spre ceva ce nu imi doresc,sa nu aiba grija de mine sa nu ma protejeze de oameni rai pentru ca sunt mare si pasnic si nu au ce lua de la mine sa nu isi faca griji ca sunt pradat de oameni rai sa nu ma perceapa ca o posibila tinta de profit ci sa aiba acea incredere inconstienta ca sunt bine sa simt eu pentru mine o libertate calma ca merg pe la umbra si respir un aer curat, ca nu imi pasa ca sunt singur ci ca am puterea de a fi singur sa imi satisfac placerea de autoritate suprema asupra activitatii in care ma simt desavarsit sa fiu destul de fericit ca merg spre un concept propriu ca vreau asa sa mil expun pentru propria-mi critica libertatea de a face ceva fara rost pentru un timp nedefinit sa am dorinta libera si neinfluentata de am-mi dori ceva in continuarea dorintelor din propriumi nucleu si de aici sa ma scald in lumina emanata de tinta drumului...
(oau parca am terminat sa imi torn sufletul copilului...)

O zi normala de iarna.(28.01.2009)>azi 21.01.2012

buna ...acum chiar cred ca o sa citeasca cineva ce scriu, dar de data asta poate chiar nu o sa citeasca nimeni ce scriu
Am pus titllul primei postari scrise pentru ca astazi sunt din toate punctele de vedere unde nu trebuia sa fiu: daca te intrebi de ce si cum, ei bine fii atent:
I. in primul rand nu mai dorm atat de mult, prin urmare nu mai sunt cu capul pe umeri deloc.
II. in al doilea rand nu mai visez asa de mult pentru ca nu mai dorm (mai mult vissez cand nu dorm)
III. data e gresita era anul 2010(in 2009 eram inca la seminar).
IV. trebuie sa ma uit inca o data la filmul 'fame ca nu mai stiu cu ce e(cum spuneam de capul pe umeri...)
V. (acum incep serios sa ma critic)nu mai sunt nonvulgar si foarte politicos (si imi pare rau :( .
VI. era sa nu mai fiu student din cauza ca m-au prins copiind saptamana trecuta la examenul de drept (cel mai simplu examen si garantat nota mare iar eu copii? sunt genial ce pot sa zic?..{a fost cea mai mare rusine si dezamagire pe care am traito de cand ma stiu...)
VII. cel putin inca mai stiu sa apreciez o zi frumoasa si sa ma trezesc din pat vioi ca un elefant batran si lenes :)
vIII. trebue sa imi iau alt telefon ca sa mai fac pozee si o bucata mare de tupeu ca sa mai vorbesc cu fete straine si dragute.
IX. aaa acum stau la o casuta exact langa politie (ciudat nu)si stau in camera cu colegul care m-a turnat la administratora ca stateam pe naspa(un ciudat)si dorm in aceleasi conditii ca la inceput (off chiar sunt.. un ciudat nu?)
X.ei bine trist ( si s-a terminat cu sperantele si visele alea(ma refer la scoala nu te gandi la prostii))si in legatura cu pacatele ...ma simt deja plin :(
XI. acum stau la o camera pentru care pletesc lafel de mult ca la prima
XII.nici macar cainii sau porumbei nu imi sunt cu adevarat prieteni (dar se straduiesc)
Xiii. inca ma strecor in multime ca un elefant gingas(de fapt un dinozaur feroce calc in picioare si nu stau la randuri ..si nu de putine ori au strigat batrani sa stau cu capu pe umeri)<(am cenzurat ,putin ...mesajul batranilor)
XIX. ultima si cea mai mare maturizare negativa este a vocabularului cu multe adaptari si apdatari vulgare si mari goluri de cuvinte noi...


PS.: in concluzie o maturizare negativa
(sa ne vedem la o recapitulare in alti trei ani domnule neaguvalentin48)( sa speram cu o recapitulare pozitiva)

SALUT !... si acum o fata zambitoare:)

buna tocmai am observat ca internetul are o influenta negativa asupre mea si IMI cer scuze daca am suparat pe cineva in viata reala ... si cam atat ...
Ps: si imi cam pird neuroni ca prea nu mai am cuvinte in vocabular cu care sa vorbes...
ps...scz

joi, 5 ianuarie 2012

neatza...
Sfarsit sau continuarea suferintei?..viata continua cu sau fara adevaruri, amanari sau decizii pun STOP aici comentariilor introspective online, ca am cam luat-o razna nu pot stege trecutul dar il pot completa ...de fapt nu!trecutul e trecut! si viitorul e inexistent atata timp cat nu ai asteptari care sa faca viitorul un trecut mai frumos nu imi pot alege greselile si totusi aleg constient ce greseli fac.
atata timp cat sunt constient ca am ce vorbi cu mine stiu ca nu's nebun sau plictisit de a vorbi pana si cu mine si totusi nu am ce vorbi cu tine domnule vid infinit pentru ca nu am ce intelege de la tine singuru lucru care ma intereseaza e sa te inteleg , lucru care imi e inutil imi e inutil sa ma inteleg si pe mine atata timp cat vreau sa fiu liber de critici interioare si exterioare imi e destul sa fac ce vreau fara sa gandesc daca astai libertate gandirea imi e inutila .
PS:iar am scris o gramada pana si mie imi e lene sa citesc ce am scris
ps. daca mi-ar pasa ca citeste sau nu cineva tot nu as schimba greselile cu altele asa ca go si citeste o carte(de vizita)

marți, 3 ianuarie 2012

Neata 2012 domnul 48 la raportul nonexistent...desi gandesc fara incetare nu am nimic de zis, si totusi las fluent cuvintele sa cada in neant.
cum se face ca suntem unici gandim diferit si traim diferit dar nu suntem normali daca gandim diferit , iar atunci cand gandim in plus trebuie sa surprin.... CE P... tot vorbesc eu si cumine am alte probleme mai importante de vorbit de ce? si cum? in special pana cand? iar dup aia cum va fi?: ca deja am intrat in rahat, cum scap de o haina care am cumparato sa o port sinu o mai vreau ca nu este conform asteptarilor mele ..simplu o dau josss.. de ar fi asa simplu ....darrr ma duc sa mananc

vineri, 2 decembrie 2011

Zodia Frasin

Nativul din zodia Frasin este foarte chipes, plin de viata, impetuos si pretentios. Nu accepta sa fie criticat, are tendinta de a fi egoist si ii place sa se "joace cu focul".

Frasinul este inteligent, talentat si ambitios si, de cele mai multe ori, pune ratiunea inaintea oricaror alte considerente, actionand ca un adevarat cerebral.

In relatiile cu ceilalti, are tendinta de a nu se implica prea mult. Pentru Frasin este foarte important sa isi pastreze libertatea, independenta si identitatea personala. Cu toate acestea, este un partener de incredere, prudent si serios, fidel in relatiile sentimentale.

Nativul din zodia Frasin este cel mai preocupat de viitor din tot zodiacul druidic (zodiacul arboricol / zodiacul celtic) si dornic sa progreseze continuu. Daca isi propune un obiectiv ambitios, pe termen lung, este dispus sa faca multe sacrificii pentru a-si atinge obiectivul.

Ajuns la apogeul carierei, Frasinul da dovada adesea de noblete si este dispus sa faca eforturi imense pentru a-i ajuta pe ceilalti.

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

http://www.catavencii.ro/Coperta-de-miercuri-asociatia-diabolicilor-anonimi_0_1607.html#

Mint cu adevaru pe fatza si tot ma crezi ca zic nimic

azi eu acezasi, zic nimic si tac deci scriu, itzi mai amintesti ultima mea postare ...bineinteles ca nu ... pentru ca nu era nimic de spus sa te vad si pe tine ca spui nimic nimanui aceluias tie; am tupeu sa zic ce vreau si sa imi vars oful in fata golului plin de eu deci daca zic ceva nu asculta pentru ca nu intelegi ce zic(nici eu) deci zi si tu ceva..

PS nu se pote comenta pe blogu meu decii...

sâmbătă, 24 septembrie 2011

confuz...

inca o data imaginea mea apare pe un ecran strain ...da a lui neaguvalentin48 sa te cert sa te iert sa te uit sa te ignor raspunsul e usor ...sa te las fara voia mea...
sa trecem la subiect ...iar ma simt inspirat de propriami mila asa .... ca am ceva de zis nimanui si chiar te rog sa fii nimeni si sa nu citesti de data asta...Asa sa trecem la ludrurile mai patetice la plansul de mila si la intrebari ... de ce cum cand unde de unde ince fel cat pana unde si de ce...ei bine sa incepem cu inceputul si cu sfarsitul si sa terminam...si raspunsul simplu ar fi nu stiu dar adevarul este ca de mila de frica de patetic ce sunt de dorinta de a oferi ajutor si de al primi...

PS daca nu ai inteles nimic e bine cel putin ai inteles ca nu ai inteles nimic

PS ps NICI EU

marți, 14 iunie 2011

indragostit?


secretele unei femei sunt jugul care o tine legata de partenerul ei de viata
cat timp o femeie nu isi impartaseste secretele barbatului eu eceea nu este o relatie
daca o femeie isi impartaseste secretele iubitului ei atunci relatia poate deveni perfecta sau imposibila...

vineri, 29 aprilie 2011

lacrimile unui parinte


nu stiu cum sa incep pentru ca nu stiu ce sa spun dar
...de ce nu pot avea rabdare parinti macar un pic...
din nerabdarea lor cad in deznadejde si plang
regreta trecutul lor si viitorul copiilor lor care nici macar nu a inceput
RABDARE CER NU O ALTA VIATA
doar o zi de rabdare si
din propria-mi speranta voi reusi sa am...
o vointa
o perpectiva
o dorinta
un plan
mai multe dezamagiri
o alta speranta
o alta vointa
un alt plan
...si voi reusi...
pentru ca :
sunt puternic
sunt tanar
sunt inteligent ca toti alti
si nici urat nu sunt
acum e momentul meu
acum e sansa mea
acum voi face primul pas ...PENTRU CA POT...

vineri, 4 martie 2011

Natura umana...

Acum este timpul cand tehnologia nu mai este doar o parte din viata omului , ea este acum o completare a omului ...iar daca pana acu omul isi cauta umanitatea prin tehnologie el a devenit dependent de ia si trebuie sa isi caute umanitatea in propriai natura umana tehnologia fiind un apendice indispensabil vietii.

vineri, 11 februarie 2011

Mickey Mouse: salut!
Valy: hay
Mickey Mouse: banuiesc ca singurul lucru pe care stii ca-l vrei e sa stii ce vrei nu?
Valy: da si nu prea am la cunostinta ce vreau deci vreau ce nu stiu
Mickey Mouse: important e sa vrei
Valy: stiu cxe vreau dar mam plictisit de lucrurile pe care le am deci nu numai ca nu vreau ce nu stiu dar vreau si ce nu am
Valy: u?
Mickey Mouse: eu vreau cam multe
Mickey Mouse: si nu stiu daca a sfarsit o sa le mai vreau
Valy: totul nu este sa stii ce vrei ...e sa vrei ce stii
Mickey Mouse: ce stii ca poti...
Valy: puterea este nelimitata de infinit atata timp cat ai o limita
Mickey Mouse: ai pus puntul pe :
Mickey Mouse: si au rezultat "..."
Valy: limita unui punct exprima sfarsitul cand mai ai ceva de spus
Mickey Mouse: dar nu mai are relevanta
Mickey Mouse: ce spui
Valy: o revelatie este un sfarsit pentru inceput
Valy: prin urmare am un punct prin revelanta
Mickey Mouse: nu man...relevanta
Mickey Mouse: revelatia e altceva
Valy: din radacina e acelasi lucru doar ca are un alt gust
Mickey Mouse: ba nu...
Valy: ba bine ca nu nu
Mickey Mouse: nu mai are relevanta= nu mai are rost, sens
Valy: sensul iti da un scop scopul iti da o misiune misiunea iti da dureri de cap si asa nu mai intelegi nik
Mickey Mouse: pai vezi...revelatia iti da solutia
Valy: solutia fara o problema este o problema deci revelatia este o problema
Mickey Mouse: ba nu...problema e de la tine
Mickey Mouse: vointa...
Valy: vointa de a avea vointa este nevointa deci nu am nevoie de vointa ca sa vreau ce nu vreau
Mickey Mouse: atunci esti constrans de propria dorinta de a-ti demonstra tie insuti ca esti liber
Mickey Mouse: nevointa te face liber
Valy: vointa constrange libertateadeci ne vointa de vointa ma elibereaza
Mickey Mouse: deci?
Valy: libertatea este vointa nevointei de constrangere
Mickey Mouse: deci tot ce vrei tu faci...
Mickey Mouse: e bun asa
Mickey Mouse: da daca esti pesimist e necastigator
Valy: libertateea rezultata din nimicul pesimist ma face fericit deci nimic egal libertate
Valy: totul la patrat egal 0
Mickey Mouse: bafta!
Valy: da si nu uita inca stiu ca nu stiu ce vreau
Mickey Mouse: da nu vrei sa stii
Mickey Mouse: ca poti\
Valy: daca as vrea sa nu stiu ce stiu as vrea acelasi lucru
Valy: nimic
Mickey Mouse: modest..
Valy: nimicul ma inbogateste cu libertate deci sunt constrans de nimic
Mickey Mouse: ideal
Valy: ce...ca libertatea constrange
Mickey Mouse: adica nu poti fi nicidecum liber?
Valy: total?
Valy: poate intr-un loc ideal
Mickey Mouse: pai spre asta tindem
Valy: nu tindem spre un nimic ideal inexistent deocamdata
Mickey Mouse: na...existent dat inperceptibil
Valy: azi am invatat cuvantul chenoza pentru ca l-am confundat cu chirurgie
Mickey Mouse: e bun
Valy: nu stiu
Mickey Mouse: ee...totul e subiectiv
Mickey Mouse: putem sa ne contrazicem si sa avem amandoi dreptate
Valy: din puncte de vedere diferite avem aceleasi idei
Mickey Mouse: corect

luni, 24 ianuarie 2011

Tribut doamnei cu ridichile

Helo aici neaguvalentin48 povesteste ceva ...nu trebuie neaparat sa fii atent...
Aceasta poveste este o amintire postata dintr-o alta perspestiva, aceasta s-a petrecut cu peste un deceniu in urma: oricat de naiva era viziunea mea asupra a tot ce ma inconjura totusi nu imi doream nimic decat sa traiesc inconstient clipa; pe scurt in unele zile o doamna(locuia la cativa pasi de scoala) invarsta ce ne (noua colegilor de clasa I-IV) amintea de un negustor oriental se aseza la poarta cu doua sau trei manunchiuri de ridichi rosii proaspat culese pentru vanzare la un pret infim si aproape non profit, noi, mai mult din dorinta de a ne dovedi duritatea le mancam sa ne intrecem in rezistenta la iuteala...dar nu gestul copilaresc si naiv am vrut sa il pun in lumina cu gestul femeii care evident nu avea nevoie de maruntisul nosru iesea la poarta si astepta venirea noastra alaturi de ridichile ei, noi fiind singuri ei clienti
Ce motiv avea sa ne astepte si sa spere ca noi vom veni sa-i cumparam ridichile nustiu dar era acolo cand aveam nevoie de ridichi.


ps.amintire postata de 48 nu lagiati amintiri!
Psps:va mai amintiti dansul si cantecul drumului laptelui?

duminică, 28 noiembrie 2010

Sanatati la gaini...

Va pup pe toti si pe toate LOVEabililor

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Greseala mea.

Si pe mine ma deranjeaza greselile dar daca intelegi ce vreau sa spun ce rost mai are sa mi le corectez...a poate o sa ai o impresie mai proasta despre mine> stai un pic sa vad daca imi pasa >>>NOT<<<

Az ce mai zic?

cica e cea mai scurta noapte din an deci...ce ai de gand?....bai astia cu status suparat> io creca tre sa scrieti singur am nevoie de confort; ca de sunteti vrunu suparat nimi nu v baga in sama

vineri, 29 octombrie 2010

in legatura cu greselile de lunctuatie si mancatul de litere...

NU am chef deci las-o balta...




Zicale sau mesaje catre mine.

-Ce ma face mai om?
Sa cunosc ce inseamna a fi om?
Sa stiu ca sunt om?
Sau sa fiu om cu alti oameni...

-Nu cauta scurtaturi pentru ca te vei gasi pe drumul da la care s-au facut scurtaturile chiar si aia pe care trebuia sa mergi.

-Nu e bine sa fii incult sau neatent pentru ca uneori e acelasi lucru.

-Facand lucruri pe care nu vrei sa le faci, ajungi sa faci lucruri la care nici nu ai visat, de aceea e bine sa ramana vise.

-Capul plecat nu este taiat dar este considerat nedemn.

-Fa ce vrei tu dar sa fii sincer cu tine si cu cei din jur, ca sa inteleaga ce vrei sa faci.

-Nu te pripi cu prieteni care nu stiu ce gandesti.

-America; speranta de auita goliciunea patetica fara sens a vietii lor.

-O unire dintre un barbat si o femeie, suflete unite in cer si pe pamant sunt binecuvantate cu un suflet de copil semn al vredniciei celor doi de a creste acel suflet pur care asteapta o educatie sfanta.

-O sa inteleg dar tot o ard.(imi voi asuma problema dar voi fi indiferent)

-Caracteristica omului necopt e ca vrea sa moara eroic pentru o cauza, in timp ce caracteristica omului matur e dorinta de a trai modest in slujba ei. (wilhelm stecel)

- Tind spre perfectiune, prin urmare nuci o fata nu este destul de perfecta, de aceia sunt obsedat de femei, facandu-ma deschis spre un sentiment fals.

-Daca injuri cand faci mancare, aceasta va avea gust de blestem.

-Este usor de inteles ce gandesc, pentru ca nu gandesc prea mult, dar gandesc cu greutate ceea ce ma face indescifrabil.

-As urmari un gandacel de la prima lui raza de lumina pana la moarte, nu pentru ca imi pasa ci doar ca sa incep si sa duc pana la capat ceva, chiar daca imi pierd interesul pe drum ...poate apare ceva interesant pana la sfarsit.

-Daca nu puti sa intri in lumea lor adui pe ei in lumea ta.(si invers)

-Ma bucur ca in nimicnicia mea inca mai sunt abordabil cu mila.

-Scrisul de carti este fara sfarsit, iar invatatura multa este oboseala pentru trup.(origen)

-Eu sunt greoi la vorba si stangaci la limba.

-Viata este o gramada de lucruri care ti' s-au intamplat si le uiti pe veci si o alta care trebuie sa ti se intample.

-Ai dreptu sa fii protestant cat vrei tu, pentru ca atat timp cat nu te bagi in credinta mea nici eu nu sar la gatul tau.

-Fii serios, suspicios, nu zambi la prostii si nu imparti sentimente aiurea.

PS: Bai nu am scis astea pentru voi ci pentru mine ca sa imi amintesc ce gandesc.

Tot raul spre bine...

Te salut...DA te salut pe tine care tocmai ai citit ca "Te salut"...
nu prea am chef sa scriu si tampenia asta p net da sper ca macar alcineva sa fie mai matur si sa aiba mai mult caracter decat mine, sa nu treaca prin ce trec eu...
-OK cum sa incep? \
-Cu sfarsitul...pentru ca este unul fericit,dar dezamagitor din punctul meu de vedere, (ok Cosmin stii ca te-am sunat az... o sa iti atrag atentia cand te-am sunat pentru ca o sa folosesc nume de cod)>eu voi fi personajul 48*(aceasta postare va fi reconstituita din toate memourile care mi-leam lasat pe tel. de'a lungul zilei...)
>>>ora 20:.. doi controlori de tren vorbesc despre un subiect in top zilele astea(pensii si concedieri)cu un al 3-lea personaj, 21:.. cateva minute mai devreme...o blonda focoasa" le povesteste prietenelor(bacauance)cum s-a distrat ea si a facut bani la mare (nu va ganditi la prostii parea o fata serioasa) 21:.. cateva clipe mai devreme blonda vorbea despre cosmetice si parfumuri...
ATENTIE!!! aici>incepe sfarsitul
- salut NECULAI!!!
-cred ca ma confunzi... (ooo fuck chiar il cunossc pe cretinul asta de undeva)
-48*!!!?(cu aceiasi voce tare pe un ton de data asta lipsit de sarcasm)
-cu un zambet tampit am dat din cap cu un mega sictir p mine si l-am intrebat: "de unde ma cunosti?"
-ai stat in camera 24 anul trecut nu NU?! (orfanu' era in coma mai avea un pic si isi cerea scuze mai bine nu recunosteam si il lasam prost in tampenia lui)
- da (ooo ce dobitoc sunt mi-am dat seama prea tarziu ca e cretinul ala betivan care injura si vorbeste tare tot timpul)
-de ce ai plecat acas?...(dupa cateva clipe)
-de ce ai plecat acas???
(io asteptam sa imi vina o idee geniala sa il sperii cu o tampenie... da nu imi venea, ca nu era destul de prosst prostu)
>intr-un sfarsit a lasat-o balta a vazut ca nu ii raspund si-a luat prietena (care nu era rea deloc.se potriveau ca nici el nu era urat dar avea un caracter infect)si au iesit pe hol pentru ca mai erau 5 minute si ajungeam in Pascani de unde si io trebuia sa schimb trenu de 21:00 spre roman
GARA iasi o ora pana la plecare ca io am ajuns devreme ca disperatul credeam ca pierd trenul din cauza unei pampite nepoliticoase de la agentia din centru care mi-a dat o informatie gresita.
COPOU(un bulevard mare de cativa km din iasi pt cine nu stie)20 de minute urcat 20 coborat ...creca am facut ve-o 4 ture pe o foame groaznica si pe stomacul gol de dimineata...
BAI DE FAPT AICI INCEPE IMPORTANTUL... IN SENS INVERS CUM AM LUATO DAR NU mAI AM CHEF DE NIK NICI DE SOMN ASA CA AM SA SCRIU CATEVA MEMOURI DIN TELEFON SI VA LAS...
1 (ULTIMA)Un baietel isi bate papusile una de alta (avea pana in 10 ani)cred ca se juca dar de ce cu papusi si de ce le batea nu stiu.(scena observata in treacat cand coboram Copoul)
2 (penultima)Doamna nr.2(nume de cod daca nu v-ati dat seama)si-a chemat baieti sa ii protejeze spatele de mine si alti ca mine probabil asa face de obicei.(tactica faina probabil experienta a fortat-o sa isi cheme si martori versus batausi daca ese naspa desi putin probabila faza asta... dar sigur s-a gandit si la asta)
3 daca cineva iti cere bani imprumut urgent si tu nu ai...nu il suna dupa! cum fac io sa ii spui ca il poti imprumuta cu bani care i-ai pus deoparte pt altceva (dar norocul meu ghinionist e ca l-am incurcat cu altcineva si il sun pe acelcineva care nu e el si iar tre sa inventez un motiv cu care sa explic ca l-am sunat)dar tot raul spre bine...(asta l-a tinut in camera pe un presupus probabil inca prieten caruia printr-un noroc chior cand eu eram in balanta de a fi dat afar din camera vine unu si imi spune ca inchiriaza caese si il sun pe presupusu asta care nu are une sa stea la care el imi raspunde :INTERESANT)
4 ce dobitoc ar imparte la multi ani persoanelor partial straine(io)(faza asta e asemanatoare cu cea din tren cu dobitocu ala doar ca doamna nr.3 m-a lasat in faza de la inceput cu... "nu te cunosc")
5 am fost fraierit sau am gresit aratandu-mi fata din cauza ca am incurcat numaru camerei in care stau 10 cu 9( ca io ca desteptu dupa ce ca stau clandestin mai fac si schimb de camere >nu ca aveam de ales dar totusi...) si asta m-a dat de gol insemnand ca am intrat in belea rau de tot... dar doamnele nr.1 si nr.2 probadil ca s-au vorbit deja la telefon ( prea era calma si nici macar nu i-am dat numele meu doamnei nr.1 ccccred...deci de unde putea sa m-il stie?)
6 daca un coleg te trezeste din pat iti spune sa te duci cu el sa ii spuneti doamnei nr.2 ca stati pe naspa in camera... NU TE DUCE!!! si in special NU TE DUCE CU PIJAMALELE P TINE cum am facut io, ca poate e frig afar cum a fost azi dimineata.

Era sa uit te-am sunat inainte de a lua foaia de la doamna nr.1 de la noi de la facultate si a trebuit sa o iau dinou pe jos pe cocou in sus la doamna nr.2 si sa dau peste doamna nr3 pe drum.

Faza cu intreitele doamne s-a terminat "cu bine"(as vrea io nici nu a inceput; norocul meu e ca (>de acum azi a devenit ieri<) a fost vineri, ce a fost cel mai tragicomidramatic ieri, e ca' zicala (care o spun tuturor si imi este ca o pecete in orce dialog ) asta care mi-a devenit antipatica >>>> TOT RAUL SRE BINE<<<<< mi-a intorso-o Doamna nr.2 (fara sa stie ca io obijnuiesc sa o spun tuturor in loc de la revedere.)


PS.nu inteleg cine ar copia ceva din mega neimportanta asta de postere deci nu o face!
-inca nu stiu cine m-a dat de gol:
>io... ducandu-ma ca "desteptu" la nr2?
>domnul 0?
>doamna patratica?
>mega inteligentul si semi comlicele meu coleg d camera?
> sau tampitul cu care a cooperat si la bagat in capcana pe care i-a intins-o colegului si in care am coborat si io din pat si m-am dus.
>< ps PS: ai ghicit e tot o postare decpre o peripetie cu o camera de camin.

sâmbătă, 28 august 2010

tot eu cu mine...

ps: mi-am lasat barba.
PS: si ce?!
COPI/PASTA DE PE: http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=6081

Am fost sambata trecuta chiar inaintea duminicii pastelui la Snavog mai multi prieteni. Am inchiriat si o barca si am ajuns pe insula unde este frumoasa biserica unde este inmormantat Vlad Tepes.

Din pacate acolo preotul mi-a lasat un gust teribil de amar.
Initial am vrut sa vizitam si biserica dar cand am aflat ca ne costa 15 ron de persoana am renuntat pentru ca nu aveam atatia bani la noi si chiar mi se pare exorbitant. Eram 8 prieteni si am decis daca tot am ajuns sa ne plimba putin in jurul bisericii sa admiram. A aparut si preotul care aproape ca nea blestemat ca ne permitem sa ne plimba pe acolo fara sa platim. A iesit cu chitantierul si a inceput sa ne alerge sa ne spuna ca ne rupe doar 4 bilete 60 ron dar sa platim ca am vizitat florile din jurul bisericii ... sa platim pentru ca am ispitit studentii de la teologie cu fetele noastre sa platim pentru ca altfel se darama biserica pe noi ... am crezut sincer ca este posedat.

Iata ce am gasit si pe alte siteuri referitoare la acest "preot"



PS: bine ca nu i-a tras in tzeapa, da tzeapa tot le-a tras ca nu i-a lasat fara s plateasca...

Nu vorbesc singur, vorbesc cu mine.

Inca o data neaguvalentin48 va BAGA (de aia va LOVEsc pe totzi) in seama si se intreaba: "de ce e lumea asa de mare?...ca io nu incap in ea"
-Raspunsul il dau tot io (48) "pentru ca nu VEZI unde sa te BAGI in seama...asa ca taci din gura mutulica."
-Ok cam gata cu postarea ca sunt un pic obosit si capul imi gandeste fara mine...(atunci cine scrie si cine gandeste sau gandesc ca scriu, a nu ...scriu ca gandesc "deci exist")



-----in legatura cu greshelile>>>mi-e lene s apas *backspace

vineri, 23 iulie 2010

Nu te mai preface ca nu sti gramatica

Nu te mai preface ca nu sti gramatica, crede-ma, nu-i nevoie. Totusi, felicitari pentru folosirea corecta a timpului trecut; intradevar, ai fost.
P.S. A trebuit sa-ti hacker-esc blogul ca sa-ti las un comment.[ Like blogger, like blog :) ]

vineri, 21 mai 2010

vineri, 29 ianuarie 2010

O zi normala de iarna.(28.01.2009)

Hei salut sunt yo,...neaguvalentin48 probabil nimeni nu va citi acest mesaj si cred ca as prefera sa nu il citeasca nimeni dar totusi ...
Acum sunt acas la roman si uitandu-ma la filmul "fame" mi-a trecut prin cap sa criu o prostioara pe net
...iata prostioara: la iasi unde eu sunt student (in mica parte a timpului pe care nu o dorm) mi-a trecut prin cap sa ma mut de la caminul, unde confortabil "dormitam", intr-un alt camin mai ieftin cu motivul, care ma chinui sa il cred, ca cu voi mai cheltui prea multi bani...
Intr-o zi foarte frumoasa de joi am primit misiunea de a-mi face viza de "student"(flotant pentru contractul de la camin). Era o zi dupa trei zile friguroasse care ,scuzatimi expresia, iti inghetau si muci de la nas, a inceput normal :cu lenea de dimineata, sculatul greu din pat travaliul de juma de ora pana la toaleta si asa mai departe ...,parea o zi superba, am iesit din camin, am descuiat usa de la intrare a caminului si... surpriza :iar nu reusesc sa incui usa si o la s deschisa; fug repede sa nu ma vada nimeni iau microbuzul, nu inainte de a ma cauta iarasi disperat de bani care i-am pus intr-un loc la indemana sa ii scot repede la momentul potrivit, cobor la "fundatie" si ma pun pe un visat strasnic,cum fac eu de obicei cand nu am ce face sau mi-e lene sa ma concentrez la zgomotul din iasi, aveam la dispozitie doua ore si jumatate sa ajung la politie si de aceea am luat drumul cel mai lung, care si ala era dupa intuitie ca nu stiam sigur unde este politia, intr-un alergat continu prin vise si un mers agale pe locurile de traversare am ajuns la Hala Centrala am tras o tura prin magazine si mai apoi prin piata de jos ,unde nu m-am putut aptine sa fac vre-o doua porze, am luato la goana tiptil uitandu-ma disperat dupa blocul de sticla albastru care trebuia sa fie alaturi de politie ...bla bla... vise bla... ; inr-un sfarsit am ajuns la politie dar nu inainte de a vizita o biserica la care i-am uitat numele dar nu am uitat faptul revoltator ca (probabil) din lene au dat verdictul picturii din acea biserica de "degradata in totalitate" si totusi revoltat in linistea mea indiferenta mi-am continuat drumul ajuns la politie primul lucru care nu uit niciodata sa il fac ,acela de a verifica zona de fete frumoase , in sfarsit ...cu prada in vizor intreb gentil ce trebuie sa fac (ca io habar nu aveam ce caut), primind informatiile necesare de la fata draguta si mititica cu fularul pana pe sub ochi, dar care a avut maniera sa si-l deie jos odata angajata in discutie, ma pun pe indeplinit misiunea: serox, buletin, numar de stat la rand(73) tocmai aflasem ca am ajuns prea tarziu si ca trebuia sa mai astept o ora desi eram ajuns la ora exacta. incercand sa ma strecor gingas ca un elefant afara prin multime ,in ciuda faptului ca sunt slab,am fost abordat de un domn (probabil de aproximativ patruzeci si de ani) intr-un mod placut si usor la discutie intr-un dialug ca intre prieteni de aceeasi varsta discutand chestii care le-am uitat instantaneu si iata ca vine intrebarea KO care nu prea are importanta dar concluzia era:'daca vezi "vrabiuta"(in conversatie a fost folosit cuvantul popular-vulgar)o data nu te mai saturi de ea si devii dependent(omul avea cunostinte teologice inconstiente)'interesant era ca omul ma vazut in piata de la hala dar eu am fost prea aerian sa il observ in sfarsit nustiu num facuse el rost imi da un numar(63) pacare l-a luat in plus chiar daca el avea numar luat de dimineata(am uitat numaru da era mic si creca tot cu trei)interesant la acest om era ca: stia sa citeasca in palma stanga, a vrut sa imi ghiceasca si mie dar l-am refuzat(pentru ca nu am vrut sa mai adaug vre-un pacat la pacatele pe care deja le am)stiind ca din discutia noastra el putea sa inventeze ceva credibil si aproape de adevar; dupa ce am terminat dialogul cu acest domn caruia i-am uitat numele si de unde venea ; am ramas singur in multime dar totusi ma simteam privit insistent... ma intorc, ma uit in reflectia geamului si fac contact privire cu privire prin reflectie cu fata si fularul ei, acest moment a durat cateva clipe dupa care m-am intors infricosat(nu stiu de ce)acum banuiam tot felul de chestii ajungand si la probabilitatea ca ea ar fi fiica acelui domn, chestiune care facea situatia si mai infricosatoare si imi mai aminteam ca ea avea numar tot cu trei(43)... in incapere atmosfera devenea din ce in ce mai calda;
in sfarsit dupa o vreme mi-a venit randul domnul de la ghiseu imi ofera cateva raspunsuri zbierate si gata misiunea, in drum spre camin am trecut prin toate starile sentimentale posibile: frica, nervozitate dar cea mai faina a fost starea de calm,in timpul acestei stari m-am oprit in mijlocul unui parculet sa fac o poza dupa care m-am imprietenit cu un catelus(mare) si cu cativa porumbei.
Sfarsit...


(greselile din text sunt intentionate sau mi-a fost lene sa le sterg, pentru detalii sau imagini, stiti cum sa ma contactati)

luni, 4 ianuarie 2010

TABULA RASA


Tabula rasa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Tabula rasa (latină tradus prin Tablă ştearsă) este caracterizarea intelectului uman la naştere, după empirişti.

Originea ajunge la Aristotel care reia o imagine a lui Platon (din Theaetetus) şi caracterizează psihicul înaintea unui act de cunoaştere. Expresia este folosită şi de Albertus Magnus, de Toma d'Aquino. Consacrarea expresiei se produce mai târziu prin dialogul dintre Locke şi Leibniz în legătură cu ideile înnăscute; se dezvoltă teoria conform căreia, la naştere, mintea este o tabula rasa, în aşteptarea ideilor ce provin din experienţă (în Nouveaux essais).

Expresia, provenită din traducerea latină a lucrării De Anima a lui Aristotel, nu se găseşte la Locke, însă teoria poate fi identificată aici. Preluând de la scolastici ideea asociată că "nu există nimic în intelect care nu a fost mai întâi în simţuri", Gassendi şi Locke au făcut din aceasta o piesă importantă a empirismului lor.

Expresia Tabula rasa este folosită şi în psihanaliza lui Sigmund Freud.

În viaţa cotidiană, expresia are sensul de stare de ignoranţă crasă, de incultură sau într-o locuţiune verbală: a şterge cu buretele trecutul.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

A aparut cartea In memoriam Parintele Teofil Paraian. Intalniri cu oameni iubitori de Dumnezeu

La Editura Reintregirea a Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia a aparut cartea In memoriam Parintele Teofil Paraian. Intalniri cu oameni iubitori de Dumnezeu , ce cuprinde convorbiri realizate de Parintele Sabin Voda cu Parintele Teofil Paraian si despre Parintele Teofil Paraian, informeaza Arhiepiscopia de Alba Iulia.Cartea are atasat si un CD in format mp3 ce cuprinde transcrierea tuturor interviurilor si marturiilor din carte. Acesta este cea de-a doua carte a Parintelui Teofil Paraian care are si CD, prima fiind Fereste-te de rau si fa bine , aparuta anul trecut tot la editura Reintregirea. Intalniri cu oameni iubitori de Dumnezeu cuprinde doua parti: in prima sunt cuprinse patru interviuri cu Parintelui Teofil Paraian despre concluziile de viata duhovniceasca ale sfintiei sale. Partea a doua cuprinde marturiile celor care l-au cunoscut pe Parintele Teofil si care si-au exprimat gandurile si simtamintele la implinirea varstei de 80 de ani – in luna martie a acestui an – dar si la slujba inmormantarii Parintelui din data de 31 noiembrie 2009.Prefata cartii este scrisa de Parintele Petru Ioan Ilea din Cluj-Napoca care scrie: Am lucrat cu bucurie la aparitia acestei noi carti a regretatului nostru parinte arhimandrit Teofil Paraian, carte pe care dansul a intitulat-o Intalniri cu oameni iubitori de Dumnezeu . Nu am facut altceva decat sa filtrez cu atentie interviurile parintelui pe de o parte, iar pe de alta parte marturiile celor care l-au cunoscut pe parintele si care au avut un cuvant de spus despre el.

Concert de colinde la Viena.

Corul de Copii Voci de primavara al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei efectueaza, incepand de ieri si pana pe 8 decembrie 2009, un turneu in Europa, in cadrul caruia va sustine doua concerte de colinde in capitala austriaca, Viena, informeaza In cadrul acestui turneu, copiii vor concerta astazi, 5 decembrie 2009, la Catedrala Sfantul Ştefan, iar maine, 6 decembrie, la biserica romaneasca din Viena. informeaza Ziarul Lumina'. Tot cu ceasta ocazie va avea loc si lansarea CD-ului de colinde Sfantul Copilas, aparut la Editura Reintregirea. Corul de copii al Arhiepiscopiei, alcatuit din 42 de copii si dirijat de prof. Ioana Croitoru, implineste in aceasta iarna trei ani de existenta. Pentru prima data, ei vor participa la un turneu in strainatate, pana acum raspunzand doar la Sfanta Liturghie si sustinand concerte in Catedrala din Alba Iulia si in alte catedrale si biserici din Arhiepiscopia Ortodoxa a Alba Iuliei.

Lansare de carte la Manastirea Neamt.

La Manastirea Neamt se va lansa joi, 7 mai 2009, volumul aniversar Parintele arhidiacon Ioan Ivan – Comoara de sub tampla Manastirii Neamt . Cartea a aparut la Editura Trinitas, a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, si cuprinde evocari ale personalitatii Parintelui Arhidiacon Ioan Ivan. Cu detalii despre noua aparitie editoriala, Parintele Vasile Nechita, Inspector pe probleme de Invatamant al Arhiepiscopiei Iasilor.Cartea cuprinde un cuvant inainte a Preasfintitului Parinte Calinic Botosaneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor, o prezentare mai detaliata a personalitatii Parintelui Arhidiacon Ioan Ivan, dupa care urmeaza evocarile celor care l-au cunoscut, care i-au fost elevi sau care i-au fost colegi si care l-au avut indrumator spiritual. Volumul este incheiat de o postfata, care prezinta crampeie din scrisul Parintelui Ioan Ivan privind lavra nemteana, invatamantul teologic, tipografia de acolo si istoria Seminarului Teologic.Sursa: Radio TRINITAS.

vineri, 27 noiembrie 2009